Articol de GSP - Publicat vineri, 17 octombrie 2014 00:00 / Actualizat vineri, 17 octombrie 2014 16:19
Irina Begu a învins-o în sferturile de finală de la Moscova pe Tsvetana Pironkova, scor 1-6, 6-3, 6-2, în două ore şi 7 minute de joc.
După primul set pierdut la 1, românca a revenit formidabil şi nu i-a mai dat nici o şansă bulgăroaicei de pe locul 43 WTA şi s-a calificat în semifinalele turneului. Aceasta a fost prima victorie a lui Begu în cele trei întîlniri avute pînă în prezent cu Pironkova.
În penultimul act al competiţiei, Irina Begu, a 61-a jucătoare a lumii, o va întîlni pe Lucie Safarova, poziţia 17 în clasamentul mondial.
Prin calificarea în semifinale, Begu şi-a asigurat 185 de puncte WTA şi un cec în valoare de 34.350 de dolari.