Articol de Luminiţa Paul - Publicat vineri, 09 septembrie 2016 00:00
Încă un duel contra Serenei Williams, încă un meci de ținut minte. Nu e memorabil precum victoria româncei de la Singapore, de acum aproape doi ani, fiindcă acel meci rămâne unic în felul său, cel puțin până acum.
E memorabil pentru cantitatea de energie consumată de cele două, pentru ascuțimea multor schimburi de mingi, mai ales în setul secund, cel mai echilibrat, pentru intensitatea emoțiilor.
Întrebate după meci, fiecare dintre ele a spus că a avut șanse neconvertite. "Sunt bucuroasă că am fost testată. Cred că nivelul ei de joc a urcat mult în setul al doilea, dar am avut niște oportunități pe care nu le-am luat. Aș fi putut juca mai bine și poate să fi câștigat în două acte" au fost cuvintele americancei. "Am jucat bine, dar aș fi putut juca și mai bine în acele momente în care am avut șanse.
Standardul de joc a fost însă unul înalt" e părerea româncei.
Puține meciuri sunt însă linii drepte, mai ales la acest nivel de miză. Exista fluctuații, întrebări, erori, iar șansele nu se valorifică la 100%. Pentru 6-2, 4-6, 6-3 în favoarea liderului mondial, s-a disputat un sfert de finală în care Serena a servit 18 ași, însă a avut și destule momente în care a rămas îngheţată la contrele, cele mai spectaculoase în lung de linie, ale adversarei.
În fața lui Halep, americanca și-a pierdut pentru prima dată în turneu serviciul, după 37 de game-uri consecutive câștigate, apoi a cedat și primul set. Pe final, românca n-a mai fost suficient de puternică fizic, așa cum s-a arătat Kerber, spre exemplu, în finala de la Australian Open.
Scorul întâlnirilor directe devine 8-1 pentru Williams, însă acest meci e dintre cele care chiar au un istoric. Poate folositor în viitor. Și pentru una, și pentru cealaltă.
Williams-Halep 8-1
- 2011 Wimbledon 3-6, 6-2, 6-1
- 2013 Roma 6-3, 6-0
- 2013 Cincinnati 6-0, 6-4
- 2014 Singapore 0-6, 2-6
- 2014 Singapore 6-3, 6-0
- 2015 Miami 6-2, 4-6, 7-5
- 2015 Cincinnati 6-3, 7-6 (5)
- 2016 Indian Wells 6-4, 6-3
- 2016 US Open 6-2, 4-6, 6-3
Pe urmele Virginiei
Au trecut două sezoane pline de când Simona Halep a atins primul sfert de finală al carierei în concursuri majore. Se întâmpla în ianuarie 2014, la Australian Open. De atunci, s-au adunat 7 prezențe în "sferturi", de trei ori depășind această fază pentru o finală și două semifinale. Dintre jucătoarele române, în toata istoria, ea se afla pe locul secund, după Virginia Ruzici, care are 10 calificări măcar între primele opt între 1976 și 1982.
Românce în "sferturi" majore
1. Virginia Ruzici 10
2. Simona Halep 7
3.-4. Florenţa Mihai 2
Irina Spârlea 2
5.-7. Lucia Romanov 1
Ruxandra Dragomir 1
Sorana Cârstea 1