Ion Geantă, antrenorul român cu 40 de ani de carieră: "Am avut succes pentru că am lucrat pe termen lung"

„Din toamna lui 2017 am preluat un club foarte mare și foarte frumos, cu zece terenuri, cu teren central băgat în pământ, la Gladbeck. E într-un parc imens, de trei ori cât Progresul și chiar lângă teren e un castel cu apă. E o frumusețe, acolo am mutat academia”, își începe povestea antrenorul. Cu prezentul. Pentru că prezentul e mereu cel mai important.

Apoi vine viitorul, iar trecutul servește drept sursă serioasă de exeperiențe, întâmplări, învățăminte. „În ultimii ani, din 2010, am fost în Essen, până atunci am trăit o viață pe terenurile de tenis”, adaugă Ion Geantă.

Vorbește calm și măsurat, iar filmul personal are o curgere naturală, cu secvențe pasionante și un fir unic care le înșiră pe toate: cel al pasiunii pentru sport. Una care se regăsește la toate nivelurile, de la lucrul cu copii și tineri, în cluburi, dar și cu jucători consacrați, în organizarea de turnee de diverse categorii. A lucrat cu talente, a lucrat cu jucători români, a colaborat cu federația germană. Nimic nu trebuie lăsat la o parte, nimic nu e neglijabil.

Anul acesta se împlinesc patru decenii de când a rămas în Germania. Așa se spunea pe atunci, "rămas", plecările oficiale erau o raritate. Acum, la 68 de ani, pe care nu îi arată, Ion Geantă nu încetinește ritmul. Are mereu ceva în plan. Și o istorie bogată de împărtășit, în care se regăsesc, între altele, culisele fascinante ale apariției turneului ATP 500 de la Halle.

+6 FOTO

- Domnule Geantă, cum ați ajuns în Germania și de ce?
- Am rămas acolo în 1979, mai mult silit de împrejurări, că n-am vrut să rămân. Eram antrenor la Politehnica și am plecat într-un schimb de experiență în Germania, evenimentele au fost cum au fost și... am rămas. Eram bine, lucram cu surorile Lucia și Maria Romanov, am câștigat prima divizie a Campionatului Național, am bătut Dinamo cu Virginia Ruzici, cu Mariana Simionescu.

- În Germania cum ați început?
- Am lucrat la un club în Bochum, apoi la un an am ajuns antrenor pe landul Westfalia, la copii și juniori. Am făcut chestia asta zece ani, a mers extraordinar de bine, am scos peste 25 de titluri naționale la juniori, echipe, individual, simplu, dublu și așa mai departe, am lucrat cu mulți jucători care apoi au ajuns în circuit și apoi a venit Gerry Weber.

"Domnule Geantă, vreau un turneu mare"

- Celebrul Gerry Webber...
- Da. M-a chemat să mă ocup de un singur jucător Hendrik Dreekmann, care avea 15 ani. Eu i-am propus să facem o echipă de patru jucători. L-am luat pe Dreekmann, era numărul 1 la juniori, și alți trei de 14-16 ani. Cu ei am început. Un an mai târziu l-am luat pe Andrei Pavel, a stat cu mine acolo aproape 20 de ani. Apoi l-am adus pe Nicolas Kiefer, a stat trei ani cu noi, apoi pe Magnus Norman, care mai târziu a fost numărul doi în lume. I-am adus pe Sjeng Schalken, Paul Harhuis, jucători de mare valoare și am format o echipă puternică, am promovat an de an, am urcat și în Bundesliga, am și câștigat-o și la un an după ce am pornit eu treaba aceasta, i-am propus lui Gerry Weber să facem un turneu pentru copiii aceștia tineri și buni. Am făcut unul de 25.000 de dolari, anul următor a fost turneu de 75.000 și apoi mi-a zis Gerry Weber: "Domnule Geantă, eu vreau aici un turneu mare, cu jucători mari".

