SPORTURI  »  TENIS  »  WIMBLEDON

Scandalul de la Wimbledon continuă, după ce Ostapenko a fost acuzată că se preface! Ce schimbare vrea Ajla Tomljanovic

Continuă scandalul de la Wimbledon, după ce Ostapenko a fost acuzată că se preface
Continuă scandalul de la Wimbledon, după ce Ostapenko a fost acuzată că se preface

Articol de - Publicat luni, 05 iulie 2021 09:30 / Actualizat luni, 05 iulie 2021 11:16

Ajla Tomljanovic a acuzat-o pe Jelena Ostapenko că s-a prefăcut accidentată la Wimbledon, pentru a o deraia cu un time-out medical, australianca spunând la conferința de presă că aceasta este o practică des întâlnită în circuitul feminin. 

Conflictul dintre Ajla Tomljanovic și Jelena Ostapenko a pus din nou în dezbatere o chestiune arzătoare din tenisul actual: cât de moral este să iei un time-out medical atunci când ești condus. La scorul de 1-1 la seturi și 4-0, letona s-a dus la scaun, acuzând o accidentare acută și cerând intervenția fizioterapeutului. 

Moment în care australianca a răbufnit spunându-i arbitrei că Ostapenko minte și că nu e vorba de o accidentare. După ce a primit îngrijiri, ea a continuat partida, pe care a pierdut-o cu 6-4, 4-6, 2-6.

Continuă ecourile scandalului de la Wimbledon | Ajla Tomljanovic: „Nu te așezi subit pe scaun”

La final cele două au avut un schimb dur de replici. „Comportamentul tău e oribil. Oribil! Ai zero respect", i-a spus Ostapenko adversarei sale. La conferințele de presă, dezbaterea a continuat. 

Am mai văzut situații în care unele jucătoare cer time-out pentru a-și scoate adversarele din formă, de obicei când sunt în dezavantaj clar și mai ales pe final de meci. Ea poate să spună că a fost accidentată, eu nu o cred. Nu a avut nimic tot meciul si deodată, subit, la 4-0 a chemat trainer-ul? Era clar că își dorea să-mi întrerupă seria. De obicei, atunci când ești accidentat îi spui arbitrului ca la următorul schimb să-l cheme, nu te duci subit și te așezi pe scaun când adversarul tău e gata să servească!
- Ajla Tomljanovic

Scandalul de la Wimbledon continuă, după ce Ostapenko a fost acuzată că se preface! Ce schimbare vrea Ajla Tomljanovic
Jelena Ostapenko în meciul cu Alja Tomljanovic la Wimbledon, foto: Imago

Ce schimbare vrea Ajla Tomljanovic după scandalul de la Wimbledon: „Aștept mai mult de la noi"

Apoi a continuat: „Ar trebui să există o regulă care să împiedice ca aceste lucruri să se întâmple pentru că în tenisul feminin vedem des astfel de momente. Nu știu cum se poate fiindcă există și jucătoare care chiar se accidentează. Da, poți minți, dar aici intervine fair-play-ul, suntem sportive profesioniste și aștept mai mult de la noi. Și eu îmi doresc enorm să câștig toate partidele, dar sunt anumite limite de care nu trec".

Record la Wimbledon » Tribune pline pentru prima dată de la începutul pandemiei
WIMBLEDON
Record la Wimbledon » Tribune pline pentru prima dată de la începutul pandemiei

Riposta lui Ostapenko: „Nu trebuie să-și dea cu părerea"

Ostapenko a încercat să explice despre ce a fost vorba. 

Ea nu poate spune nimic pentru că nu știe nimic despre accidentarea mea și a fost lipsă de respect din partea ei fiindcă orice sportiv se poate accidenta, așa că nu-și poate da cu părerea dacă nu știe ceva de la doctor. Am avut o problemă la mușchii abdominali încă din al doilea set, i-am întins și nu mai puteam servi, simțeam durere. Trebuia să chem fizioterapeutul mai devreme, dar am încercat să mă concentrez pe joc.
- Jelena Ostapenko

2 prezențeîn săptămâna a doua a unui turneu de Mare Șlem are Ajla Tomljanovic în carieră, la Roland Garros în 2014 și acum la Wimbledon

  • Ajla Tomljanovic va juca astăzi, în turul 4, cu jucătoarea de origine română Emma Răducanu. 

Alt scandal la Wimbledon: o jucătoare a fost hărțuită online

Vladimir Khubulov (20 de ani), extremă la Alania Vladikavkaz, în liga secundă din Rusia, a fost amendat cu salariul pentru 3 luni, din cauza jignirilor aduse Dariei Kasatkina (35 WTA) pe rețelele de socializare. Daria Kastkina a pierdut dramatic meciul din turul secund de la Wimbledon, în fața Jelenei Ostapenko (34 WTA), scor 1-6, 6-3, 6-8. Vladimir Khubulov a avut o reacție total deplasată și a comentat pe Instagram: „Curva naibii! Du-te și lasă-ne!”. 

Kasatkina a remarcat mesajul și a replicat: „Ăsta e genul de domn care activează în fotbalul nostru...”. 

Rusoaica a etichetat apoi clubul Alania, iar reacția a fost fermă. Fostul internațional rus a fost amendat cu salariul pentru 3 luni, conform unui comunicat de presă: „FC Alania a promovat mereu normele etice și morale. Nu suntem străini de solidaritatea sportivă și de noțiunea de respect. Această situația provocată de fotbalistul nostru va fi analizată atent”. Ulterior, Vladimir Khubulov și-a cerut public scuze.

Citește și alte știri de la Wimbledon: 

Emma Răducanu, discurs de mare campioană după calificarea în optimi la Wimbledon » Ce a spus despre Sorana Cîrstea și Simona Halep

Asistăm la un moment istoric la Wimbledon? Djokovic poate fi detronat din fruntea clasamentului

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău
Superliga
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (2)
v1ad
v1ad  •  05 Iulie 2021, 12:43

Din pacate si Djokovic se deda la astfel de practici. El se cere la toaleta dupa seturile proaste si revine miraculos ori se da lovit iar game-ul urmator face break. Revedeti ultimul GS castigat de el

tororosso
tororosso  •  05 Iulie 2021, 11:39

Ca și în alte sporturi ca F1, fotbal, tenis , , circul și blaturile sunt la ordinea zilei . În F1 se vede non-combatul lui Hamilton , în fotbal Anglia (CE) direct favorizată în jocurile de acasă chiar și în semifinale , finale dacă va fi cazul , în tenis alte manevre dubioase prin implicarea unor indivizi dubioși vezi cazul Halep ce refuză participarea la diverse întreceri (olimpiadă) . Toate au un singur scop și anume lansarea altor sportivi cu șansa a doua . Banul și dictatura în sport face ca valorile să se piardă brusc și fără noimă .

Vezi toate comentariile (2)
Comentează