SPORTURI  »  TENIS  »  RETRAGERE

Show-ul de acasă: Horia Tecău joacă vineri meciul de retragere » 6 momente dintr-o carieră strălucită

Horia Tecău, aici alături de Marius Copil, în partida de dublu contra adversarilor din Peru, toamna trecută, la Cluj-Napoca FOTO Raed Krishan
Horia Tecău, aici alături de Marius Copil, în partida de dublu contra adversarilor din Peru, toamna trecută, la Cluj-Napoca FOTO Raed Krishan

Articol de , - Publicat joi, 09 iunie 2022 11:41 / Actualizat joi, 09 iunie 2022 12:04

Multiplu campion de Grand Slam, Horia Tecău va disputa vineri un meci simbolic de închidere a unei cariere care a strălucit ani buni, arătându-l drept unul dintre cei mai valoroși și mai iubiți jucători de dublu din circuit.

Horia Tecău își sărbătorește, vineri seară, la Cluj, cariera în cadrul Sports Festival. E un meci de retragere -spectacol în care o va avea invitată specială pe Simona Halep. Înainte ca fostul lider mondial să adune performanțe, Horia a fost cel care a ținut tenisul românesc în prim-plan prin rezultatele sale

Horia Tecău: „Să mă bucur de viață în alt fel”

La finalul lui 2021 a surprins pe toată lumea cu anunțul retragerii sale. Pe atunci avea doar 36 de ani, iar un jucător de dublu poate ajunge lejer să evolueze și la peste patruzeci de ani, dovadă că săptămâna trecută, Jean-Julien Rojer, fostul partener al lui Horia, s-a impus la Roland Garros, alături de Marcelo Arevalo, chiar la 40 de ani. 

Însă Horia a ales altceva. „De ceva vreme simțeam nevoia să joc mai puțin, să reduc turneele, să mă antrenez mai puțin. Inflamațiile care sunt prezente de ani de zile, antiinflamatoarele și tot ce fac pe lângă se simt, dar nu acesta a fost motivul. 

Cred că am avut o carieră lungă, plină, fără pauze mari. Am simțit de ceva vreme că e momentul să mă bucur de viață în alt fel”, spunea Tecău în 2021.

Ultimul său turneu în circuitul ATP a fost la Torino, unde a evoluat alături de Kevin Krawietz la balul de final de an. Apoi a mai jucat în Cupa Davis în noiembrie 2021, la întâlnirea cu Peru de la Cluj-Napoca, și în februarie 2022, în cea cu Spania de la Marbella

. Ultimele sale partide au fost victorii. Un final fericit pentru o carieră plină care s-a bazat pe decizii, dedicare și seriozitate.

Una dintre cele mai importante hotărâri, după o perioadă de juniorat plină de rezultate, dar una de seniorat seacă, a fost să se dedice în totalitate probei de dublu, acolo unde a ajuns la rezultate pe care nu le-ar fi atins la simplu. Horia are în palmares trei trofee de Mare Șlem, unul la dublu mixt și două la dublu masculin. Dedicare pe care a simțit-o fiecare dintre cei pe care i-a avut de-a lungul timpului lângă el pe teren, căutând mereu un parteneriat stabil care să-l ducă spre împlinirea visurilor. 

Seriozitatea și felul său de a fi l-au făcut unul dintre cei mai respectați jucători în vestiar.

Horia Tecău, noul căpitan al echipei României

Horia Tecău a lăsat un mare gol în tenisul românesc masculin atunci când a decis că i-a ajuns, dar îl poate ajuta din altă postură acum, el fiind deja căpitanul nejucător al echipei de BJK Cup a României. 

Până atunci, el se va emoționa vineri seară și va retrăi fiorii pe care cariera sa bogată i-a adus. Iată câteva dintre cele mai importante momente din parcursul lui Horia prin lumea tenisului.

5 finalede Mare Șlem a jucat Horia Tecău la dublu masculin, câștigând două și pierzând trei

1. Juniorat strălucitor

 Horia a arătat încă din primii ani de competiții internaționale că are talent și potențial pentru lucruri mari. Perioada junioratului i-a adus rezultate strălucitoare, atât la simplu, cât și la dublu, alături de Florin Mergea.

 Cei doi au cucerit două trofee la Wimbledon, în 2002 și 2003, și au disputat finala la Australian Open 2003. Pe iarba londoneză, Tecău a atins semifinalele la simplu în ultimul an de juniorat, când Florin cucerea titlul. 

Show-ul de acasă: Horia Tecău joacă vineri meciul de retragere » 6 momente dintr-o carieră strălucită

„Singurul regret e că am stat în tribună, trebuia să fiu în teren, să joc într-o finală românească”, spunea el pentru Gazetă la revenirea în țară.

38 de trofeea adunat Horia Tecău în carieră, primul în 2010, la Auckland, alături de Marcus Daniell și ultimul în 2021, la Halle, cu Kevin Krawietz

2. Prima finală majoră

 Wimbledon-ul a rămas, peste timp, locul preferat, în care i-a plăcut mereu să revină și care i-a adus bucurii uriașe. În 2010, sezon în care a început parteneriatul cu Robert Lindstedt ,a atins întâia sa finală de Grand Slam la All England Club. Au pierdut, ca și în următorii doi ani, tot acolo, însă acele rezultate au arătat că succesul deplin nu e departe. 

