Articol de GSP - Publicat sambata, 17 martie 2018 09:39
Simona Halep a fost eliminată clar în semifinalele turneului de la Indian Wells de japoneza Naomi Osaka, scor 3-6, 0-6.
Simona a început greu meciul, dar după șase game-uri scorul era 3-3, iar pe serviciul asiaticii jucătoarea noastră avea 30-0. Osaka a revenit și de acolo totul s-a rupt. Darren Cahill a observat momentele de slăbiciune ale Simonei și a intervenit. Antrenorul o întreabă "Ce se întâmplă cu tine?". Halep se uită la Cahill și timp de 10 secunde nu e în stare să reacționeze.
"În primele şapte game-uri, totul a fost bine. Era 3-3, 30-0... Ce s-a întâmplat? Haide, spune-mi ce s-a întâmplat!? Dă-ți restart! Ai făcut eroare după eroare! Nu ești tu asta. Hai să te resetezi de acum!
Eşti capabilă să faci asta. Munceşte, oprește erorile neforţate. O împingi în spate cât poţi de mult. Poţi face asta. Ia-o punct cu punct. Atacă de fiecare dată când ai avantaj la serviciu! Forțează, fii mai agresivă, mai ales pe al doilea serviciu! Haide, schimbă jocul!", a fost mesajul transmis de Cahill către Simona Halep.
Indicațiile antrenorului n-au prins, Simona explicând după meci ce s-a întâmplat cu jocul ei. Detalii Aici