SPORTURI  »  TENIS  »  SPANIA

Arantxa Sanchez-Vicario: "Părinţii m-au ruinat!" » Răspunsul tulburător al mamei fostei jucătoare

Arantxa Sanchez-Vicario
Arantxa Sanchez-Vicario

Articol de GSP - Publicat marti, 07 februarie 2012 00:00 / Actualizat marti, 07 februarie 2012 13:11

Fostul număr 1 mondial, Arantxa Sanchez-Vicario, şi-a acuzat părinţii că au lăsat-o fără averea estimată de 60 de milioane de dolari. Mama fostei sportive a răspuns acuzaţiilor pe care fiica sa le aduce părinţilor într-o carte care urmează să fie lansată.

Cîştigătoare de patru titluri de Mare Şlem şi 98 de titluri cumulate la simplu şi la dublu, Arantxa Sanchez-Vicario îşi acuză părinţii că i-ar fi controlat fiecare parte din viaţă, inclusiv finanţele. Căpitanul echipei de Fed Cup al Spaniei a publicat o carte, "Arantxa, Vamos!" Memoriile unei lupte, în care dezvăluie că este investigată de autorităţile fiscale iberice şi că nu mai vorbeşte cu părinţii ei şi cu fraţii Emilio şi Javier.

"Părinţii mei m-au făcut să sufăr enorm. M-au lăsat fără nici un ban şi acum trebuie să îmi plătesc taxele! Nu o să tac!", a anunţat fosta tripla cîştigătoare de Roland Garros. În vîrstă de 40 de ani, Sanchez-Vicario a cîştigat 17 milioane de dolari în cariera de jucătoare profesionistă, contractele publicitare aducînd cifra la 60 de milioane.

"În ziua de azi am rămas fără resurse", a explicat Arantxa. Ea a confirmat că avocaţii ei se află într-o dispută cu Guvernul Spaniol în privinţa taxelor plătite între 1989 şi 1993, atunci cînd reşedinţa ei era în Andorra, ţară considerată un paradis fiscal.

Iată replica mamei fostei jucătoare de tenis Arantxa Sanchez Vicario.
"Cu mare surprindere şi durere, am constatat că fiica noastră, Arantxa, ne-a atacat din nou, dorind să ne rănească şi să ne umilească. Soţul meu, Emilio, care are probleme cu inima, a fost diagnosticat în urmă cu cîţiva ani cu cancer de intestin, iar în urmă cu un an şi jumătate a fost diagnosticat şi cu Alzheimer. Vă puteţi imagina ce înseamnă asta. Personal, încerc să-mi adun forţele şi să trec mai uşor peste tot cu ajutorul celorlalţi copii ai mei şi al nepoţilor.

În tot acest timp nu am primit nici măcar o vizită de la fiica noastră Arantxa. Nici măcar o urmă de îngrijorare din partea ei. Nici măcar un "Ce mai faceţi?". Acum am primit şi vestea asta că va ieşi o carte a Arantxei, în care ne atacă pe noi, familia ei. Asta e o lovitură grea, nici cancerul sau Alzheimer-ul, nimic nu doare mai mult decît atunci cînd propriul tău copil te acuză de astfel de lucruri.

Eu am 75 de ani, soţul meu are 79 de ani. Niciodată nu ne-am fi gîndit că se poate întîmpla aşa ceva. Situaţia asta e ca o boală care afectează direct sufletul şi, deşi încercăm să înfruntăm totul cu demnitate, începem să rămînem fără forţe.

Noi am trăit 20 de ani pentru ea. Am lăsat totul, ne-am ipotecat propriile vieţi şi căsnicia. Eu am însoţit-o de cînd era mică la toate turneele, abandonîndu-mi soţul şi ceilalţi copii. Apoi, soţul meu a renunţat la serviciul pe care îl avea pentru a o însoţi şi a o ajuta. Am încercat să facem totul cît de bine am putut, dar e clar că am dar greş în ceea ce-o priveşte. Acum, la 40 de ani ai ei, ne acuză că am lăsat-o fără nimic, că i-am luat totul, cu o ură pe care o simţi faţă de cel mai rău duşman.

Aşteptăm să fie publicată cartea, o vom citi cu atenţie şi apoi eu (şi în numele soţului meu) vom decide cum vom acţiona în faţa acuzaţiilor false care ni se aduc. Iar apoi se va clarifica şi va şti toată lumea că niciodată nu am încercat să profităm de Arantxa, care, apropo, nu e deloc ruinată".

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău
Superliga
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (2)
spivak
spivak  •  07 Februarie 2012, 17:44

Bine-bine, dar ce s-a întâmplat cu banii? Văd că mămica se văicăreşte în loc să explice. E clar că ascunde ceva. (Trebuia să înveţe de la maestru: Traian Băşescu ar fi spus că totul e un trucaj.)

liviuemil
liviuemil  •  07 Februarie 2012, 17:09

Si cite familii din Romania nu spun la fel: te-am crescut 20 de ani de acum e rindul tau. O mai mare aberatie nu am vazut.Asta e si motivul pentru care sint unii cu 8-10 copii. Exploatarea

Vezi toate comentariile (2)
Comentează