SPORTURI  »  TENIS  »  FRT

EXCLUSIV Situație explozivă la Federația de Tenis! Numele Simonei Halep, implicat direct: „Cum să mă unesc cu niște indivizi care fac fals și uz de fals?!”

George Cosac
George Cosac

Articol de - Publicat joi, 11 aprilie 2019 19:36

În timp ce Federația Română de Tenis a convocat o adunare generală la București pentru mâine, pe baza adeziunilor a 28 de cluburi fondatoare, la Sibiu, tot mâine, Marius Vecerdea, marele contestatar al lui George Cosac și al echipei sale are o întâlnire cu alte 16 cluburi dintre membri fondatori.

  • Federația de Tenis e într-un continuu scandal, două tabere își revendică puterea;
  • FRT nu mai are finanțare din 2017, când instanța a decis că alegerile în care Cosac a fost reales ca președinte n-au fost statutare;
  • Azi, Simona Halep a intervenit și a cerut Guvernului să finanțeze Federația condusă de George Cosac: „Cei care suferă sunt juniorii!”;
  • Rivalul lui Cosac, Marius Vecerdea, consideră că este o mare eroare din partea sportivei să se implice.
  • Mai multe detalii despre situația de la FRT, mai jos!

Situația continuă să fie extrem de inflamată la Federația Română de Tenis, for al cărui conducere nu este recunoscută nici de instanțe, nici de MTS, care i-a tăiat finanțarea de doi ani. În urma unei acțiuni a 28 de cluburi membre fondatoare, mâine, la sediul Federației din București ar urma să aibă loc o Adunare Generală extraordinară.

Lista cluburilor care au cerut organizarea Adunării Generale

Marius Vecerdea, patronul clubului Pamira Tenis, acuză însă că „este o mișcare politică în care se folosește falsul și uzul de fals”. Tot pentru mâine, Vecerdea spune că a convocat „o întâlnire la Sibiu cu 16 dintre cluburile fondatoare și alte câteva care doresc să fie afiliate legal. Am verificat cele 28 de cluburi care au cerut desfășurarea alegerilor generale. Multe dintre ele sunt în ilegalitate.

Curtea de Apel a întors decizia Tribunalului: "Merg la Minister ca să-i scoatem de acolo" » Ce spune Cosac

De exemplu, la Constructorul Hunedoara, președintele și vicepreședintele nici nu au habar despre un anume Ionel Ciobanu, pe care nu îl găsește nici poliția, dar el figurează ca reprezentant legal al clubului și a semnat documentul în baza căruia ar fi cerut convocarea adunării generale. Este penal tot ce se întâmplă. Aceeași situație mai este și la alte patru, cinci cluburi, unde cei care au semnat pentru convocare nu sunt nici asociați, nu fac parte din comitetul director și nu sunt nici măcar angajați.

Un alt exemplu este Societatea de Patinaj Brașov, membru fondator al Federației de Tenis, prin faptul că a avut mulți ani și o secție de tenis. Acest club este în dizolvare. Au mai multe dosare, au datorii de câteva milioane de lei, iar președintele și vicepreședintele acestei asociații nici nu au habar de această convocare”, a declarat Vecerdea pentru GSP.ro.  

„Sportivii sunt folosiți” 

Marius Vecerdea își continuă tirul împotriva conducerii FRT: „Am văzut ce se întâmplă. Au apărut cu declarații de susținere Simona Halep și Horia Tecău. Cosac și ministrul au făcut poze cu domnul Țiriac.

Nu mi se pare deloc potrivit ca ei, sportivii, să se implice în astfel de mașinațiuni politice. În schimb, nu își fac o simplă datorie de a cere transparență la FRT. Ei, în calitatea lor de reprezentanți ai României, ar trebui să solicite și să afle ce sume se virează de la Federația Internațională în contul Federației Române. Ei au dreptul și obligația morală să afle ce se întâmplă cu banii. Merg la juniori, unde merg?! Acum au luat niște bani, acele prime pentru meciul cu Cehia. Dar nu mi se pare normal în acest context să vorbească împotriva minstrului și pro Cosac. Dacă tu, ca sportiv, vorbești doar după ce primești niște prime, nu mi se pare deloc în regulă.

În plus, secretarul de stat de la Ministerul Învățământului, Ionel Florian Lisandru, a cerut tuturor inspectorilor din județe să anunțe directorii cluburilor sportive școlare, membri fondatori ai FRT, să se ducă la adunare. Cum să te duci la o adunare când 5, 6 cluburi dintre cele 28 au trimis cereri ilegale și alte 5, 6 sunt desființate și nu mai au activitate de ani buni?!”.

Simona Halep face apel la Guvernul României: „Să recunoască și să finanțeze Federația de Tenis”

„Situația lui Segărceanu e și mai complicată”

Printre cele 28 de cluburi care au cerut organizarea se numără și Asociația sportivă Florin Segărceanu. Vecerdea a precizat că „situația lui Segărceanu e foarte complicată. El beneficiază de bani de la Federația română de tenis și a semnat fals acea cerere ca reprezentant al Asociației. Chiar dacă îi poartă numele, nu are nicio legătură, e o persoană juridică independentă. El e doar unul dintre cei 23 de membri asociați. Consiliul director al Ascociației are 5 membri, iar el nu e nici președinte, nici vicepreședinte. Președinte era tatăl lui, care a decedat anul trecut.

