Articol de Luminița Paul - Publicat marti, 04 mai 2021 19:39 / Actualizat marti, 04 mai 2021 19:58
Simona Halep (29 de ani, locul 3 WTA) a fost eliminată, azi, în optimi la Madrid de Elise Mertens (25 de ani, 16 WTA), scor 6-4, 5-7, 5-7. Ea a spus pentru Gazetă că i-au prins bine meciurile din Spania, dar și că are nevoie de o revigorare mentală după 20 de zile petrecute în bulă.
- Simona, cât de mult a contat contra lui Elise Mertens faptul că ai puține meciuri jucate anul acesta? Și cât contează partidele de la Madrid pentru restul sezonului de zgură?
- Cu siguranță aș fi avut nevoie de mult mai multe meciuri, dar a fost cum a fost, cu accidentări, e greu să joc turnee dacă nu sunt sută la sută. Partidele pe care le-am jucat aici însă, la Madrid, mi-au arătat că sunt la un nivel destul de bun. Nu mi-am pierdut foarte mult din joc, dar mental și ca răbdare un pic se vede, mă grăbesc destul de mult și fac unele greșeli pe care în mod normal nu le-aș face sau în trecut nu le făceam. Trebuie să privesc însă înainte, să văd ce am greșit în meciul acesta și să încerc să fiu mai bună la următorul, însă, da, am în continuare nevoie să fiu pe teren.
Simona Halep: „Bula este un pic apăsătoare”
- A fost acest meci și cel mai dur test fizic din ultima perioadă. Cum l-ai receptat din acest punct de vedere?
- Am simțit oboseală în setul al treilea, cred că s-a și văzut, dar vine tot de la meciuri, nu am avut partide strânse anul acesta, grele, în care să pot să-mi depășesc limita. Recuperarea este însă, sper eu, destul de rapidă, masaj, tratament și alergare, pentru că așa își revine corpul.
- Au apărut în tribună și steaguri tricolore, totuși cât de mult ți-au lipsit energia venită de la public, scandările, încurajările, mai ales în momentele sensibile ale partidei?
- Da, bineînțeles că simt lipsa energiei venite de la public, pe care am avut-o mereu aici, mai ales în momentele grele publicul te ajută, cu siguranță. Cred însă că bula în care suntem este un pic apăsătoare, să stai închis în cameră și să nu poți să ieși este destul de greu. Cred că se vede la majoritatea sportivilor că suntem ceva mai nervoși decât eram înainte, încercăm să dăm însă tot ce avem mai bun și sper ca lucrurile să revină la normale pentru că ne este dor de public.
- Urmează Roma, apoi Roland Garros, vei încerca să ajungi la Paris ceva mai devreme, ca în anii trecuți?
- Sunt două săptămâni de la Roma până la Roland Garros și o să fie greu să merg la Paris atât de repede. O să vin și pe acasă, trebuie să mă aerisesc, să ies în oraș, să mă plimb, am mai mult de 20 de zile de când stau închisă și este apăsător.
VIDEO. Ion Țiriac știe unde suferă Simona Halep în 2021: „Are o singură problemă”
Mai multe știri din tenis:
Simona Halep, reacție nervoasă în fața lui Mertens: „Câte mai dai?!”
„Nu degeaba Simona Halep e regina zgurii” » Lovitură de excepție în meciul cu Elise Mertens
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”