SPORTURI  »  TENIS  »  AUSTRALIAN OPEN

Rafa Nadal, pus la încercare de Kohlschreiber

Rafael Nadal, Nadal, Australian Open
Rafael Nadal, Nadal, Australian Open

Articol de GSP - Publicat sambata, 23 ianuarie 2010 00:00

Deţinătorul titlului a avut clipe dificile ieri, în faţa germanului Kohlschreiber

Nadal a pierdut primul set la această ediţie a Australian Open-ului. Nu e nici o problemă. Prea rar se înregistrează parcursuri imaculate pînă în fazele superioare ale unui turneu de Mare Şlem. A pierdut ieri un set, însă l-a învins pe Philipp Kohlschreiber cu 6-4, 6-2, 2-6, 7-5. Chiar Rafa e însă exigent cu sine. "Am nevoie să joc mai agresiv în meciurile următoare", a spus el. "Probabil să lovesc ceva mai lung cu dreapta şi cu reverul. Aşa, totul e mult mai uşor".

Spaniolul crede că în setul 4 a jucat mai bine decît în celelalte, însă modul cum e încheiat actul secund a fost aproape revoltător de spectaculos: Un forehand din alergare, trimis pe lîngă fileu, prin exteriorul liniei de dublu şi care a aterizat pe linie. "Îmi plac asemenea execuţii. Acesta a fost poate una dintre cele mai bune din viaţa mea", crede Nadal. Calificat în "optimi", el îl va întîlni pe uriaşul croat Ivo Karlovici, care a servit ieri 33 de aşi în faţa lui Ivan Ljubicici.

Nu vrea presiune în plus
Juan Martin Del Potro, învingătorul de la US Open 2009, a avut şi ieri un meci complex contra germanului Florian Mayer. Argentinianul a învins în patru seturi, însă l-a cedat pe cel secund la zero. La conferinţa de presă de după, i s-a spus despre o declaraţie a lui Pat Rafter, care afirma că Delpo poate fi următorul jucător care să domine tenisul mondial. "Mulţumesc, Patrick, dar cred că mai am drum lung pînă să ajung numărul unu", a replicat sud-americanul. "Nu vreau presiune în plus pe mine. Abia mă descurc cu cea pe care o am deja".

Căldură mare!
Temperatura de ieri, de la Melbourne, a atins la orele prînzului 35 de grade Celsius. Prognoza pentru următoarele două-trei zile anunţă valori asemănătoare, după ce, la începutul săptămînii, a plouat şi meciurile au fost bulversate. Pentru a rezista în faţa căldurii, jucătoarele, precum rusoaica Maria Kirilenko, şi jucătorii apelează la prosoape cu gheaţă, pe care le pun pe umeri în timpul pauzelor dintre game-uri.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Daily Mail a deslușit gestul făcut de Ianis Hagi la gol, când s-a dus glonț la managerul Philippe Clement
Stranieri
Daily Mail a deslușit gestul făcut de Ianis Hagi la gol, când s-a dus glonț la managerul Philippe Clement
Clubul din Superliga negociază 5 transferuri + „Aveam informații că vor pleca antrenori de la alte echipe”
Superliga
Clubul din Superliga negociază 5 transferuri + „Aveam informații că vor pleca antrenori de la alte echipe”
„Cine e cel mai frumos bărbat din fotbalul românesc?” » Anamaria Prodan are un favorit-surpriză: „Mi-a plăcut toată viața”
Superliga
„Cine e cel mai frumos bărbat din fotbalul românesc?” » Anamaria Prodan are un favorit-surpriză: „Mi-a plăcut toată viața”

Singura condiție ca Dan Negru să mai prezinte un Revelion: „Doar așa o fac, dar e imposibil să se mai întâmple”

CFR Cluj i-a adus atacant din Italia lui Dan Petrescu: „Îl vom prezenta după Revelion” » GSP știe numele și detaliile afacerii


Comentarii (3)
 •  23 Ianuarie 2010, 20:33

Se cheama forehand, indiferent daca e executat cu dreapta sau cu stanga.

 •  23 Ianuarie 2010, 15:03
Postat de iwentvs pe 23 Ianuarie 2010, 02:45

Cu dreapta, Nadal poate taie painea...

asa se cheama lovitura ba...

iwentvs
iwentvs  •  23 Ianuarie 2010, 02:45

Cu dreapta, Nadal poate taie painea...

Vezi toate comentariile (3)
Comentează