Articol de GSP - Publicat duminica, 09 ianuarie 2022 15:46 / Actualizat duminica, 09 ianuarie 2022 16:24
Simona Halep (30 de ani, locul 20 WTA) s-a fotografiat alături de trofeul primit la Melbourne Summer Set 1, turneu câștigat în această dimineață după 6-2, 6-3 în finala cu Veronika Kudermetova (24 de ani, 31 WTA).
La câteva ore după ce a cucerit primul trofeu al anului, triumfând în finala Melbourne Summer Set 1, turneu pregătitor pentru Australian Open, Simona Halep a publicat pe contul de Twitter un mesaj video adresat fanilor.
Simona Halep, mesaj pentru fani după ce a câștigat Melbourne Summer Set 1
Good night and thank you from beautiful Melbourne ❤️🇦🇺 pic.twitter.com/h5DfE5aT1e
— Simona Halep (@Simona_Halep) January 9, 2022
„Salutare! Vreau doar să vă mulțumesc pentru sprijin, atmosfera a fost uimitoare astăzi. E grozav să mă aflu din nou în Australia, în acest centru superb, pe aceste terenuri minunate. Abia aștept să joc la Australian Open”, a transmis Halep.
Cu câteva minute înainte să publice respectivul videoclip, ea a postat câteva fotografii alături de trofeul primit la Melbourne, în formă de bumerang: „Trofeul numărul 23! Mă simt atât de bine! E și primul meu bumerang”. :D
Ce a declarat Halep pe teren, după meciul cu Kudermetova
E o plăcere să am încă un discurs aici, pe acest teren frumos. În urmă cu 4 ani (n.r. - finala Australian Open din 2018) nu am câștigat, dar m-am bucurat de meci. E cu adevărat frumos să mă întorc aici și să joc în fața voastră. Vă mulțumesc pentru sprijin, e mereu o plăcere, iar voi mă ajutați să câștig aici.
Veronika, felicitări pentru această săptămână. Știu că astăzi nu ai jucat la cel mai bun nivel, dar a fost un meci bun. Îți urez succes la Australian Open, este mai important.
Îi mulțumesc echipei mele că este alături de mine, știu că nu e ușor să lucreze cu mine. Haideți să continuăm să câștigăm, îmi place sentimentul ăsta.
Australia e o parte din inima mea, am spus asta de multe ori. L-am văzut pe Darren, aș vrea să-i mulțumesc că a venit să mă vadă. Nu mai e antrenorul meu, dar e parte din familia mea. Simt că fac parte din Australia, așa că vă mulțumesc încă o dată!
Mulțumiri directorului turneului, tuturor celor care au făcut ca turneul să se joace. Știu că trecem prin vremuri grele, dar ne simțim în siguranță aici. E foarte bine să avem aceste condiții înainte de Australian Open. Vă mulțumesc, ne revedem la Australian Open!
Următoarea oprire, Australian Open
Halep așteaptă acum startul Australian Open, turneu programat între 17 și 30 ianuarie. Deși își anunțase inițial participarea și la Sydney Tennis Classic, turneu de categorie WTA500 care va începe luni, 10 ianuarie, Halep a preferat să stea deoparte.
Raționamentul din spatele retragerii Simonei de la Sydney a fost explicat de Daniel Dobre, unul dintre antrenorii sportivei:
„Principalul obiectiv al acestor turnee dinainte de Australian Open este să aduni meciuri. A jucat cinci meciuri acum. Simona nu a jucat des în săptămâna dinainte de Grand Slam. Pe undeva, este o decizie înțeleaptă, se va antrena în continuare aici, la Melbourne”.
Citește mai multe știri despre Simona Halep:
Darren Cahill, fanul numărul 1 al Simonei Halep » Cum a fost surprins după succesul de la Melbourne
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!