SPORTURI  »  TENIS  »  SIMONA HALEP, LA PRIMUL GRAND SLAM

Situație specială pentru Simona Halep și românii prezenți la finala Roland Garros: "Organizatorii mi-au spus că niciodată nu s-a mai întâmplat asta"

Foto: Raed Krishan / Gazeta Sporturilor
Foto: Raed Krishan / Gazeta Sporturilor

Articol de GSP - Publicat luni, 11 iunie 2018 17:51

Simona Halep a fost susținută de aproximativ 3.500 de români pe terenul Philippe Chatrier de la Paris, la finala câștigată la Roland Garros.

Liderul mondial susține că românii au intrat în istoria competiției în momentul în care au început să cânte toți imnul României.

"Acela a fost de departe cel mai frumos moment al vieţii şi al carierei mele: spectatorii au cântat imnul, am început şi eu, dar eram emoţionată şi nu ma reuşit până la capăt.

După ce am ieșit de pe teren, organizatorii mi-au spus că nu s-a mai întâmplat ca vreodată să se cânte în cuvinte imnul câștigătorului. Rar îmi dau lacrimile pe teren, dar chiar a fost ceva deosebit. Le mulțumesc tuturor pentru că nu au încetat să mă susțină, a fost important ca să pot reveni", a declarat Simona Halep, la revenirea în țară.

Tot astăzi, de la ora 20:00, Simona Halep va prezenta trofeul fanilor români, într-un eveniment care va avea loc pe Arena Națională. (Detalii aici)

Vei fi diseară pe Arena Națională pentru a sărbători titlul câștigat de Simona Halep la Roland Garros?

Da, cu siguranță voi merge!
Nu, nu voi fi prezent

Citește și: Simona Halep oprită de poliție la ieșirea din Aeroportul Otopeni: "Ai depășit viteza legală"

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (20)
ticbis
ticbis  •  12 Iunie 2018, 00:51
Postat de Dimache Gelu pe 11 Iunie 2018, 23:21

***

Hai, mai fac un efort, special pentru tine :)) In lume, tenisul este cel mai mediatizat sport, dupa fotbal. Si castigurile sunt pe masura; un titlu de GS (7 meciuri in 10 zile) inseamna un premiu de 3 mil de dolari. 3 mil in 10 zile!!! Spre deosebire, un campion mondial la box are unul, max doua meciuri pe an, poate castiga 10-20 de mil la o partida... dar tot nu iese la medie la 3 mil in 10 zile! Mai sunt sporturi profesioniste platite bine, in special cele specifice continentului nord-american: baschet, hochey, fotbalul american sau chiar golful. Insa n-au expunerea internationala a fotbalului sau a tenisului. Revenind la subiect, e imposibil sa existe vreun american care maine sa nu stie cine e Simona Halep (toata America a urmarit finala), toti nemtii stiu cine e Simona (au stat cu sufletul la gura in meciul ei cu Kerber), nu mai vorbesc de australieni (a facut finala acolo), francezi, arabi, chinezi, scandinavi, africani... toti o cunosc pe Simona Halep. Este un brand de tara, a vazut-o si o stie toata lumea... la fel ca Nadia sau Hagi sau Ilie... si asta nu se uita!!! D-asta Simona e diferita de alti campioani, ca se numeau ei Anisoara Cusmir, Gabi Szabo, Dobrin, Balaci sau Patzaichin sau Cristina Neagu! Este un fenomen mondial... asta e diferenta! Spre exemplu, asa e si Radwanska, desi aia n-a castigat niciun GS pana acum, insa imaginea si renumele ei vinde... si vinde bine, in toata lumea!

416035585491188
Dimache Gelu  •  11 Iunie 2018, 23:21
Postat de ticbis pe 11 Iunie 2018, 22:34

Niciuna! Prostea, tu le compari pe alea cu castigarea unui GS la tenis??? Au avut performante remarcabile, dar pe plan mondial n-au insemnat absolut nimic; doar o medalie si atat! S-au scris doua articole si gata! Scuza-ma, prostane, cata lume le-au asteptat la aeroport pe Anisoara Cusmir sau pe Vali Ionescu? Iti spun eu: ZERO!!! Poate ca tu ai fost singurul care le-a intampinat cu un buchet de flori! Bre prostane, nu te mai baga acolo unde habar n-ai si, mai ales, nici nu simti!!!

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

ticbis
ticbis  •  11 Iunie 2018, 22:59
Postat de ando89 pe 11 Iunie 2018, 22:40

:)) Domnule, ești penibil. Faptul că mă jignesti cu obstinație nu are importanță, dar ești ridicol în discurs și argumentație.

Hai sa-ti explic cum sta treaba asta, poate pricepi :)) In 30 de ani am batut lumea asta in lung si in lat; peste tot, cand spuneam ca sunt roman, invariabil aia imi recitau trei nume: Ilie Nastase, Gheorghe Hagi si Nadia Comaneci! Nimic altceva... bine, mai aminteau de Dracula, dar asta n-a jucat nici tenis si nici fotbal :))) Nici vorba de Patzaichin, Lipa, Cusmir, Camataru (gheata de aur, nu?), Balaci, Dobrin sau Gabi Szabo... Nici de Cristina Neagu n-au auzit! Atat stiu strainii despre Romania! Cand le aminteam numele lui Tiriac, se loveau peste frunte: "aaa, da, il stiu, a fost managerul lui Boris Becker!" Se uitau crucis la mine cand le spuneam ca Tiriac a fost tenisman si a jucat la dublu alaturi de Ilie Nastase... nu ma credeau! Ei bine, incepand de astazi, la tripleta Hagi, Nadia si Nastase, s-a adaugat un al patrulea nume: Simona Halep! Ca-ti convine tie sau nu, e treaba ta; deal with that!!! Asta e realitatea, n-am ce sa-ti fac! Capisci???

Vezi toate comentariile (20)
Comentează