Articol de Florin Dincă - Publicat miercuri, 21 septembrie 2011 00:00 / Actualizat miercuri, 21 septembrie 2011 21:25
Horia Tecău şi Robert Lindstedt au trecut de primul tur la BRD Năstase-Ţiriac Trophy de perechea Anagnastopol/Mergea, scor 6-7(8) 6-4 10-8.
Anagnastopol şi Mergea s-au ţinut bine în primul set, cînd au avut şi avantajul unui break. L-au pierdut însă, dar au reuşit să-şi adjudece primul act al meciului la tie-break. Experienţa şi-a spus însă cuvîntul în a doua jumătate a partidei, cînd perechea româno-suedeză a dus meciul în tie-breakul decisiv, cîştigat la 8.
Tecău se află la cea de-a şaptea participare la Bucureşti, dar este doar pentru a treia oară cînd ajunge în sferturi, aceasta fiind şi cea mai bună performanţă a sa.
Deşi a fost şi anul trecut favoritul numărul unu al probei de dublu, alături de Julien Knowle, românul a părăsit turneul încă din primul tur.
Tecău şi Lindstedt sînt în luptă pentru unul dintre primele 8 locuri în clasamentul mondial care asigură calificarea la Turneul Campionilor. În acest moment cei doi ocupă locul 6.
În sferturi vor evolua în faţa perechii formate din australianul Jordan Kerr şi americanul Travis Parrott.