Am făcut verificări la Ministerul Justiției, unde trebuiau întregistrate modificările din structura consiliului director. Nu s-a făcut asta. Mai mult, mandatele celor din consiliul director au expirat din 2004. Am verificat și la ANAF, din 2000 Asociația nu a depus nicio balanță financiară. Cum să știm dacă a plătit sau nu cotizația la Federație, care e de doar 300 de lei pe an. Tot ce se va întâmpla mâine la sediul Federației este ilegal. Oricum ar avea nevoie de două treimi din membri fondatori, adică de 36 de cluburi. Văd că toată lumea, domnul Ion Țiriac, Simona Halep, Horia Tecău, spun că e nevoie de finanțare de la MTS și să ne unim. Cum să mă unesc cu niște indivizi care fac fals și uz de fals?!”.

„Viitorul FRT se decide mâine, dar nu la Adunarea Generală, ci la întâlnirea de la Sibiu”Marius Vecerdea, patronul clubului Pamira Tenis

„Situația de la FRT sfidează legile țării”

Norris Măgeanu, reprezentant al Tenis Club AS Pitești, unul dintre cluburile fondatoare ale FRT, a oferit și el un punct de vedere categoric. 

„Ceea ce se întâmplă la FRT sfidează legile țării și pune într-o lumină proastă tot sportul. Odată ce există o hotărăre definitivă dată de o instanță care anulează Adunarea Generală la care ai fost ales, nu mai poți reprezenta federația. Nu mai poți semna acte, nu poți primi finanțare, nu mai poți numi antrenori, nu poți angaja sau concedia. Singura soluție este o nouă adunare de alegeri, legal convocată.

Dacă această nouă Adunare a cluburilor votează aceeași conducere, abia apoi se pot face toate celelalte demersuri. Altfel, toate încercările celor care sunt numiți impropriu acum conducere de implicare a ministerului, a unor sportivi și a altor persoane sau personalități mai mult sau mai puțin importante sunt nule în fața legii. La fel ca și Adunarea Generală convocată pentru vineri, 12.04, care în loc să fie una de alegeri, este una de afiliere a câtorva sute de cluburi, de-a valma. Este nulă. Și declar aceste lucruri cu tot respectul pentru persoanele vizate, dar și cu mai mult respect pentru adevăr.

Nu putem să ne dezvoltăm în țara asta dacă construim pe fundații șubrede, pe minciună. Nu înțeleg de ce trenează această situație de atât timp, până la urmă cei care suferă sunt sportivii, cluburile și imaginea sportului în general”.

Vezi și: 

Haosul din circuitul WTA continuă: „E fără precedent” » Bianca Andreescu implicată în dezbatere, Halep încă așteaptă

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ce notă a primit Drăgușin pentru prestația din Manchester City - Tottenham: „A fost ca un zid în fața lui Haaland”
Stranieri
Ce notă a primit Drăgușin pentru prestația din Manchester City - Tottenham: „A fost ca un zid în fața lui Haaland”
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
Stiri extrasport
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
Cum arată la 50 de ani fosta soție a lui Gabi Balint » Mesaj emoționant primit de fostul manechin de ziua ei
Stiri extrasport
Cum arată la 50 de ani fosta soție a lui Gabi Balint » Mesaj emoționant primit de fostul manechin de ziua ei

Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee

Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!


Comentarii (12)
popaprostu12
popaprostu12  •  12 Aprilie 2019, 17:20
Postat de Alexandru Chis pe 12 Aprilie 2019, 09:38

Iata ca Simona face inca o miscare gresita - ea nefiind singulara - incercand sa salveze scaunul lui George Cosac, un presedinte care a fost invalidat de catre Tribunal si care este contestat de catre mai multe personalitati din tenisul romanesc. De ce a facut aceasta miscare (ne)gandita Simona? Ce se ascunde in spatele acestei interventii nesabuite? A ajuns si Simona sa "gandeasca" politic?

S-a inceput cu teoriile conspiratiei,Simona vrea sa fie presedinte FRT desigur,hahaha.Acum serios Simona a spus pur si simplu sa fie finantati juniorii,si cred ca o intereseaza prea putin cine e presedintele FRT Vecerdea sau Cosac sau oricine altcineva.

148819492603833
Masa Lunoor  •  12 Aprilie 2019, 11:48

Ca aromânii ca Johanis ca taberizarea ca...etichetuțe rapid lipite...ASTA-I PSD-ul !!! nu ti trebuie un olfact prea dezvoltat. *** trece usor usor SUB Prosport....de Libertatea nici nu mai pomenesc :) S-avem si noi *** nostru zic

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

merace
merace  •  12 Aprilie 2019, 10:06

Cu ce a intervenit Simona Halep?! „Cred că Federaţia Română de Tenis ar trebui să fie recunoscută de Guvern şi finanţată pentru că cei care suferă sunt juniorii” nu e o interventie, ci o fraza negandita si aruncata presei din plictiseala, ca sa o mestece... De cand trebuie guvernul Romaniei sa recunoasca FRT?! FRT e o organizatie care are treaba doar cu justitia, nu cu guvernul...

Vezi toate comentariile (12)
Comentează