- Și s-a transformat în turneul care e acum. Care au fost pașii?
- L-am sunat pe Zeljko Franulovici, fostul jucător, vicepreședinte al ATP, l-am invitat la Halle și am stat de vorbă. I-am zis că vrem un turneu mare înainte de French Open și el mi-a zis că nu e nicio șansă, turneele sunt date de 100 de ani. Estoril, Barcelona, Monte Carlo, nu avem loc. Bine, facem unul înainte de US Open, nici acolo nu merge pentru că nu poți să iei pe cei mari din clima de aici să-i duci la US Open. Și apoi am zis așa într-o doară, facem unul înainte de Wimbledon, pe iarbă. El a început să râdă, dar Gerry Weber a văzut că e ceva acolo și a zis da.

Club nou, iaz cu scoici

- Existau terenuri de iarbă, acolo, la bază?
- Nu. Era clubul vechi. Unde e stadionul acum pe vremea aceea era un țăran cu conacul și pământul lui, creștea porumb. I-am aranjat lui Weber să meargă în Australia, să vadă două cluburi mari, la Sydney și Melbourne, apoi a fost la Wimbledon. De acolo l-a luat pe cel care se ocupa de terenuri, tocmai ieșise la pensie, și pe fiul lui și pe nepotul lui. Au venit toți la Halle, Weber le-a închiriat o casă și sunt și în ziua de azi acolo. Și acum lângă stadion e un food court, acolo era baza veche, cu cele zece terenuri ale noastre, de zgură. Era romantic, frumos. Era nevoie însă de spațiu pentru noua bază. Weber a zis, bun, fac un club nou, 600 de metri mai departe, dar am nevoie de baza asta. Pentru acest lucru îi trebuia aprobarea conducerii clubului. S-a făcut adunare generală, a câștigat cu două voturi și astfel a făcut o bază nouă, cu zece terenuri, cu tribune de beton pentru Bundesliga.

- Era și un lac cu rățuște acolo.
- Mai este și acum. Și casa țăranului, unde este terasa aceea superbă, care dă spre stadion e chiar o parte din casa țăranului. Au făcut hotel, a mărit sala, are 6-7 terenuri, a făcut fitness, fizioterapie. Recuperare, de toate. În fața hotelului e un iaz cu fântână, înainte era o salcie și în apă se găsea o specie rară de scoici. Cu țăranul... s-a dus la el și l-a întrebat, ce vrei pe teren, iar acesta i-a spus că nu e de vânzare, că noi suntem de generații aici, iar Weber i-a spus să-și caute un conac în toată Germania. Normal că și-a căutat. Așa a luat naștere turneul. Eu când m-am dus acolo lucram încă la federația din Westfalia și a trebuit să renunț.

Edina, Sorana, Irina, Cupa Fed

- V-a fost greu sau ușor?
- M-am dus și am făcut contract pe zece ani, în 1990. Am dus tratativele acestea vreo șase luni. Îmi mergea bine, aveam rezultate, aveam anturajul meu, dar am considerat că e un proiect . Apoi am mers cu acești jucători pe tur. Am prelungit contractul, am mai stat doi ani și după aceea am început un alt contract, cu un sponsor puternic, am stat alți șase ani, apoi sponsorul a redus suma, a retras Bundesliga și făcea doar regional copii și juniori. Peentru mine la vremea aceea, era prea puțin și atunci am fost pe circuit, am stat o perioadă și în America, am lucrat cu Edina Gallovits și după aceea am început cu Sorana.

- Cum a fost?
- A mers extraordinar, eu zic că mai bine nici nu se putea și într-un an de zile era 103 în lume. După aceea am primit din partea federației germane o ofertă, un an de zile, am făcut un proiect bun, aveam Fed Cup, am ales primele fete de 18, de 16 și de 14 ani, făceam pregătire cu ele în cantonamente de o săptămână-două, mă duceam la Stuttgart, la Leverkusen, colaboram strâns cu antrenorii lor. Am lucrat mult cu Andrea Petkovic, am mers cu ea pe la turnee. A mers bine un an de zile, apoi federația nu a mai avut bani pentru că pierduseră procesul cu turneul de la Hamburg și au trebuit să plătească peste 10 milioane de dolari cheltuieli de judecată și au sistat toate programele, nemaiavând bani.

- Iată că se întâmplă peste tot.
- Da, atunci m-am hotărât să fac o academie. Am primit o ofertă la Essen și am pornit. A mers foarte bine. Irina Begu a fost la mine, cam un an și jumătate.

"Rămân într-un loc"

- Organizați și turnee, nu-i așa?
- Da, fac două turnee destul de mari, la juniori. Unul de ITF de 18 ani, gradul II, la Gladbeck. De la mine merg în Anglia și joacă Roehampton și Wimbledon, și am un turneu de 12 ani, la Versmold, acolo am lucrat în paralel cu academia. Și acolo am plecat de la zero, cu un sponsor puternic, care e și în România, Reinert, cel cu salamul. Am început acum șapte ani, am pornit de jos, am ajuns cu băieții în a doua Bundesliga, cu fetele în a treia. M-am oprit anul trecut în vară pentru că era un efort foarte mare. Era o distanță semnificativă, 180 de kilometri, și era obositor. Acum, de când am luat clubul din Gladbeck, m-am hotărât să rămân într-un singur loc. M-am mutat acolo, mi-am luat un apartament cu chirie și vreau să-i ridic ușor-ușor cât mai sus, să promovăm. Am toate condițiile să-mi desfășor activitatea și chiar aș vrea pe viitor să facem un turneu de 25.000 de dolari.

- Cum vi se pare că a evoluat tenisul din ziua de azi?
- Este o diferență destul de mare, faptul că tenisul a devenit un business își pune o amprentă destul de mare asupra modului în care se desfășoară lucrurile, mentalitatea oamenilor s-a schimbat mult. Noi jucam din plăcere și din plăcere am ajuns la un nivel cât mai înalt, acum din start observ că e o presiune destul de mare, pe jucători, pe părinți, e o luptă de a ajunge sus.

- Iar în România?
- Aici mentalitatea își pune amprenta asupra evoluției și a sistemului de a învăța tenis. Românii nu au constanță. Nu mă refer la tenis, ci în modul de a gândi, în general, managementul. Sunt prea multe schimbări. Eu nu pot decât să spun un singur lucru: am avut mult succes în tenis tocmai datorită faptului că am lucrat pe termen lung.

- Veniți des în țară?
- În ultimul timp mai des, pentru că am considerat că atâta timp cât mai am frați, surori, trebuie să vin, că toti avem o vârstă, nu știi niciodată. Poate, cine știe?, o să colaborez și aici în România. M-am născut aici și de ce nu să ajut tenisul românesc? I-am ajutat pe toți jucătorii români care veneau în Germania, ba cu un club, ba cu niște contracte, cu antrenamente...

Cel mai mare talent

Experimentatul antrenor spune povestea celui mai promițător jucător cu care a lucrat

„Pentru mine a fost unul dintre cele mai mari talente ale lumii”, spune Geantă despre Hendrik Dreekmann. „Din păcate, s-a oprit foarte repede, la 24 de ani. Ajunsese până pe locul 39”. Nu a fost vorba despre o accidentare, altele au fost cauzele care i-au influențat decizia.

Hendrik Dreekmann // Foto: Guliver/GettyImages

„Felul lui, ca om, era să fie acasă, în mediul lui tot timpul. Întâmplarea a făcut că a cunoscut și o fată care nu l-a susținut în carieră. Au deschis un restaurant. A fost o chestie de moment, dar care l-a scos din tenis”, istorisește Ion Geantă.

„A mai încercat după un an jumătate, în 2002, m-a mai sunat și m-am dus, era de Crăciun, eram. Avea baza lui, acasă, avea o poziție financiară bună. Sală de tenis, mai bătea mingea cu alți jucători. Dar a renunțat din nou. Mi-a dat telefon și mi-a zis: «Șefu, gata nu mai joc». A mai stat vreo doi ani sau chiar trei în Bundesliga, cu rezultate foarte bune. Fără multe antrenamente tot îi bătea pe mulți, apoi s-a lăsat”.

Antrenorul spune că deseori Dreekmann era solicitat de cei mai buni jucători ai momentului, Sampras, Agassi, Rafter, pentru a fi partener de antrenament.

„Era respectat. Clar că acceptam, aveam cele mai bune terenuri la dispoziție. Îl plăceau mult pentru că avea un joc curat, puteai să lovești foarte bine cu el”.

Top 3 all-time? Federer, Sampras, Nadal

Dacă ar fi să aleagă cei mai mari trei jucători din toate timpurile, Ion Geantă nu ezită, are podiumul clar definit. "În primul rând Federer, în al doilea rând Sampras, și după aceea Nadal. Federer e un geniu, are o intuiție și o ușurință de a juca tenis cum nimeni nu are pe lumea asta. Parcă ar cânta la vioară. Sampras mi-a plăcut tot timpul pentru că era un gentleman, chiar am făcut antrenamente cu el. Nadal pentru munca și energia pe care le depune, rar am văzut așa ceva. El și Muster au muncit enorm", spune el. "Și cu Muster am făcut antrenamente când îl antrenam pe Dreekman. Eram în Australia, el avea acolo un ranch unde am făcut pregătire înainte de Australian Open. Am stat acolo și ne-am pregătit cu el și cu Gaudenzi în condiții extraordinare. Programul lui de încălzire, la fiecare antrenament, era de o oră și jumătate, dur de tot".

"A evoluat foarte bine"

„Pe Simona o urmăresc de mică. Primul contact cu adidas i l-am mijlocit eu la Paris, avea 16 ani, juca la junioare. Lucram cu Sorana, care era cu adidas și m-am dus și am vorbit cu ei. Am făcut niște antrenamente cu ea demult, venise la Halle și Andrei m-a rugat să vin, aveam unele zile libere. Chiar a fost o discuție în care Andrei a propus să mă ocup eu de ea, dar eram prins cu contractul meu, atunci mi-a zis mama ei că erau în discuții cu Firicel Tomai”, povestește antrenorul.

„Pe parcursul anilor ne-am mai văzut, eu îi mai trimit tatălui câte un sms și când am ocazia mă mai duc la turnee. Mi-a plăcut mereu la ea faptul că muncește enorm, calitatea ei e jocul de picioare, se deplasează extraordinar de bine. În ultimul timp și-a îmbunătățit foarte mult jocul pentru că ea alerga, dar nu avea o lovitură pe care să se bazeze, cu care să facă presiune, nu era destul de agresivă. A evoluat foarte bine, câți ajung numărul unu în lume? Și chiar dacă era doar numărul zece și tot era mult!”.

Program draconic

„Am lucrat cu Edina, ea nu era un mare talent, dar muncea extraordinar”, își amintește Geantă despre fosta jucătoare din Timișoara, stabilită în SUA și devenită cetățean american 2015.

„Eram în Atlanta, făceam pregătire cu ea și cu Irina. Irina era mai la începuturi și am făcut un program în care amândouă trebuia să lucreze la fel. După două-trei zile, Irina a rămas la mijlocul terenului, tremura toată și mi-a zis că nu poate. Nu era obișnuită. Acum lucrează altfel pentru că în ziua de azi dacă nu lucrezi fizic, nu ai cum să te menții”, explică el.

„Ca antrenor, prima dată mă uit la partea tehnică, la lovituri, ce poate face. Și la modul de a acționa. Cum vede jocul, cum vede mingea, cum percepe diferite situații. Toată viața mi-a plăcut să mă ocup de tehnică, indiferent cine a fost. Că a fost Pavel, Dreekmann sau Kiefer”

„Sistemul nu mai e cum era. Antrenorii parcă aveau altă putere, altă autoritate, peste tot cum nu merge ceva, schimbăm antrenorul. Aceasta e cea mai mare problemă, că nimeni nu are răbdare, să creeze o structură, care să fie ca lumea, de lungă durată. Nu se poate de azi pe mâine”

„Când ai exemplul acesta la tine în grădină e un lucru extraordinar. Datorită Simonei tenisul a luat o amploare extraordinară în România. Se simte, e un model, e o inspirație”
Ion Geantă