Articol de Remus Dinu - Publicat sambata, 27 mai 2023 11:20 / Actualizat sambata, 27 mai 2023 21:19
Miriam Bulgaru (24 de ani, #232 WTA), una dintre jucătoarele care au reprezentat România în calificările de la Roland Garros, descrie într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor gândurile și senzațiile cu care a rămas după prima ei participare într-un Grand Slam.
Eliminată în turul secund, tânăra din Alba Iulia e mulțumită de versiunea cu care s-a prezentat la Paris și promite că se va întoarce și mai puternică la turneul ei favorit.
La adăpostul celui mai bun clasament din carieră, construit în luni de trudă în „furnicarul” circuitului ITF, Miriam Bulgaru și-a primit porția de răsplată chiar pe una dintre marile scene ale tenisului, la Roland Garros, unde săptămâna aceasta au luat startul calificările prestigiosului turneu francez.
Miriam in Paris: primul meci și prima victorie într-un Grand Slam
De la Zagreb sau Praga, competițiile la care pierduse devreme în ultimele săptămâni, Miriam a făcut cea mai importantă „escală” a primăverii, pe zgura inconfundabilă de la Paris. Unde, chiar dacă n-a reușit să urce tot „muntele” și n-a făcut pasul pe tabloul principal, a acumulat suficiente amintiri cât să-și umple „rezervorul” cu motivație pentru următoarele luni.
În dialog cu GSP.ro, Miriam Bulgaru trece în revistă victoria de moral reușită la Ekaterina Makarova în prima rundă a calificărilor, dezvăluie ce a simțit antrenându-se pe legendara arenă „Philippe Chatrier” și descrie bonusul cu care a fost „răsfățată” la final de săptămână: o întâlnire cu Carlos Alcaraz, liderul mondial al băieților, cu care spune că are multe lucruri în comun.
Miriam Bulgaru: „A fost dragoste la prima vedere, voi face meciuri mari aici în viitor!”
- Miriam, cum ai cataloga această primă prezență a ta la Roland Garros? Vorbește-mi un pic despre senzațiile pe care le-ai experimentat.
- A fost, cu siguranță, una dintre cele mai frumoase experiențe din viața mea. Mi-am dorit așa de mult să ajung să joc Roland Garros-ul încă de când eram mică și iată că nu doar că am ajuns aici, dar am și obținut prima victorie într-un asemenea turneu grandios. Înca de la început, am creat o conexiune specială cu aceste terenuri și cu publicul francez, care a fost impresionant. A fost dragoste la prima vedere și sunt convinsă că va fi Grand Slam-ul unde voi face meciuri mari în viitor.
- Ai produs un rezultat important în primul tur, când ai trecut de o jucătoare cu ceva mai multă experiență, Ekaterina Makarova, ba chiar ai revenit de la 0-1 la seturi, după acel 1-6 drastic. Cum a fost?
- A fost un prim meci greu, de asteptat, pentru că joci cu cele mai bune 230 de jucătoare ale lumii. A fost o încărcătură emoțională atât de mare în primul set încât abia puteam să-mi controlez mâna. La pauza de set, m-am remontat. Am început să arăt jocul meu, să mă bucur că sunt pe acel teren de tenis și să mă conectez cu publicul, care mi-a transmis foarte multă energie pozitivă și așa am reușit să câștig primul meu meci într-un Grand Slam, lovind 45 de lovituri câștigătoare. După meci, am fost copleșită de toate gândurile bune și aprecierea care mi-a fost transmisă și aș vrea să le mulțumesc tuturor pentru că m-au făcut să mă simt așa specială. (n.r. - Bulgaru a învins-o în trei seturi, 1-6, 6-3, 6-2, pe Ekaterina Makarova, o jucătoare de 27 de ani din Rusia cu același nume precum cel al fostului #8 mondial, semifinalistă la Australian Open și US Open, retrasă în 2020).
- Ce n-a mers în turul 2, cu Kayla Day?
- Turul doi ar fi fost altă poveste dacă aș fi putut fi 100% din punct de vedere medical. Însă, chiar și așa, a fost un prim set foarte strâns, cu multe șanse (n.r. - Miriam a cedat în două seturi, 4-6, 1-6)
- A fost primul tău Grand Slam, ce planuri ai pentru restul anului? Te vom vedea și la Wimbledon, la New York?
- Cu siguranța voi reveni și la alte Grand Slamu-ri. La Wimbledon, nu știu dacă îmi va permite clasamentul, pentru că sunt la limită. Pentru US Open mai am șanse sa acumulez puncte si voi trage tare pentru calificare.
Miriam Bulgaru: „Când pășești pe «Chatrier», timpul se oprește”
- Te-ai antrenat pe „Chatrier”, din ce am văzut ca ai postat pe rețelele de socializare. Cum a fost sentimentul de a pași pe acea arena unde s-a scris atâta și atâta istorie?
- Să joc pe „Chatrier” a fost încă un vis împlinit. Este una dintre cele mai speciale arene de tenis de pe glob. Este un loc legendar. Cand pășești pe arenă, se face liniște și parcă timpul se oprește.
- Mai rămâi la Paris pentru turneu?
- Am mai rămas o zi la Paris ca să urmăresc câteva antrenamente ale marilor titani: am văzut Alcaraz - Wawrinka, i-am văzut pe Medvedev, pe Djokovic. Impresionant, sunt ca niște Gods ai tenisului!
- Cum a decurs întâlnirea cu Alcaraz?
- Carlos este un exemplu pentru mine, îmi place mult să-l urmăresc, pentru că avem multe în comun: explozivitate, nebunie, creativitate și, nu în ultimul rând, scurtele. M-am bucurat foarte tare să-l văd live.
5 turnee ITFa câștigat până acum Miriam Bulgaru, ultimul la Otočec, în Slovenia, în septembrie 2022. Se impunea atunci în fața Paulei Ormaechea, fost #59 WTA, o jucătoare mult mai experimentată
5 aniau trecut de la debutul lui Miriam Bulgaru în circuitul WTA, moment petrecut la turneul de la București, unde primise un wild-card
VIDEO Spiritul Roland Garros și experiența unică de la Paris: „La victoire appartient au plus opiniâtre”
Citește și alte știri din tenis:
Irina Begu, prima jucătoare din România care intră în concurs la Roland Garros
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”