Articol de Sergiu Alexandru - Publicat marti, 14 noiembrie 2023 09:00 / Actualizat marti, 14 noiembrie 2023 09:19
În primul meci de la Turneul Campionilor, spaniolul Carlos Alcaraz (20 de ani, 2 ATP) a fost învins de neamțul Alexander Zverev (26 de ani, 6 ATP), scor 7-6 (3), 3-6, 4-6. La final, s-a plâns de condiții.
- Meciurile de la Turneul Campionilor sunt televizate de Eurosport
Al doilea favorit al competiției de la Torino, Carlos Alcaraz a fost învins după două ore și 34 de minute, deși a câștigat primul set.
VIDEO Rezumatul meciului Alexander Zverev - Carlos Alcaraz
Zverev a început bine meciul. A făcut break la 1-1 și a avut 3-1, dar a cedat două game-uri la rând. Ulterior, fiecare jucător și-a câștigat serviciul și s-a ajuns în tiebreak, deși la 6-5, pe serviciul lui Zverev, Alcaraz a avut trei șanse de set. În tiebreak, ibericul a jucat mai bine. S-a impus cu 7-3 și a luat primul set.
În partea secundă, Zverev a început din nou tare. A condus cu 2-0, iar de data aceasta nu l-a mai lăsat pe Alcaraz să egaleze. A rămas în avantaj până la final, iar la 5-3 a mai luat un break, pentru a închide setul, 6-3.
Setul secund a început echilibrat. S-a mers cu serviciul până la 2-2, când Zverev a făcut primul și singurul break din set. Și-a menținut avansul până la final, a luat setul cu 6-4, și și-a asigurat victoria.
Carlos Alcaraz s-a plâns de condiții
La finalul meciului, Alcaraz s-a declarat nemulțumit de condițiile de joc.
„Cu siguranță asta e cea mai rapidă suprafața din tot sezonul. Nu știu de ce la finalul anului jucăm pe această suprafață, având în vedere că toate hard-urile din acest sezon au fost lente.
Acum venim aici și ne dau o suprafață rapidă. Nu înțeleg această suprafață pentru că nu am jucat în acest sezon pe una asemănătoare”, a spus Alcaraz, potrivit Mundo Deportivo.
Apoi a continuat: „A fost un an lung și exigent. M-am antrenat bine, mă simțeam bine, sunt bine din punct de vedere fizic, dar nu am fost OK ca nivel al tenisului”.