Articol de Luminiţa Paul - Publicat vineri, 07 iulie 2017 15:51
Mulți jucători aleg să închirieze o casă pe durata Wimbledon-ului în loc să stea la hotel. De anul acesta, Simona Halep li s-a alăturat.
E pentru a 8-a oară la Wimbledon, dar pentru prima dată când a ales să închirieze o casă, nu să stea la hotel, ca până acum. "E foarte drăguță. Mă relaxez acolo. Am stat șase ore în casă, doar relaxându-mă", spunea Simona Halep după meciul câștigat în turul secund în fața braziliencei Beatriz Haddad Maia.
"Nu vreau să merg la cumpărături pentru că e departe, iar traficul este intens, dificil de ajuns. Așa că nu fac nimic special, mă relaxez și savurez această experiență nouă, de a sta într-o casă. Și cu siguranță o voi repeta în anii următori", a adăugat ea. Halep își petrece timpul împreună cu cei din echipa sa și se odihnește pentru că "după ce joci pe iarbă te simți puțin obosit. Nu e ușor".
Câștig rapid
Confortul, liniștea, spațiul intim sunt intens căutate în perioada celui de-al treilea turneu de Mare Șlem al anului. Localizat în sudul Londrei, într-o suburbie cochetă, All England Club e departe de zumzetul capitalei. Iar cei care au case aici sunt fericiți să le ofere spre închiriere. E un dublu entuziasm: posibilitatea unor venituri importante pe termen scurt, dar și gloria de a-ți oferi mobila spre folosință lui Roger Federer, Rafa Nadal sau Novak Djokovici. Pentru ei sunt acele case cu 6 dormitoare, saună și piscină, pentru care se cere suma de 15.000 de lire sterline pe săptămână. Dacă jucătorul vine cu ceva timp înainte de debutul turneului și ajunge departe, pot ieși chiar 45.000 de lire pentru proprietar.
Există însă oferte de toate tipurile și pentru toate buzunarele. Casele terasate, tipic britanice, cu trei dormitoare, care se găsesc de închiriat și individual pe site-uri precum Airbnb, merg până la 12.000 de lire pe 3 săptămâni, respectiv 500 de lire pe noapte, susține Daily Mail. Varianta de apartament e și ea disponibilă, la un preț mai mic, dar nu cu foarte mult, în jur de 3.000 de lire pe săptămână.
Roger – două case
În anii scurși de când a devenit o afacere, închirierea caselor pe perioada turneelor a format și agenți imobiliari specilizați. Joanna Doniger, spre exemplu, face această muncă de două decenii și jumătate. Ea a dezvăluit că Federer are nevoie de obicei de două case. Familie mare, 4 copii, dar și un anturaj numeros, toate acestea necesită un spațiu corespunzător. Pentru jucătorii tineri sau cu buget mai mic, apartamentele cu două sau trei dormitoare reprezintă varianta cea mai bună.
Întotdeauna, din aceste experiențe ies și anecdote, care se transmit de la un sezon la altul. Doniger a dezvăluit că Pete Sampras, septuplu campion la Wimbledon, voia mereu un pat imens, adus de el, dar o cameră mică, dorință bizară, greu de îndeplinit. Într-un an, proprietarul a admis ca ferestrele casei sale să fie îndepărtate temporar pentru a putea fi introdus patul format king size. În 2016, un jucător de top a fost deranjat de o muscă, pe care a urmărit-o prin casă cu un prosop. Cursa s-a încheiat cu un geam spart. Agenta veterană mai spune că e important și numărul casei. Dacă al tău e 13, mai bine nici nu încerci să închiriezi, nu vei avea mare succes căci lumea ocolește numărul ghinionist.
O altă agentă, Adrienne Wandsworth, aduce alt aspect în atenție. Ea spune că, poate contrar așteptărilor, jucătorii importanți nu doresc lux sau dotări speciale. Pentru ei mai important e spațiul pentru a-și putea caza în condiții proprice familia, dar și membrii echipei, antrenor, fizioterapeut, masor etc. În cele mai multe cazuri, numele celui care închiriază e ținut secret până în ultima clipă. Formalitățile se fac prin intermediari, agenți sau rude, abia când vine momentul mutării propriu-zise se află despre cine e vorba.
În pat cu Rafa
Jane Weldon locuiește în Wimbledon și își pune casa spre închiriere deja de 10 ani. "La un moment dat, Rafa Nadal a fost interesat de ea. Mă gândeam, cum ar fi să spun apoi că Rafa a dormit în patul meu. Dar s-a răzgândit, a mers în altă parte". La începuturi, Nadal împărțea o casă cu câte un compatriot, Feliciano Lopez, spre exemplu. Acum nu mai e cazul. "E grozav să schimbi hotelul pe o casă. Îți dă un calm suplimentar, te simți mai relaxat, aproape ca la tine acasă", spunea spaniolul.
Un rezultat bun poate aduce jucătorul sau jucătoarea în aceeași casă și în anul următor. În caz contrar, mai degrabă va căuta altceva. Superstiții comune. Dar totul face parte din farmecul Wimbledonului, ceva ce nu găsești la alte turnee de Mare Șlem. z
20.000 de lire sterlinee suma cea mai mare cerută pentru închirierea unei case cu 6 dormitoare în zona Wimbledon
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”