SPORTURI  »  TENIS  »  DECIZIE

Krejcikova și Siniakova se despart după 7 titluri de Grand Slam și un titlu olimpic » Begu și Niculescu le-au învins în Fed Cup

Barbora Krejcikova și Katarina Siniakova cu trofeele de la Wimbledon Foto Imago +11   FOTO
Barbora Krejcikova și Katarina Siniakova cu trofeele de la Wimbledon Foto Imago

Articol de - Publicat luni, 13 noiembrie 2023 15:20 / Actualizat luni, 13 noiembrie 2023 15:32

Cehoaicele Barbora Krejcikova și Katarina Siniakova au decis să pună capăt unui parteneriat stelar, încununat cu 7 trofee majore și medalia olimpică de aur la Tokyo 2020. Irina Begu și Monica Niculescu le-au învins însă în 2019, în Fed Cup.

Păreau una dintre perechile imposibil de separat din circuitul feminin. Barbora Krejcikova și Katarina Siniakova și-au făcut un nume împreună încă de la juniorat, când au fost aproape să facă Marele Șlem la dublu în 2013, câștigând la Roland Garros, Wimbledon și US Open.

Cehoaicele au decis însă să de despartă, ele disputând ultimul meci în această formulă săptămâna trecută, în semifinalele Billie Jean King Cup. Au încheiat cu o înfrângere în fața canadiencelor Gabriela Dabrowski și Leylah Fernandez, 5-7, 6-7 (3), cele care au mers până la capăt, cucerind titlul.

Katerina Siniakova: „Aș vrea să merg mai departe”

„A fost inițiativa mea”, a admis Siniakova, 27 de ani, 23 de titluri de dublu în palmares. „Aș vrea să merg mai departe, să îmbunătățesc și să intru într-o altă atmosferă”, a explicat ea ziariștilor cehi prezenți la BJK Finals.

+6 FOTO

Nu voi minți, pentru mine a fost o surpriză”, a declarat Krejcikova, 27 de ani, campioana de la Roland Garros 2021. „Am vorbit mult apoi despre acest lucru, am dezbătut. Este decizia ei și o respect”.

Căpitanul nejucător Petr Pala a comentat și el decizia celor două galonate jucătoare. „Nu am văzut nicio fricțiune între ele. La cele trei meciuri de dublu pe care le-au jucat la Sevilla comunicarea a fost foarte bună. Nu au jucat rău nici în semifinale”, a spus veteranul căpitan.

Se reunesc Krejcikova și Siniakova pentru JO de la Paris?

Krejcikova și Siniakova sunt campioane olimpice en titre, este oare posibilă o reunire pentru a încerca să-și apere titlul anul viitor, la Paris? „De ce nu?”, a spus inițiatoarea rupturii. 

Nu e nicio dușmănie între noi, nu ne evităm. Pauza poate să ne ajute, toată lumea se aștepta de la noi să dominăm, dar celelalte echipe au ajuns să ne cunoască foarte bine”, a spus Siniakova, citată de Tenisovy Svet.

Krejcikova și Siniakova se despart după 7 titluri de Grand Slam și un titlu olimpic » Begu și Niculescu le-au învins în Fed Cup
Krejcikova și Siniakova cu medalii și măști la JO de la Tokyo Foto Imago

Vor mai juca dublu, însă cu alte colege. „O să vă surprindem”, au spus ele în cor, fără să dezvăluie cine vor fi noile partenere.

Au câștigat tot ce se putea. Titluri de Grand Slam, Turneul Campioanelor, titlul olimpic.

7 titluride Grand Slam au câștigat Krejcikova și Siniakova: Roland Garros 2018, 2021, Wimbledon 2018, 2022, Australian Open 2022, 2023, US Open 2022, pierzând finala de la Australian Open 2021

Când eram mici, visam să reușim într-o zi. Uitându-ne în urmă, cuvintele nu pot descrie cât de mare este succesul pe care l-am avut. Încă suntem perechea numărul unu. Am reușit multe împreună și încă putem să o facem”, a punctat Siniakova pentru sursa citată.

În februarie 2019, perechea cehă a pierdut în BKJ Cup (pe atunci Fed Cup) în fața Irinei Begu și a Monicăi Niculescu, 7-6 (2), 4-6, 4-6, „tricolorele” ajungând atunci în semifinalele competiției pentru a doua oară în istorie.

VIDEO Rezumatul înfruntării Cehia - România din 2019

Citește și: 

Dunărea Brăila „curge” spre grupele EHF European League! » Victorie în ultima secundă în deplasare cu Borussia Dortmund
EHF EUROPEAN LEAGUE
Dunărea Brăila „curge” spre grupele EHF European League! » Victorie în ultima secundă în deplasare cu Borussia Dortmund
Șeful Red Bull a găsit „cea mai mare problemă la Ferrari”: „Să vă spun cum e la noi”
ECHIPE
Șeful Red Bull a găsit „cea mai mare problemă la Ferrari”: „Să vă spun cum e la noi”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează