Articol de Florin Dincă - Publicat duminica, 22 aprilie 2012 00:00 / Actualizat duminica, 22 aprilie 2012 16:08
Jurgen Melzer a fost nevoit să se retragă astăzi de pe tabloul principal al BRD Năstase-Ţiriac Trophy.
Cap de serie numărul 3, austriacul s-a accidentat la antrenamentul de dimineaţă la gleznă şi nu va mai putea evolua în această săptămînă. Fiind între primii patru favoriţi ai turneului, Melzer era calificat direct în turul doi. Locul său va fi luat de cipriotul Marcos Baghdatis.
Jeremy Chardy devine astfel favoritul numărul 9 al turneului şi îi va lua locul lui Baghdatis pe tabloul principal. În locul francezului va evolua un jucător venit din calificări sau un lucky loser.
Retragerea lui Melzer a afectat şi tabloul de dublu. Perechea formată din austriac şi Julian Knowle, favoriţi numărul doi, s-au retras. Locul lor fiind luat de perechea Xavier Malisse/Dick Norman. Tabloul va fi definitivat în curînd.