Articol de GSP - Publicat marti, 20 septembrie 2022 19:28 / Actualizat marti, 20 septembrie 2022 19:31
România va juca în play-off-ul Grupei Mondiale I din Cupa Davis împotriva Thailandei.
Tragerea la sorți a play-off-ului Grupelor Mondiale I și II a avut loc astăzi, România va juca împotriva Thailandei, în deplasare. Meciurile se vor juca pe 3-4 sau 4-5 februarie, în puncție de preferințele gazdelor.
Thailanda - România, în play-off-ul Cupei Davis
România a fost învinsă week-end-ul trecut de Slovacia, scor 1-3, și a ratat șansa de a evolua în play-off-ul Grupei Principale. „Tricolorii” o iau acum de jos.
Cel mai bine clasat jucător thailandez este Kasidit Samrej (21 de ani). Ocupă locul 585 în ierarhia ATP. Adversarii „tricolorilor” mai au 2 jucători în prima mie mondială, pe Yuttana Charoenphon (22 de ani, 968 WTA) și Maximus Jones (18 ani, 980 ATP).
Thailanda s-a impus pe 16-17 septembrie 2022 în fața echipei Boliviei, 3-1.
VIDEO Ion Țiriac îi dă un sfat vital Simonei Halep: „Să-și îngrijească fizicul, de acolo i se trage tot”
Citește și alte știri din tenis:
Emma Răducanu, inspirată de un star din Premier League: „Reușește lucruri extraordinare!”