SPORTURI  »  TENIS  »  DECLARAȚII

Bjorn Borg, la picioare lui Nadal:"Este cel mai bun jucător din istorie pe zgură"

Foto: Reuters
Foto: Reuters

Articol de Tibi Demeter - Publicat luni, 12 iunie 2017 18:41

Bjorn Borg, legenda suedeză a tenisului, a fost impresionat de victoria lui Rafael Nadal în faţa lui Stan Wawrinka, în finala de la Roland Garros, câştigată de iberic cu 6-2, 6-3, 6-1 şi de cel de-al zecelea titlu obţinut pe zgura de la Paris.

Borg a câştigat în 1981 titlul cu numărul şase la Roland Garros, iar multă credea că nimen în istorie nu o să poată doborâ acest record.

Nadal a reuşit să termine fără set pierdut la această ediţie la Roland Garros şi a pierdut mai puţin de 30 de gameuri pe parcursul celor două săptămâni.

Performanţele obţinute de Nadal l-au impresionat pe legendarul jucător suedez.

"Nu am văzut pe nimeni să joace în acest mod într-o finală la Roland Garros, iar adversarul lui nu a fost unul deloc slab", a spus Bjorg pentru Sportbladet.

Borg nu credea că mai poate că mai poate să revină la forma care l-a consacrat, după ce a abandonat ediţia trecută de la openul francez.

"Nu mulţi credeau că el mai poate să revină. Dar ce revenire a avut. Să câştigi într-o asemenea manieră după ce în ultimii ani ai fost chinuit de accidentări este incredibil. Nu poţi juca un tenis mai bun. Este imposibil. Am rămas impresionat de Nadal! Are 31 de ani şi a reuşit să-şi îmbunătăţească reverul crescând nivelul an de an. Sunt conştient cât de mult s-a antrenat, a lucrat câte şapte sau opt ore pe zi", a mai spus Borg.

Fii parte din redacția noastră! Participă la Jurnalisport – proiect inovativ GSP, susținut de Google. Aici ai toate detaliile!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Stiri extrasport

Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » A fost acuzat că este un reprezentant al intereselor rusești în România

Rezultate ȘOCANTE la exit-poll-ul pentru PREȘEDINTE: cine intră în turul 2 în acest moment? » Candidatul apărut de nicăieri: NIMENI n-a anticipat asta

Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”

Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?

Comentarii (3)
1240187572730378
Ionel Vancea  •  13 Iunie 2017, 01:18

Daca nu s-a dopat, merita tot respectul. Dar mai poti fii sigur azi ?

burgman
burgman  •  12 Iunie 2017, 21:42

Colosal campion! Dupa atatea si atatea probleme, sa revina la un asa nivel! La cum joaca, daca este sanatos Il vad favorit atat la Winbledon, cat si la US Open.

cristealaur1948
cristealaur1948  •  12 Iunie 2017, 20:15

N-au aparut inca_carcotashii? Dopaj, tzestosteroane, etc...lasand la o parte ca Rafa nu e nativ stangaci, sa ai primul serviciu de 145 km/h si sa castigi atatea Grand Slam-uri....numai romanii pot critica. In loc sa fitzi la picioarele Simonei care de 4-5 ani e in top 10, voi cu nulitatzile, jiji, mitica, pitzi...or sa dispara si astea ( chiar si Cristina Neagu e criticata des ) si apoi va rezolvatzi cu manele...Felicitari, suntetzi magnifici. Tot asa...

Vezi toate comentariile (3)
Comentează