Show-ul de acasă: Horia Tecău joacă vineri meciul de retragere » 6 momente dintr-o carieră strălucită

„Nimic nu se compară cu a fi în finală la Wimbledon. Până acum, a fost cea mai bună perioadă a fiecărui an pentru noi", spunea Horia despre aceste performanțe care i-au netezit drumul spre titlul mult dorit.

20 de trofeea cucerit Horia Tecău alături de Jean Julien Rojer, cea mai fructuoasă colaborare din cariera românului, ce s-a întins pe șase ani, între 2014 și 2020

3. Titlul care a spart gheața

A venit la finalul lunii ianuarie 2012, la Australian Open, în proba de dublu mixt, alături de americanca Bethanie Mattek-Sands (foto). Trecuseră 34 ani de când un "tricolor" nu mai cucerise un trofeu de Mare Șlem, indiferent de probă. 

Show-ul de acasă: Horia Tecău joacă vineri meciul de retragere » 6 momente dintr-o carieră strălucită

„E minunat că am spart gheaţa şi am câştigat o finală de Grand Slam, având în vedere că am două pierdute şi ştiu cât de greu este. De acum încolo o să încerc să construiesc pe această experienţă. Nu poţi s-o înlocuieşti cu nimic altceva”, recunoștea Horia imediat după triumf.

24 de finalea mai disputat Horia Tecău în carieră, pe lângă cele 38 câștigate

4. Wimbledon, my love

În 2015, al doilea an al parteneriatului de succes cu Jean-Julien Rojer, Tecău și-a împlinit visul de a se impune pe iarba londoneză.

Cei au fost extrem de puternici în acel sezon, pe care l-au încheiat pe primul loc ca echipă și cu trofeul cucerit la Turneul Campionilor. Wimbledon-ul este însă ceva special, unic. 

Show-ul de acasă: Horia Tecău joacă vineri meciul de retragere » 6 momente dintr-o carieră strălucită

„E un sentiment pe care nu ai cum să-l uiți. Nici peste 10 sau 20 de ani. Practic, cu asta o să rămân toată viața. Nu poate să-mi ia nimeni trăirea aceea. Pentru mine, titlul acesta de la Wimbledon a fost cel mai mare vis din copilărie. Istoria, tradiția... Nu aveam obiectiv mai mare ca acesta", declara el pentru Gazetă.

2este locul cel mai înalt pe care l-a ocupat Horia Tecău în carieră în ierarhia de dublu, atins pe 23 noiembrie 2015, el încheind, alături de Jean Julien Rojer, anul pe prima poziție în clasamentul perechilor din acel sezon

5. Pe podiumul olimpic

O altă premieră semnată de Tecău, alături de Mergea, a fost medalia olimpică de argint cucerită în 2016, la Rio de Janeiro.

 Cei doi prieteni din copilărie s-au pregătit special în acel an, au jucat mai multe turnee împreună și, odată ajunși în Brazilia, au livrat. Tur după tur până în finală, unde au cedat dramatic la Rafael Nadal și Marc Lopez. 

Show-ul de acasă: Horia Tecău joacă vineri meciul de retragere » 6 momente dintr-o carieră strălucită

„Am fost foarte aproape de câștigarea unei medalii de aur, dar să nu ne demoralizăm! E tot o victorie pentru noi să cucerim acest argint. Am luptat foarte mult, am muncit ani de zile, am visat mult ca să ajungem aici, să fim prezenți și să ne batem pentru această șansă. Și a fost un vis realizat pentru noi, o mare victorie personală pentru noi, pentru echipele noastre", explica Horia în minutele de după meci pentru Gazetă.

5,9 milioane de dolarisunt banii din premii pe care i-a adunat Horia Tecău în carieră

6. Confirmarea de la New York

În 2017, Horia și Juls cucereau al doilea titlu major împreună, pe hard-ul de la US Open. Poate nu erau cotați drept marii favoriți, însă chimia, echilibrul lor îi puteau aduce mereu în fazele înalte ale oricărui turneu. Așa a fost la Flushing Meadows, când au confirmat succesele anterioare, cele din 2015. 

Show-ul de acasă: Horia Tecău joacă vineri meciul de retragere » 6 momente dintr-o carieră strălucită

„Ne-am simțit incredibil la Londra, când am câștigat primul nostru trofeu de Mare Șlem și apoi ne-am dorit să retrăim acel sentiment. Am tot încercat la fiecare turneu major, toate sunt speciale. Mă bucur că am reușit să găsim cel mai bun tenis al nostru în aceste două săptămâni la New York”, conchidea Tecău.

95 de leieste prețul celui mai ieftin bilet la meciul de retragere a lui Horia Tecău, iar cel mai scump ajunge la 195

VIDEO Gestul lui Ion Țiriac care l-a șocat pe Horia Tecău: „Dacă nu făceam asta eram ultimul om... A fost o lecție pentru mine!”

Citește și: 

Continuă problemele pentru Emma Răducanu » S-a accidentat la Nottingham și riscă să rateze participarea la Wimbledon

Nadal are o decizie de luat înainte de Wimbledon » Cum arată un picior sănătos și cum arată piciorul cu sindromul Muller-Weiss, de care suferă spaniolul

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (1)
danut.petnaise
danut.petnaise  •  09 Iunie 2022, 20:33

Respect, Horia!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează