SPORTURI  »  TENIS  »  INTERVIU GSP

PASIUNE PURĂ „Singurul copil din lume care a reușit asta” » Povestea lui William Văsîi, noua speranță a tenisului românesc: naveta la 06:00 dimineața, aritmetică mentală și cum se inspiră de la Djokovic: „Își prepară smoothie-uri din rețetele lui”

William Văsîi, o speranță a tenisului românesc / Sursă foto: Facebook +16   FOTO
William Văsîi, o speranță a tenisului românesc / Sursă foto: Facebook

Articol de - Publicat joi, 29 august 2024 19:01 / Actualizat miercuri, 09 octombrie 2024 13:22

William Văsîi, 11 ani, unul dintre tinerii de perspectivă din tenisul românesc, a izbutit o performanță notabilă la finalul week-end-ului trecut. Puștiul din Pitești a devenit campion la Koblenz Junior Open (Germania), un turneu U12 aflat sub egida Tennis Europe, circuitul în care evoluează cei mai valoroși juniori de pe continent. Văsîi s-a impus atât la simpu, cât și la dublu. GSP.ro a stat de vorbă cu mama tânărului care-l are idol pe Djokovic, e pasionat de aritmetică mentală și studiază limba arabă.

  • „Pasiune pură” este un serial în care GSP.ro și-a propus să aducă în prim-plan cazurile excepționale din sportul juvenil, inclusiv din disciplinele mai puțin mediatizate.

O rază de speranță în tenisul din România. William Văsîi, unul dintre cei mai bine cotați jucători români la această categorie de vârstă, a încheiat o săptămână de vis la Koblenz cu un trofeu deschizător de drumuri, la chiar prima sa participare într-o competiție din cadrul circuitului Tennis Europe.

William Văsîi, un nume care promite. A luat titlul fără să piardă set, iar în noiembrie va juca la Turneul Campionilor pentru puștii de vârsta sa

Văsîi, care e antrenat de Corneliu Enache, omul care a șlefuit-o pe Jaqueline Cristian, a cucerit titlul fără să piardă set și l-a învins în finală pe italianul #1 la respectiva categorie de vârstă, Nicolas Basilone, scor 7-6 (0), 6-2. Românul trecuse în prealabil de adversari cu o experiență internațională superioară, printre care un belgian cu 4 titluri câștigate anul acesta în Tennis Europe, dar și campionul național al Germaniei.

Tennis Europe, o ramură regională a ITF, e cel mai prestigios circuit dedicat juniorilor, funcționând ca o rampă de lansare către seniori și oferind tinerilor oportunitatea de a concura la nivel internațional și de a puncta în clasamentele europene.

Triumful are conotații speciale și îi garantează puștiului calificarea la competiția supremă a Tennis Europe, un Campionat Mondial care va avea loc în noimbrie, la academia lui Rafael Nadal din Manacor, și unde vor lua parte 32 de jucători, toți câștigători ai turneelor Tennis Europe, categoria 1, din acest an. Competiția e denumită „Carlos Moya 12 & Under Festival”.

William Văsîi, o speranță a tenisului românesc / Sursă foto: Facebook
William Văsîi, alături de mama lui / Sursă foto: Facebook
William Văsîi, o speranță a tenisului românesc / Sursă foto: Facebook
William Văsîi, alături de mama lui / Sursă foto: Facebook
William Văsîi, o speranță a tenisului românesc / Sursă foto: Facebook
+11 FOTO

„A învins numărul unu al Italiei și campionul național al Germaniei”

Despre performanța realizată de William, Gazeta Sporturilor a discutat pe larg cu Mariana Văsîi, mama jucătorului, care a oferit mai multe detalii inedite despre cariera la început de drum a fiului său.

„William are 11 ani, e pe minim de vârstă la categoria U12. Se antrenează la Cornel Enache, antrenorul care a pregătit-o pe Jaqueline Cristian de la 4 până la 19 ani. Turneul pe care l-a câștigat a fost unul de categoria 1 Tennis Europe, la care pot participa copii din lumea întreagă.

A avut un parcurs bun, a jucat cu băieți foarte puternici. A învins un jucător din Belgia cu patru Tennis Europe câștigate, l-a învins pe campionul național al Germaniei și pe numărul unu din Italia.

(...) Automat, toți jucătorii U12 care câștigă un turneu de categoria 1 sunt puși pe o listă și participă la Turneul Campionilor, care se desfășoară la Nadal în luna noiembrie. William este singurul copil din lume care a câștigat turneu de categoria 1 pe minim de vârstă. Toți ceilalți care sunt pe listă sunt născuți în 2012, el e în 2013.

Will e locul 1 la anul lui de vârstă (n.r. național), face parte și din lotul național. A mai câștigat turnee, a câștigat și «Little Mo», un turneu din Florida”, ne-a povestit Mariana Văsîi.

„Ne-a fost foarte greu cu naveta”

Aceasta a povestit cum au arătat începuturile lui William în tenis, sport pe care-l practică de la șase ani. Timp de o vreme, puștiul a făcut naveta pe ruta București - Pitești pentru a ajunge la antrenamente, însă între timp s-a stabilit în Capitală.

„Face tenis de la vârsta de 6 ani. Începând de anul acesta, venim la București la școală, la British, și vom continua aici. Ne-a fost foarte greu cu naveta (n.r. de la Pitești), ne trezeam la 06:00 dimineața, plecam la școală, după școală ne întorceam, rămâneam în București cât făcea antrenamentul...

[Cum a început tenisul?] Tatăl lui este pasionat de sport, a jucat ceva fotbal pe la FC Argeș. Noi suntem prieteni cu antrenorul Cornel Enache....

Eu am botezat-o pe fiica lui, Jasmine Stroe, și, fiind prieteni cu ei, ne-au invitat în Statele Unite. Fetița lor începuse să joace tenis, iar William, fiind foarte apropiat de Jasmine, a început și el să ia racheta în mână, era mai mult ca o joacă. Apoi, ne-am gândit la ce sport să-l dăm și am hotărât să-l ducem la tenis”.

William Văsîi, alături de mama lui / Sursă foto: Facebook
William Văsîi, o speranță a tenisului românesc / Sursă foto: Facebook
William Văsîi, o speranță a tenisului românesc / Sursă foto: Facebook
William Văsîi, alături de mama lui / Sursă foto: Facebook
William Văsîi, o speranță a tenisului românesc / Sursă foto: Facebook
+11 FOTO

Djokovic îi e idol: „A citit toate cărțile, face smoothie-uri din rețetele lui”

Micul William Văsîi îl are drept model pe Novak Djokovic: „Îi place de Djokovic, e idolul lui. Chiar a citit toate cărțile posibile și imposibile despre tenis. Își prepară rețete, smoothie-uri și tot ce a citit în cartea lui Djokovic.

Are niște alergii și băiatul îmi spune: «Dar și Djokovic are unele alergii». Își face smoothie-uri dimineața din rețetele lui Djokovic”.

„Pe primul loc e școala! Acum învață araba, a făcut 4 ani de aritmetică mentală”

Mama lui William Văsîi povestește că nu tenisul, ci școala ocupă primul loc pe lista de priorități a fiului său:

„E foarte ambițios, determinat în orice face, nu numai cu tenisul, fiindcă și la școală învață foarte bine. Vreau să vă spun că pe primul loc este școala!

Citește foarte mult, el în clasa a patra rezolva culegeri de matematică de clasa a șasea. A învățat engleză, vorbește și spaniolă, acum învață și arabă. A făcut patru ani de aritmetică mentală, chiar e foarte bine cu școala”.

William Văsîi, o speranță a tenisului românesc / Sursă foto: Facebook
William Văsîi, o speranță a tenisului românesc / Sursă foto: Facebook
William Văsîi, alături de mama lui / Sursă foto: Facebook
William Văsîi, o speranță a tenisului românesc / Sursă foto: Facebook
William Văsîi, alături de mama lui / Sursă foto: Facebook
+11 FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Nationala
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”
Superliga
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României după victoria la „masa verde”. Anunțul incredibil: „Federația a făcut apel”
Nationala
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României după victoria la „masa verde”. Anunțul incredibil: „Federația a făcut apel”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (2)
Freyya
Freyya  •  30 August 2024, 20:01

interesant ca nu se inspira de la ***; copil destept

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

OlteanuMarian
OlteanuMarian  •  29 August 2024, 20:06

...foarte frumos articol ...nu ne ramane decat sa apreciem si sa urmarim cariera acestui baiat nascut in Arges in nu stiu de ce numitul oras Pitesti transferat la Bucuresti ...

Vezi toate comentariile (2)
Comentează