Articol de Adrian Jitea - Publicat joi, 09 februarie 2023 18:27 / Actualizat joi, 09 februarie 2023 18:47
Darren Cahill (57 de ani) spune că Simona Halep (31 de ani, 15 WTA) își va expune apărarea în cazul de dopaj în luna februarie. Antrenorul australian e sigur că sportiva din Constanța este nevinovată.
- Simona Halep a fost suspendată provizoriu de Agenția Internațională de Integritate a Tenisului, după ce a fost depistată cu o substanță interzisă la US Open 2022. Jucătoarea noastră a fost informată de testul pozitiv pe 7 octombrie.
- Cazul ei va fi judecat de o organizație independentă, Sports Resolutions. Simona este în continuare suspendată, nu a mai jucat din august 2022.
Darren Cahill, antrenorul alături de care Simona Halep a trăit cele mai frumoase momente din carieră, a sărit încă o dată în sprijinul dublei campioane de Grand Slam. Australianul o consideră nevinovată și cere ca cineva să își asume greșeala făcută în cazul de dopaj.
Darren Cahill: „Halep e nevinovată! Cineva să își asume responsabilitatea”
„Mă gândesc mult la Simona și mă simt rău de fiecare dată din cauza experiențelor prin care trece. Nu am prea multe noutăți. Din ce înțeleg, în februarie va avea loc o audiere care îi va oferi șansa de a-și prezenta cazul.
Am înțeles că au găsit sursa contaminării, nu sunt sigur dacă a fost în mâncare sau în suplimente, dar au aflat de unde a apărut.
Am făcut o declarație despre cazul Simonei Halep și sunt dispus să mor lângă aceste cuvinte, datorită integrității sale și ADN-ului său. Nu există nicio șansă ca ea să trișeze. E o femeie măreață și o persoană grozavă. Nu e nicio șansă ca ea să fi făcut lucrul greșit.
Îi urez baftă. E adevărat că sportivii sunt responsabili de fiecare substanță care le intră în corp, iar Simona va plăti pentru greșeala asta. Să sperăm că nu va fi mare pedeapsa, vina nu îi aparține. Nu a făcut nimic greșit.
Sper că o companie a greșit, ori un medic, ori o persoană din WTA, ori o persoană din echipa ei nu și-a făcut treaba. Sper ca cineva să își asume responsabilitatea pentru ce s-a întâmplat, deoarece știm că Simona nu a fost vinovată. Sperăm să o revedem pe teren cât mai curând,” a spus Darren Cahill, în podcast-ul „The Big Deal”, citat de sport.ro.