SPORTURI  »  TENIS  »  OPINIE

Editorial Cristian Coman » „Soneria” Vecerdea și banii de salarii din portofelul lui Țiriac

Articol de - Publicat sambata, 09 noiembrie 2019 13:25

La conducerea Ministerului Tineretului și Sportului a venit un nou ministru. Marian Ionuț Stroe nu a apucat să facă încălzirea pentru a se urca pe scaunul ministerial, că a venit peste el avalanșa de la Federația de Tenis. Ca să nu treacă neobservată, au anunțat-o Simona Halep și Sorana Cârstea.

Faptul că Marius Vecerdea contestă în instanță modul în care noua conducere cu Ion Țiriac în frunte a fost aleasă, este dreptul său democratic. Însă reacția complet anapoda a lui Vecerdea la adresa Simonei Halep, de o aroganță și o suficiență incredibile, îl plasează chiar pe scriitor în sfera celor care – sperând la vizibilizare publică – își pierd busola și se afundă în propriile abjecții. Nu e clar ce are de câștigat, cel mai probabil folosește metafora „Simona Halep” pentru a-l lovi pe „comunistul” Ion Țiriac. Atât poate.

Eu cred însă că nu Marius Vecerdea este „problema” FRT. Dacă dăm trompetele și emoția la o parte, putem spera că este SOLUȚIA. Sau mai bine zis, cutremurul pe care îl provoacă poate fi inspirațional pentru o soluție.

Este al doilea an în care Federația de Tenis este blocată. Și cel mai grav este că finanțarea Federației din partea Ministerului nu poate fi făcută. Cu tot ce înseamnă asta pentru nivelurile de vârstă și competiții. Ionuț Stroe caută soluții ca să fenteze blocajul: finanțare prin COR sau cu bani privați. Ion Țiriac ar fi adus deja 250.000 de euro pentru salarii. Dacă a făcut-o, e doar un paleativ. Bolnavul din Tenis mai rezistă o perioadă pe aparate.

Statul român are de multă vreme o problemă cu contestațiile care blochează nu doar federații, ci și licitații și construcții în zone vitale pentru români. Drumuri, autostrăzi și chiar aplicarea programului Cornul și laptele prin unele județe și tipărirea manualelor pentru elevi se amână la nesfârșit uneori din cauza LEGISLAȚIEI. Pentru că de fapt nu contestația în sine este cea care oprește lucrurile. Contestația este expresia democrației: am dreptul de a nu fi de acord cu tine. Dar contestația plasată pe un fond legislativ rigid poate naște monștri.  
 

Niciun Guvern nu a încercat să rezolve ieșirea din labirintul pseudo-legal. Legile defecte par Tablele lui Moise – nimeni nu se poate atinge de ele. Miniștri, cu mandate întregi sau vremelnice, ridică din umeri: „Așteptăm să se rezolve contestația în instanță. ” Și mai trece un an. Până când oamenii se obișnuiesc fără „realizarea proiectului”. Banii blocați, cu efecte asupra nivelului de trai și chiar asupra vieții – când vorbim de drumuri sau sănătate – nu au fost îndeajuns. Actele normative sunt de neatins.

Așa a ajuns CONTESTAȚIA a doua putere scriptică, după Constituție. Contestația duce în instanță, care blochează Legea bugetului, a Educației, a Sănătății. Dacă urmărim efectele, vedem că și Constituția pierde de multe ori teren în fața Contestației: accesul la educație, la un un nivel de trai decent.  
 

„Eu nu vreau sa ajungă tenisul ce a ajuns gimnastica”, spune Ion Țiriac. 

Gimnastica fiind acum precum victoriile lui Ștefan cel Mare: o pagină din istoria de aur. 

„Soneria” Vecerdea și mai ales implicarea marilor nume din sport în vizibilizarea problemei pot trezi pe cineva? Poate amplifica problema până la punctul critic al găsirii unei soluții?  
 

Peste Federația de Tenis vine iarna.  

La anul vom spune „al treilea an de blocaj”. 

  • Cristian Coman, jurnalist cu peste 25 de ani experiență în presă, la Pro TV, Realitatea TV, Antena 1 şi TVR 1, acum senior editor la Libertatea, scrie și pentru Gazetă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dorinel Munteanu, acuze grave după CFR Cluj - Oțelul: „Viciere de rezultat, cum se făcea pe vremuri!”
Superliga
Dorinel Munteanu, acuze grave după CFR Cluj - Oțelul: „Viciere de rezultat, cum se făcea pe vremuri!”
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Superliga
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (5)
138029430938823
Raluca Esanu  •  09 Noiembrie 2019, 16:52

Excelent articol ! O singura observatie, ingrijitorul vilei din Palm Beach a boului baltii se afundă, impreuna cu seful sau în "propriile dejecții" nu doar"abjectii".

piet
piet  •  09 Noiembrie 2019, 16:44

Cine mai e si pansatul asta in afara ca e copilul de mingii al fascistului? Ce a facut in sport in viata lui ?

2102911679735264
Calin Radulescu  •  09 Noiembrie 2019, 14:38

Vecerdea asta e chiar un ***... Un om de nimic fara creier... In viata adevarul si dreptatea sunt niste valori importante, dar puse in spiritul dezvoltarii... Adica important e ce construiesti... Din pacate individul asta macabru stie doar sa blocheze tot si nu construieste nimic...

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează