SPORTURI  »  TENIS  »  WIMBLEDON

Irina Begu e în turul doi la Wimbledon » A câștigat meciul, după un set decisiv excelent

Irina Begu
Irina Begu

Articol de - Publicat joi, 06 iulie 2023 15:48 / Actualizat joi, 06 iulie 2023 21:33

Irina Begu (32 de ani, numărul 30 WTA) a trecut de Rebecca Marino (32 de ani, numărul 83 WTA), în primul tur al turneului de la Wimbledon, scor 6-2, 3-6, 6-2, la capătul unui meci început miercuri.

  • Irina Begu va juca în turul doi cu rusoaica Anna Blinkova (24 de ani, 40 WTA).
Ana Bogdan, reacție senzațională la Wimbledon » A revenit de la 1-6 în primul set și s-a calificat lejer în turul 3. Următoarea adversară
WIMBLEDON
Ana Bogdan, reacție senzațională la Wimbledon » A revenit de la 1-6 în primul set și s-a calificat lejer în turul 3. Următoarea adversară

FINAL » Irina Begu - Rebecca Marino 6-2, 3-6, 6-2

Disputa dintre Irina Begu și Rebecca Marino s-a reluat azi, conform regulamentului, tot pe Terenul 7, acolo unde începuse miercuri seară, dar fiind programat ca al doilea meci. Partida a fost întreruptă din cauza întunericului la scorul de 6-2 pentru româncă în primul set și 4-2 în favoarea canadiencei în cel de-al doilea.

Ultima jucătoare română care a evoluat în a treia zi de tablouri principale de la Wimbledon, Irina Begu, așteptase miercuri ceasuri bune, până la ora 22:00, până să poată intra pe teren pentru confruntarea cu Marino, prima dintre cele două în circuitul mondial. 

Aflată într-un sezon cu câteva repere sclipitoare, românca a abordat solid disputa cu canadianca, una care a semănat în multe momente cu un meci pe suprafață lentă, nicidecum pe mai rapida iarbă. S-a jucat aproape exclusiv din spatele terenului, cu schimburi prelungite pe alocuri. În primul act, Begu a servit bine, cedând doar trei puncte jucate cu prima minge, și a returnat agresiv. Lungimea execuțiilor sale a deranjat-o pe Marino, la fel și defensiva stăruitoare.

Românca a făcut două break-uri și s-a impus cu 6-2, în timp ce nord-americanca a pulverizat spre terenul advers nu mai puțin de 20 de erori neforțate. În setul secund însă, Marino a răzuit mult din aceste greșeli, a amenințat de la primele mingi și a izbutit să facă break-ul în fața româncei care s-a găsit dintr-o dată într-o pană de soluții. 

Canadianca a urcat până la 4-2, moment în care meciul a fost întrerupt și reportat pentru ziua următoare din cauza întunericului, respectiv a vizibilității reduse. La reluare, canadianca și-a menținut avantajul break-ului și s-a impus cu 6-3, trimițând confruntarea într-un act decisiv.

Irina Begu, calificare în turul 2 la Wimbledon

 Acolo Irina a avut primele mingi de break la 1-0, dar Marino a câștigat imediat contra serviciului pentru 2-1. Begu a recuperat imediat într-o bucată de set echilibrată, marcată de realizări spectaculoase, dar și de erori de ambele părți. 

Apoi a destabilizat tabela în favoarea ei, 4-2. Irina se califică pentru a șasea oară în turul secund la Wimbledon din 11 prezențe pe tabloul principal, iar cel mai bun rezultat al ei este turul 3, atins în 2015, 2021 și 2022. 

Următoarea adversară este rusoaica Anna Blinkova, 24 de ani, locul 40 WTA, care a trecut de belgianca Yanina Wickmayer, venită din calificări, cu 6-2, 4-6, 6-3. Scorul întâlnirilor directe cu Blinkova este 2-1 în favoarea româncei, care s-a impus la Hobart 2019 și Melbourne 2021, în timp ce Anna a câștigat meciul lor pe iarbă în challengerul de la Illkley 2019.

Citește și: 

Jaqueline Cristian - Lucia Bronzetti, în primul tur al turneului de la Wimbledon

În așteptarea deciziei, Simona Halep primește un compliment imens: „E una dintre cele mai bune jucătoare din toate timpurile pe zgură”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (5)
Hitech
Hitech  •  06 Iulie 2023, 17:01

Întrebarea e: câte dintre jucătoarele noastre vor fi pe tabloul principal luni? Până atunci felicitări tuturor.

Trandafir
Trandafir  •  06 Iulie 2023, 16:46

Bravo Irina ! Esti cea mai buna ! Hai inca o victorie !

profusig
profusig  •  06 Iulie 2023, 15:56

Iar s-a întrerupt. De e ? 4-2 în decisiv.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează