Articol de GSP - Publicat miercuri, 30 ianuarie 2019 13:35
Simona Halep (3 WTA), Mihaela Buzărnescu(28 WTA), Irina Begu (71 WTA), Ana Bogdan (99 WTA) și Monica Niculescu (100 WTA) au fost convocate de Florin Segărceanu, căpitanul nejucător al echipei României de Fed Cup, pentru întâlnirea cu Cehia, din deplasare, de la Ostrava.
- Cehia - România, în primul tur al Grupei Mondiale, se joacă la Ostrava, Cehia, pe 9 și 10 februarie.
Florin Segărceanu, căpitanul echipei României, a declarat, înaintea acestei importante întâlniri: "Am avut puțină neșansă la tragerea la sorți, pentru că jucăm împotriva celei mai valoroase și mai titrate națiuni din Fed Cup în ultimul deceniu, și, în plus, Kvitova și Pliskova sunt în mare formă în acest început de an, cu două turnee câștigate și semifinală și finală la Australian Open. Apoi, din punct de vedere al clasamentelor, vorbim despre o echipă care are în componență jucătoarea nr. 2 și nr. 5 în lume, la simplu, și nr. 1 și nr. 2 mondial, la dublu.
Asta spune tot despre valoarea echipei Cehiei. Poate că plecăm cu șansa a doua, cum se spune, dar suntem conștienți că în aceste întâlniri de Fed Cup se pot întâmpla multe surprize, mai ales că presiunea o să fie mai mare din partea, pentru că sunt favorite și pentru că joacă acasă. Dacă noi o să avem, la ora meciului, toate fetele bine pregătite și sănătoase, și la fel și pe Simona, despre care știm că poate să învingă la orice oră pe oricine, pe orice suprafață, este clar că avem o șansă bună".
„întâlnirea va fi dificilă”
Pentru Alina Cercel-Tecșor, antrenorul României, întâlnirea cu Cehia este un nou prilej de a-și demonstra valoarea,pentru această generație de jucătoare excepționale.
"Confruntările cu echipe campioane sunt mereu palpitante și încărcate de emoții, iar Fed Cup este o competiție în care orice este posibil atunci când crezi cu adevărat în echipa ta. România are acum o echipă puternică, hotărâtă și determinată să joace cel mai bun tenis la Ostrava. Indiferent de componența echipei Cehiei, întâlnirea va fi dificilă, dar eu cred cu tărie în valoarea fetelor noastre", a spus și Alina Cercel-Tecșor.
Cehia nu a anunțat încă echipa, însă Petra Kvitova (2 WTA) va absenta deoarece acuză o stare de oboseală.