SPORTURI  »  TENIS  »  FRANȚA - ROMÂNIA 1-1, FED CUP

FED CUP, FRANȚA - ROMÂNIA 1-1 // VIDEO+FOTO Mihaela Buzărnescu a pierdut în fața Carolinei Garcia, Simona Halep a trecut de Kristina Mladenovic

FOTO: Raed Krishan +49   FOTO
FOTO: Raed Krishan

Articol de GSP - Publicat sambata, 20 aprilie 2019 18:54

FED CUP, FRANȚA - ROMÂNIA 1-1 // Mihaela Buzărnescu (30 WTA) a cedat în fața Carolinei Garcia (21 WTA) în al doilea meci al zilei, scor 3-6, 3-6. Simona Halep (2 WTA) a adus României primul punct după ce a învins-o în primul meci pe Kristina Mladenovic (66 WTA), scor 6-3, 6-1.

  • Roxana Fleșeru, jurnalistă experimentată a departamentului „Sporturi” GSP, și fotoreporterul GSP Raed Krishan transmit cele mai noi informații din Rouen, Franța.
  • Înfruntarea continuă duminică, de la ora 14:00, cu duelul Halep - Garcia. Imediat urmează înfruntarea între „rachetele” #2, Buzărnescu - Mladenovic.
  • În caz de egalitate, totul se va decide într-un al cincilea meci, de dublu.
  • Toate partidele sunt liveTEXT pe GSP.ro și în direct pe TV Telekom Sport 3 și TV Digi Sport 1.

Singura dispută aprigă din debutul partidei a fost cea a fanilor. Mihaela Buzărnescu a resimțit din plin presiunea, s-a plâns de zgomotele scoase de francezi în timpul punctelor și a intrat în joc abia după patru game-uri.

Momentul de cotitură al setului inaugural a avut loc atunci când Garcia conducea cu 4-3. La 30-30 pe serviciul româncei, o minge a prins in-extremis linia de fund și a dus la greșeala lui Miki. A doua jucătoare a României nu a mai avut puterea să revină și a cedat după 47 de minute, scor 3-6.

Setul secund a fost mai echilibrat, dar cu același deznodământ. Mihaela a condus cu 3-2, apoi a cedat patru game-uri consecutive.

Garcia s-a impus după un joc fără sclipiri, în care a arătat multe vulnerabilități. Mâine o înfruntă pe Simona Halep, în primul meci al zilei, de la ora 14:00.

Prima reacție a Simonei Halep după victoria cu Mladenovic

Mihaela Buzărnescu - Caroline Garcia 3-6, 3-6

3-6, Break, set și meci Caroline Garcia!
3-5, Game Garcia: Miki pare să fi scăpat jocul din mână. 
3-4, Break Garcia:
Mihaela comite o dublă greșeală, apoi se poziționează greșit în schimbul izbăvitor pentru Garcia. 
3-3, Game Garcia:
Românca pune presiune pe Garcia, dar scapă game-ul din mâini pe final. 
3-2, Game Buzărnescu:
Mihaela variază excelent jocul, o atrage pe Garcia la fileu cu o „scurtă” executată ca la manual, apoi închide cu voleul unul dintre cele mai spectaculoase puncte ale zilei. 
2-2, Game Garcia:
Micile detalii fac diferența în acest moment. Niciuna dintre jucătoare nu reușește să își impună stilul. 
2-1, Game Buzărnescu:
Miki traversează cea mai bună perioadă a jocului. Câștigă la zero game-ul și conduce pentru prima dată.
1-1, Break Buzărnescu:
Game de mare luptă în sala din Rouen, adjudecat de româncă.
0-1, Break Garcia:
Mihaela nu își revine după finalul slab din setul inaugural. Florin Segărceanu încearcă să reseteze jocul lui Miki. 

A început setul secund!

3-6, Game și set Caroline Garcia!

3-5, Break Garcia: La 30-30, Mihaela e încurcată de traiectoria ciudată pe care mingea a căpătat-o din zgura sălii din Rouen. Buzărnescu greșește apoi un forehand relativ ușor.
3-4, Break Buzărnescu:
Mihaela face un break la zero. Garcia lovește mult prea lung și comite două erori copilărești.
2-4, Game Buzărnescu:
Mihaela capătă încredere. E mai agresivă și o obligă pe Garcia să lovească din poziții incomode.

