Articol de Cristian Toma - Publicat vineri, 27 ianuarie 2017 20:02
Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal îl va întâlni pe Roger Federer în finala Turneul de Grand Slam Australian Open, după ce a trecut în semifinale de bulgarul Grigor Dimitrov, scor 6-3 5-7 7-6 (7-5) 6-7 (4-7) 6-4.
Nadal a trecut greu de cel supranumit "Micul Federer" într-un meci ce a durat 4 ore și 56 de minute.
Entuziasmat ca va fi din nou într-o finală cu marele său adversar, Nadal a spus:
"Nu pot să va mint. Este ceva special să joc împotriva lui Roger. Suntem încă acolo și încă luptăm. Asta e important și foarte special. Pe lângă toate acestea, da este o finală, un meci important. Trebuie să mă refac și mă odihnesc bine" , a declarat spaniolul de 30 de ani.
În ultimele luni ale lui 2016 Nadal nu a mai participat la niciun turneu din cauza unor dureri persistente la încheietura mâinii stângi.
"Nici eu, nici Roger nu visam să fiu din nou în finala Turneului Australian Open, al doilea turneu al anului, după câteva luni în care nu am mai jucat. Dar iată-mă aici.
Mă simt norocos, mă simt cu adevărat fericit. Aceasta este o situație unică. Haideți să ne bucurăm pentru că probabil nu se va mai întâmpla altădată", a încheiat zâmbind numărul 9 mondial.
Ultima întâlnire dintre Nadal și Federer a fost finala din 2015 disputată în Turneul de la Basel și încheiată cu victoria elvețianului după 6–3, 5–7, 6–3.
Numită "Fedal" rivalitatea dintre cei 2 jucători s-a consumat deja în 34 de partide, Nadal obținând 23 de victorii în timp ce Federer 11.
Finala Nadal - Federer se va juca duminică, de la la 10:30, pe Rod Laver Arena.
surse: heraldsun.com.au, theguardian.com