Interviu rar cu Jelena Djokovic, soția lui Novak Djokovic: „Viața lui nu a fost ușoară”

Jelena și Novak Djokovic sunt împreună de douăzeci de ani, s-au cunoscut într-un context școlar, s-au căsătorit în 2014 și au doi copii împreună, Stefan (10 ani) și Tara (7 ani).

CONFESIUNE

„Era 3 dimineață, cădeau bombele, mama era leșinată de la lovitură” » Novak Djokovic, mărturisiri cutremurătoare din vremea bombardamentului din Serbia: „Când văd ce e și acum în Orientul Mijlociu ...”

Fostă Ristic, Jelena se ocupă de fundația care-i poartă numele soțului său și a cărei prioritate este construcția de grădinițe, formarea educatorilor, sprijinirea părinților și îngrijirea în momente critice precum inundații, pandemii sau instabilitate financiară. Programul, care are sponsori publici și donatori privați, a investit aproximativ 16.000.000 de dolari, reușind să construiască până acum 58 de grădinițe.

Jelena este discretă cu aparițiile sale în presă, dar a acordat un interviu cotidianului argentinian La Nacion, un interviu realizat de Sebastian Torok chiar în sediul fundației.

Jelena Djokovic: „Dacă îl putem ajuta să rămână mai mult în tenis, o vom face”

Ea a povestit că după ce s-au cunoscut, Novak a început apoi să călătorească mai mult pentru cariera sa, iar ea a optat să studieze pentru o diplomă în administrarea afacerilor la Universitatea Bocconi din Milano. După absolvire, a început să lucreze pentru o companie petrolieră. În timp ce Novak îți construia cariera de jucător, ea lucra la birou și se vedeau de câteva ori pe an.

A renunțat la job-ul său după ce Novak i-a propus să se căsătorească și să conducă fundația. „Am trăit alături de el o poveste extraordinară. Și nu mi-aș fi putut imagina vreodată că aceasta va fi povestea pe care o vom trăi, pentru că era un vis imposibil să realizeze ceea ce își imagina el când era copil. Și au fost foarte puțini oameni care l-au ajutat. Știu cât de greu este să reușești. Unii oameni ar spune că succesul vine peste noapte, dar viața lui nu a fost ușoară”, a subliniat Jelena.

Deși și-a rărit prezențele la turnee, Jelena spune că are emoții chiar și acum înainte de fiecare meci al soțului său, asta și pentru că el îi transmite din nervozitatea sa. „ Călătoresc mai puțin din cauza copiilor.. Acum el alege turneele potrivite unde să meargă. Nu este treaba mea. El va face ceea ce vrea atâta timp cât vrea. Eu îl susțin. Iar copiilor le place ceea ce face și sunt foarte mândri de el. De fapt, dacă îl putem ajuta să rămână mai mult în tenis, o vom face”, dezvăluit Jelena.

Ea a fost întrebată dacă Stefan și Tara îți dau seama de ce înseamnă tatăl lor în lumea sportului. „Sunt foarte mici așa că nu înțeleg multe lucruri importante pe care le reprezintă pentru oameni. Dar înțeleg că este un muncitor și că este foarte respectat. Pentru că îl văd atunci când călătoresc și sunt mulți fani și văd atenția pe care o primește. Așa că înțeleg asta. Și îi pot auzi spunând: «Știi cine este tatăl meu». Este un fel de laudă copilărească, dar celălalt sens îl învață prin munca din fundație. Pentru că asta își dorește și Novak, ca moștenirea sa să fie schimbarea lumii pentru copii. Pentru că el a avut un vis când era copil și l-a îndeplinit”, a subliniat ea.

La Paris se gândea la ce urmează

Familia Djokovic a oferit un moment extrem de emoționant la Paris, când Novak și-a îndeplinit visul de a deveni campion olimpic. După ultima mea minge, el a urcat în lojă pentru a sărbători cu Jelena și cei doi copii. „Plângeam de fericire, dar în același timp mă gândeam «Doamne, care este următoarea lui țintă? Pentru că nu se va opri aici cu siguranță, deci ce urmează?». Aurul olimpic a fost un obiectiv foarte greu de atins, i-a luat mult timp. Știu sigur că nu se va opri aici. Este un gigant în ceea ce privește capacitatea mintală și spirituală. Este o onoare să trăiesc cu el și, într-un fel, să fiu inspirată de el”.

La final, Jelena Djokovic a fost întrebată care este moștenirea pe care o lasă Novak Djokovic. „ Când ne uităm la ce se întâmplă în lume, tenisul este o prismă atât de mică a vieții, dar aduce fericire oamenilor. Aduce bucurie. Le aduce speranță. Iar el vrea să lase ceva de genul acesta. Îmi place să îl văd ca pe un campion al oamenilor obișnuiți. Nu al oamenilor bogați. Pentru că el este un om obișnuit care provine dintr-o familie foarte simplă, dintr-o familie de muncitori și visători”, a apus ea.

Apoi a continuat: „ Călătorind în jurul lumii vezi o mulțime de oameni care sunt inspirați de povestea lui, pentru că și ei sunt la fel ca el. Deci, tenisul este un sport foarte luxos, un sport al albilor, un sport al oamenilor bogați... Dar fanii lui Novak sunt oameni normali, oameni cu o slujbă normală și care nu-și permit întotdeauna să aibă bilete pentru a merge să vadă meciurile lui. Dar când mergi pe stradă și vezi muncitori care construiesc clădiri sau orice altceva, care strigă: «Hei, Novak!» Toată lumea îl oprește. Cred că asta îi dă puterea și energia de a continua. Chiar dacă a reușit deja totul, cred că cea mai mare victorie a sa este să fie campionul oamenilor simpli”.

«»

Cum vede lumea părinților

Jelena Djokovici a explicat că la fundația lui Novak încearcă să formeze educatori care să fie adaptați lumii de azi. „ Acum avem o tendință de parenting blând, când părinții nu pun limite copiilor; tendința este că copilul nu trebuie să plângă, că trebuie să fie fericit. Iar parentingul are multe direcții diferite. Copiii pot experimenta și tristețe și este normal. Așa cum am spus, în lumea în care trăim ar fi extrem de ciudat să nu fie triști. Și de aceea nu poți să nu-i înveți pe copii să nu experimenteze tristețea. Nu îi poți supraproteja”, a spus ea.

Și a continuat: „Trebuie să le pui limite și să le spui: gata cu ciocolata, gata cu televizorul, nu-ți voi cumpăra această jucărie pentru că ai deja prea multe acasă. Dar trebuie să o faceți fără duritate, cu înțelegere. Trebuie să încercați să faceți copilul să înțeleagă toate emoțiile. Ceea ce face lumea acum cu telefoanele, calculatoarele, televizoarele... este o problemă a societății și de aceea copiii au nevoie de adulți care să îi ghideze. Asta este ceea ce cred eu că este important”.