+49 FOTO

1-4, Game Garcia: Game-blitz al franțuzoaicei. Mihaela nu reușește să reducă numărul erorilor neforțate. 
1-3, Game Buzărnescu:
Miki spargea gheața! Serviciul o ajută în momentul decisiv. Garcia returnează în fileu, iar fanii români sunt în picioare.
0-3, Game Garcia:
Cel mai disputat game al partide e adjudecat de franțuzoaică. Mihaela a beneficiat de două oportunități de break, ambele anulate. Atmosfera din sală e extrem de încinsă. Suporterii nu se abțin în timpul schimburilor. 
0-2, Break Garcia: Mihaela Buzărnescu greșește nepermis de mult și îi oferă un game pe tavă franțuzoaicei.
0-1, Game Garcia:
Miki are probleme cu fanii adverși în debut. 
Mihaela Buzărnescu și Caroline Garcia au ieșit la încălzire!

Halep, victorie lejeră cu Mladenovic 6-3, 6-1

Setul unu

Simona a fost ezitantă în startul meciului, emoționată la revederea cu zgura, suprafața pe care câștiga la Roland Garros în urmă cu 10 luni. Au rezultat 6 mingi de break ratate de jucătoarea noastră în fața unei Kristina Mladenovic cu un mindset extrem de pozitiv, foarte agresivă și revenită parcă la forma din 2017.

După un schimb de break-uri, Simona a intrat treptat în contul meciului și a scăpat în câștigătoare, după game-ul 7 din manșa inagurală. A fost un game extrem de lung, de peste 10 minute, care s-a dovedit a fi momentul de cotitură psihologică al partidei. Simona s-a desprins, a mai făcut un break și s-a impus la 3.

Franța - România, duel tare și în tribune » Scenografiile afișate la startul semifinalei FED Cup

Setul doi 

Setul secund a fost la discreția Simonei Halep, care a profitat de căderea totală a adversarei sale. Simona și-a luat în serios rolul de «vânător» și a hăituit-o pe adversara sa cu loviturile sale năucitoare de forehand.

Mladenovic a contat doar la startul manșei secunde, dar Simona a dominat în totalitate și s-a impus cu 6-1, aducând României primul punct.

Desfășurarea liveTEXT a meciului:

VIDEO cu cele mai tari puncte din meci

6-1, Game, Set, Meci Halep: Simona închide meciul fără emoții și aduce României primul punct al confruntării cu Franța!
5-1! Încă un break reușit de Simona Halep, care profită de căderea totală a adversarei sale. Românca va servi imediat pentru a închide meciul. 
4-1, Game Halep: Simona se desprinde în câștigătoare și e extrem de aproape să aducă României primul punct din semifinala cu Franța. Halep a fost din nou impecabilă pe propriul serviciu
3-1, Break Halep: Simona reușește break-ul după un game disputat pe serviciul adversarei, iar victoria e tot mai aproape. Mladenovic pare descumpănită în aceste momente, fără răspunsuri la jocul elaborat al Simonei
2-1, Game Halep: Simona trece din nou în avantaj, continuănd să servească la parametri foarte ridicați în acest set. Mladenovic a opus o rezistență serioasă, a egalat la 30, dar de acolo Simona a tranșat game-ul cu serviciul său
1-1, Game Mladenovic: Kristina conștientizează că un eventual break al Simonei i-ar fi periclitat serios șansele din acest meci și ridică intensitatea nivelului său la cele trei mingi de break ale Simonei. Mladenovic egalează la unu și își menține speranțele pentru setul secund
1-0, Game Halep: Simona începe foarte bine setul secund și trece în avantaj, după ce a reușit să poziționeze extrem de plasat câteva servicii
Începe setul secund, cu Simona Halep la serviciu!

6-3, Break, Set Halep: Simona exercită o presiune imensă pe serviciul Kristinei Mladenovic, care clachează și începe să greșească foarte mult. Franțuzoaica trimite în banda fileului, iar primul set merge în tabăra României

 

5-3, Game Halep: Simona câștigă game-ul fără complicații, unul pe care l-a avut întotdeauna în control. Românca a fost inspirată la 30-30, când a oprit un punct la o minge trimisă în out de Mladenovic. Arbitra partidei a confirmat out-ul, iar misiunea Simonei s-a ușurat din acel moment
4-3, Break Halep după un game extrem de disputat, care a durat mai bine de 10 minute. Ambele jucătoare au avut nenumărate șanse să treacă în avantaj, dar greșelile neforțate în exces au prelungit foarte mult game-ul. Până la urmă, Halep a izbutit break-ul, returnând formidabil un serviciu modest al franțuzoaicei

3-3, Break Mladenovic: Franțuzoaica revine rapid și nu îi permite Simonei să se distanțeze. Halep a greșit nepermis cu forehand-ul în două rânduri, facilitând misiunea Kristinei de a-și lua break-ul înapoi. Egalitate, urmează «fatidicul» game 7, unul care prevestește de obicei soarta seturilor

3-2, Break Halep: Simona, pentru prima oară în avantaj în meci! Mladenovic face un nou game slab pe propriul serviciu, iar jucătoarea noastră fructifică oportunitățile ivite. Halep trimite lung și o forțează pe Mladenovic să greșească după ce forehand-ul franțuzoaicei s-a dus în fileu
2-2, Game Halep: Simona ajunge cu multă ușurință la 40-0 și nu mai ezită precum în game-urile precedente. Românca a atacat-o cu ferocitate pe Mladenovic, iar defensiva acesteia nu a rezistat asediului. Egalitate la doi după primele 4 game-uri, meciul e mult mai echilibrat decât o arătau calculele hârtiei
1-2, Game Mladenovic: Se repetă scenariul din game-ul inaugural. Simona  a condus cu 40-0 pe serviciul adversarei sale, dar a jucat pasiv mingile de break, salvate pe rând, cu mult calm, de Mladenovic. Franțuzoaica dă dovadă de un psihic solid în acest start de meci, în care a salvat până acum nu mai puțin de 6 mingi de break
1-1, Game Halep: Simona întâmpină un nou game lung, pe care nu a reușit să-l închidă de la primele oportunități avute. Mladenovic opune o rezistență serioasă, joacă agresiv și îi pune probleme Simonei.
0-1, Game Mladenovic: Franțuzoaica anihilează trei mingi de break ale Simonei, manageriază excelent situația de la egalitate și își adjudecă game-ul inaugural

A început meciul! Kristina Mladenovic servește prima!
Simona Halep și Kristina Mladenovic se află la încălzire, iar meciul va începe în scurt timp!
Toate componentele celor două echipe se află acum pe teren, iar jucătoarele sunt prezentate spectatorilor. Echipele intonează imnurile naționale!

update 14:45

Roxana Fleșeru, trimisul GSP în Franța, informează că sala nu e deocamdată plină, deși organizatorii anunțaseră că toate biletele au fost epuizate

update 14:35

Doar 25 de minute ne mai despart de startul meciului de la Rouen dintre Simona Halep și Kristina Mladenovic. Raed Krishan a surprins atmosfera din tribune: 

 

romania franta 6 +49 FOTO

Cei aproximativ 1.800 de români care vor fi prezenți în sală au pregătit și o scenografie care va fi afișată în momentul intonării imnului național. Show-ul va fi alcătuit din cartoane tricolore, deja așezate pe scaunele tribunei unde românii vor fi poziționați. 

Mladenovic și Halep s-au întâlnit de 5 ori în circuit, iar franțuzoaica s-a impus de 3 ori: la Paris, pe hard, în 2014, la Birmingham, pe iarbă, în 2015, și pe hard-ul de la Indian Wells, în 2017. Cele două victorii ale Simonei Halep au venit în finală la Madrid, în 2017, și la Cincinnati, în 2015.

vezi și:

De ce a ales-o Florin Segărceanu pe Mihaela Buzărnescu: are un mare atu în duelul cu Caroline Garcia

Detalii inedite de la antrenament: întrebarea pusă de Monica Niculescu + ce inovație pregătesc francezii

 

Mesaj superb în limba română de la Darren Cahill pentru Simona Halep și echipa de Fed Cup a României


Simona Halep face din România marea favorită a semifinalei! Cum au analizat bookmakerii duelul de la Rouen

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Iga Swiatek, prinsă dopată! Aceeași substanță interzisă precum cea folosită de înotătorii chinezi și de Kamila Valieva
Tenis
Iga Swiatek, prinsă dopată! Aceeași substanță interzisă precum cea folosită de înotătorii chinezi și de Kamila Valieva
Iubitul Soranei Cîrstea, reacție suburbană, după suspendarea lui Swiatek: „FMM. Deja suntem luați de proști”
Tenis
Iubitul Soranei Cîrstea, reacție suburbană, după suspendarea lui Swiatek: „FMM. Deja suntem luați de proști”
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”
Stiri extrasport
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (185)
crimson.veritas
crimson.veritas  •  20 Aprilie 2019, 21:07
Postat de dinamo_fan pe 20 Aprilie 2019, 20:51

eu cred ca am contul asta de cand eram prin liceu, asta inseamna minim 2005-2006. nu ca ar avea vreo importanta. important era cum de stii tu ca trolul ala e dinamovist.

confirm si eu ... ca este un devotat ... troll anti-Steaua / anti-FCSB ... genul care ... prefera sa piarda Dinamo ... decat sa castige FCSB ... ceea ce-l face ... imo ... un dinamovist adevarat ....:)) nu mai este asa activ ... astazi ... dar face parte din Epoca / Galeria de Aur ... a Trolilor GSP ... cu alpin, logan, si alte ... celebritati ... care au prezidat peste ... presa tabloid romanesca ... in timp ce clubul FCDB ... s-a transformat din club de top in fotbalul romanesc ... in echipa de ... play-out ... si sidekick ... pentru noile forte anti-FCSB din Romania ...:))

valyomanyd
valyomanyd  •  20 Aprilie 2019, 20:53
Postat de crimson.veritas pe 20 Aprilie 2019, 20:27

Bre ... Capetenie Nejucatoare... ti-am dat 2 exemple de Jucatoare care nici macar nu mai erau in circuitul WTA ... si au fost sectionate in Echipele de Fed Cup ... Paty Schneider (la 39 de ani ... retrasa din circuit) ... reactivata special pentru meiul de Fed Cup ... Romania - Elvetia ... si Vanessa Andreescu ... care nu era inscrisa la senioare ... a fost selectionata pentru meciul Canada - Romania din 2015 (la meciul asta ... a fost selectata si Andrea Mitu pentru Romania ... care chiar a invins-o pe Bouchard ... desi erau alte jucatoare mai bine plasate decat ea ... gen Olaru, Dulgheru, etc.) ...:)) Nu este nici o Regula ...:))

Aberezi la greu..:)))Ba, Bencic era accidentata, si Canada nu avea cu cine juca...E greu sportul asta pentru tine..:))

mishu_74
mishu_74  •  20 Aprilie 2019, 20:51
Postat de crimson.veritas pe 20 Aprilie 2019, 20:34

Si in al 2-lea rand ... noi vorbeam ... de ordinea rachetelor ... nu stiu de unde ai scos chestia asta cu selectia lotului ... si de ce discutam despre asta! ...:)) Daca tot vrei ... sa disemniezi ... informatii folositoare ... atunci spune si tu de ce nu este convocatata Sorana Carstea ... vad ca 'presa' nu are nimic de spus ... despe probabil a 2-a sau a 3-a jucatoare ca valoare ... din tenisul romanesc ... in schimb ce ne innebuneste cu Miki Piki ...:))

dacaciteai su tu macar putin despre tenis, in ultimul timp, vedeai ca Sorana Carstea s-a retras din echipa de FedCup. Ea singurica a facut declaratia, nu a dat-o nimeni deoparte. presa a scris destule despre subiect la vremea respectiva...cum ziceam, trebuia sa citesti, adica sa te informezi. dar nu, conform traditiei stramosesti ne dam cu parerea fara sa avem habar despre ce este vorba. :)

Vezi toate comentariile (185)
Comentează