Articol de Luminiţa Paul, Roxana Fleşeru - Publicat vineri, 18 septembrie 2009 00:00
Andrei Pavel a trăit în acest sport şi va continua s-o facă şi după retragere: "Îmi place prea mult ca să renunţ de tot la el"
La 35 de ani, Andrei Pavel nu trăieşte din cifre. Ele sînt doar dovada că este al doilea mare jucător al României, după Ilie Năstase. La juniori a avut drept cea mai mare performanţă cîştigarea Roland Garros-ului în 1992.
Andrei Pavel a trăit în acest sport şi va continua s-o facă şi după retragere: "Îmi place prea mult ca să renunţ de tot la el"
La 35 de ani, Andrei Pavel nu trăieşte din cifre. Ele sînt doar dovada că este al doilea mare jucător al României, după Ilie Năstase. La juniori a avut drept cea mai mare performanţă cîştigarea Roland Garros-ului în 1992.
O prietenie bine închegată cu zgura franceză încă de la 18 ani, care avea să-i aducă patru ani mai tîrziu performanţa de vîrf în turneele de Mare Şlem, "sferturi" în 2002. Şi dacă tot e vorba de vîrfuri: "Perla coroanei" din cariera constănţeanului va rămîne titlul de Masters Series de la Montreal. Un titlu cucerit în 2001 pe cimentul fierbinte nord-american, o dovadă în plus că Pavel n-a fost doar un bun jucător pe zgură.
Dar înainte de Montreal au fost Tokyo (1998) şi St. Poelten (2000), celelalte două trofee ale românului, la care se adăugă şi alte şase finale disputate în circuitul ATP. După ce tenisul a apăsat mai greu pe spatele lui Andrei, reorientarea s-a produs, românul axîndu-se mai mult pe proba de dublu, unde are şi acolo şase turnee cîştigate, dar şi alte cinci finale disputate.
Un capitol aparte în povestea lui Pavel o reprezintă Cupa Davis, acolo unde lupta cu reverul său extraordinar, dar şi cu sufletul. Are un bilanţ impresionant din 62 de partide disputate, dintre care a cîştigat 40 şi a pierdut 22.
A fost pe teren la cea mai bună performanţă din "era noua", sferturi de finală în 2005. A fost invariabilul din ultimii 15 ani ai echipei României. Prezenţa lui pe teren dădea speranţă. Acum stă pe scaun şi priveşte din postura de căpitan nejucător. Dincolo de cifre reci şi inestetice, este omul Andrei Pavel.
13 e locul
cel mai bun ocupat de Andrei Pavel în carieră, în luna octombrie 2004
5,2 milioane
de dolari a cîştigat românul din tenis în întreaga carieră, întinsă pe 15 ani
4 Olimpiade
are Andrei în palmares, prima la 16 ani, Barcelona 1992, şi ultima la 30, Atena 2004
"Şi-a făcut cu prisosinţă datoria şi merită o retragere pe măsură, iar noi i-o vom face foarte interesantă"
Bogdan Enoiu, organizator BCR Open
"Am vrut să fiu pentru ultima oară alături de ceilalţi jucători. Poate la anul voi reveni la US Open ca antrenor. Gîndul meu a fost să-mi iau la revedere de la tenis într-un turneu mare"
Andrei Pavel, după US Open 2009
Aventura din 2002
În timpul Roland Garros-ului 2002, Andrei a uimit lumea, după ce a făcut o călătorie obositoare cu maşina pînă în Germania pentru a asista la naşterea celui de-al doilea copil al său, Marius. A revenit la Paris la capătul unei nopţi la volan pentru a încheia sfertul de finală cu Alex Corretja.
"Cînd spun povestea, simt ca şi cum ar fi o telenovelă şi nu-mi place asta. Am făcut-o pentru familia mea, nu pentru a ieşi în evidenţă", spune Pavel. Copiii lui Andrei, Caroline (10 ani) şi Marius (7 ani), nici măcar nu ştiu despre acest episod. "Dacă mă vor întreba, le voi spune", adaugă românul.
Gigi Becali a răspuns în direct la întrebarea „Ați accepta să fiți premier?” » „Să vă mai spun ceva”