SPORTURI  »  TENIS  »  ATP SHANGHAI

Scene teribile la Shanghai » Descalificat după ce a lovit în plin arbitrul! Kyrgios a reacționat: „Oare ce amendă va lua?”

Gestul nesportiv al lui Marc Polmans, pentru care a fost descalificat / Captură Twitter
Gestul nesportiv al lui Marc Polmans, pentru care a fost descalificat / Captură Twitter

Articol de - Publicat marti, 03 octombrie 2023 17:14 / Actualizat marti, 03 octombrie 2023 18:05

Australianul Marc Polmans, locul 140 ATP, a fost descalificat din turneul de la Shanghai, din cauza unui gest nesportiv comis în meciul cu Stefano Napolitano (#253 ATP).

De la minge de meci în favoarea sa, Polmans a sfârșit prin a fi descalificat! Cum a fost posibil un asemenea scenariu? 

La adăpostul unui set câștigat și beneficiind de o minge de meci în tie-break-ul actului secund, jucătorul de la Antipozi a irosit cu lejeritate o minge de meci, greșind un voleu din zona fileului. 

Marc Polmans, descalificat după ce a lovit în plin arbitrul!

Supărarat din cauza erorii comise, Polmans a reacționat nervos: și-a pierdut cumpătul și a vrut să scoată mingea din arenă, însă l-a nimerit în plin pe arbitrul de scaun Ben Anderson! 

Era 7-6 și egalitate la șase în tie-break-ul setului secund, însă scorul de pe tabelă n-a mai contat. N-au existat dubii, decizia a venit imediat: Polmans a fost descalificat, adversarul său avansând la „masa verde” în turul următor.

Sunt curios ce amendă va lua!”, a scris, pe contul său de Twitter, australianul Nick Kyrgios, unul dintre rebelii circuitului.

Au mai comis-o și Djokovic, McEnroe sau Andre Agassi, dar și românca Irina Spîrlea

Polmans se înscrie astfel pe o listă sonoră a jucătorilor scoși din turnee din cauza unor gesturi asemănătoare. 

Însuși liderul mondial Novak Djokovic a comis-o în acest mod, sârbul fiind descalificat de la ediția din 2020 de la US Open după ce a lovit un arbitru de linie. Au mai „călcat strâmb” nume precum John McEnroe, Andre Agassi, David Nalbandian, Denis Shapovalov sau Irina Spîrlea.

Citește și alte știri din tenis:

Australian Open 2024 inedit » Organizatorii turneului au făcut anunțul

Carlos Alcaraz și alți tenismeni cer renunțarea la schimbarea mingilor pentru a evita accidentările

Chinezul care lucrează cu românca Julia Moldovan a cucerit medalia de aur la Jocurile Asiatice! Performanță pe măsură după un an cu multe premiere

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează