Articol de Roxana Fleşeru - Publicat miercuri, 28 octombrie 2015 00:00
Românca o întîlneşte mîine pe Agnieszka Radwanska şi are nevoie de o victorie în două seturi pentru a nu depinde de rezultatul celuilalt meci. Toate cele patru componente ale grupei au şanse de a merge mai departe.
Ziua de ieri a complicat şi mai mult calculele în Grupa Roşie. Victoriile Flaviei Pennetta şi ale Mariei Şarapova le păstrează pe toate cele patru jucătoare în lupta pentru semifinale.
Fostul lider mondial a trecut de Simona Halep cu 6-4, 6-4, iar campioana de la US Open a învins-o pe Agnieszka Radwanska în două seturi, 7-6 (5), 6-4. Chiar dacă rusoaica are două victorii, ea nu şi-a obţinut încă biletul pentru semifinale.
Pentru a doua jucătoare a lumii varianta care nu-i dă bătai de cap este aceea a victoriei în două seturi. Atunci ea e calificată, fără a mai depinde de ce se întîmplă în meciul dintre Flavia Pennetta şi Maria Şarapova. Mai mult, ea s-ar putea califica de pe primul loc în grupă, dacă italianca se impune.
În cazul unui succes în trei seturi, Halep pierde calificarea doar într-un singur scenariu, dacă Flavia se impune în două seturi.
Variantele sumbre
Dacă Simona cedează în două seturi, atunci porţile arenei de la Singapore i se închid.
Ultimul scenariu posibil este acela al înfrîngerii în trei seturi, dar atunci are nevoie de o victorie a Mariei Șarapova."Nu vreau să mă gîndesc la toate posibilităţile care există. Mai am un meci. Dacă o să ajung în semifinale e bine, dacă nu, e la fel. Aştept vacanţa, aşa că nu contează, dar îmi doresc să ajung între primele patru dacă pot. Mai întîi trebuie să mă concentrez pe partida cu Radwanska pentru că va fi una dificilă", a spus Simona.
Ordinea în care vor fi programate meciurile va avea importanţa sa. Cele care vor juca a doua partidă vor şti de ce au nevoie pentru a merge mai departe, asta dacă se amesteca în complicatele calcule ale calificării.
Anul trecut, Simona o putea elimina pe Serena din competiţie dacă nu cîştiga un set în faţa Anei Ivanovici. Însă ea n-a ţinut cont de toate scenariile şi a dat totul pe teren. Serena avea să o bată în finală!
Clasament
Jucătoare | Meciuri | Seturi | Game-uri | |
1. | Maria Şarapova | 2-0 | 4-1 | 28-21 |
2. | Simona Halep | 1-1 | 2-2 | 20-15 |
3. | Flavia Pennetta | 1-1 | 2-2 | 16-22 |
4. | Agnieszka Radwanska | 0-2 | 1-4 | 23-29 |
Scenariile posibile pentru joi
Halep în 2 seturi | Halep în 3 seturi | Radwanska în 2 seturi | Radwanska în 3 seturi | |
Şarapova în 2 seturi | 1.Șarapova 2. Halep |
1.Șarapova 2. Halep |
1. Șarapova 2.Radwanska |
1. Șarapova 2. Halep |
Şarapova în 3 seturi | 1. Șarapova 2. Halep |
1. Șarapova 2. Halep |
1. Șarapova 2. Pennetta |
1. Șarapova 2. Halep |
Pennetta în 2 seturi | 1. Halep 2. Pennetta |
1. Pennetta 2. Șarapova |
1. Pennetta 2. Șarapova |
1. Pennetta 2. Șarapova |
Pennetta în 3 seturi | 1. Halep 2. Șarapova |
1. Șarapova 2. Halep |
1. Pennetta 2. Șarapova |
1. Pennetta 2. Șarapova |
"Nu cred că mai am ceva de demonstrat"
Maria Şarapova a fost întrebată după victoria cu 6-4, 6-4 dacă simte că această izbîndă este una care să demonstrează ceva.
"Nu m-am gîndit vreodată că trebuie să-i demonstrez ceva cuiva, doar mie. Îmi setez tot felul de ţeluri în mintea mea, ca să mă motivez, în rest merg pe cărare bătătorită. Nu e deloc amuzant. În ceea ce-i priveşte pe cei din exterior, cred că am făcut destule în cariera mea că să arăt de ce sînt în stare. Mai ales în acest moment, cu pauza pe care am avut-o, este vorba despre a fi pe teren şi de a concura, lucruri care mi-au lipsit", a spus Şarapova.
"A meritat victoria"
Simona Halep a pierdut ieri pentru a şasea oară consecutiv în faţa Mariei Şarapova. "S-a mişcat foarte bine. Atunci cînd reuşeam să deschid unghiurile răspundea cu unele lovituri incredibile. Nu a ratat mai nimic. A stat foarte aproape de linia de fund a terenului. A prins o zi foarte bună, a jucat cel mai bun tenis al său, nu am ce să spun mai mult. A meritat victoria şi îi dau tot creditul pentru asta", a spus Simona.
Românca a adăugat că trebuie totuşi să ia părţile pozitive din acest meci şi data viitoare cînd o va întîlni pe Maria să fie mai bună pentru a o putea învinge.
Foşti colegi, acum rivali
Întîlnirea dintre Maria Şarapova şi Simona Halep a reprezentat şi o confruntare între antrenorii celor două: Sven Groeneveld şi Darren Cahill. Olandezul şi australianul au fost multă vreme implicaţi în programul adidas player development la care Groeneveld a renunţat pentru a o antrena pe rusoaică.
E pentru prima oară cînd cei doi sînt rivali. Darren a coborît de două ori în teren pentru a o sfătui pe Simona, în timp ce Sven o singură dată. Australianul a încercat să-i ofere soluţii tactice româncei în cele două incursiuni. "Antrenorulmeu mi-a dat sfaturi bune. Merită un bonus mare", a spus Maria la finalul partidei.
Bilanţ negativ
Înfrîngerea suferită în faţa Mariei Şarapovei, 4 WTA, este pentru Simona Halep a cincea din 2015 în faţa unei jucătoare de Top 10. Astfel că raportul dintre victorii şi înfrîngeri pentru româncă rămîne negativ, el fiind de 3-5.
Halep a reuşit să le învingă pe Makarova, Wozniacki şi Pennetta şi a pierdut în faţa Carlei Suarez Navarro, a Carolinei Wozniacki, a Mariei Şarapova şi de două ori cu Serena Williams. În toată cariera, ea are un bilanţ în faţa jucătoarelor de Top 10 de 15 succese şi 27 de insuccese.