SPORTURI  »  TENIS  »  ROLAND GARROS

Următoarea țintă a lui Novak Djokovic: Wimbledon! Ce vrea în acest an: Golden Slam

Novak Djokovic privind spre cer FOTO Guliver/GettyImages
Novak Djokovic privind spre cer FOTO Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat marti, 15 iunie 2021 09:45 / Actualizat marti, 15 iunie 2021 17:10

Novak Djokovic, încoronat duminică pentru a doua oară la Roland Garros și deja campion anul acesta la Australian Open, a pus ochii pe turneele mari rămase în 2021 și pe titlul olimpic

Sezon după sezon, portretul sârbului capătă tușe tot mai pronunțate de aur și argint. E o dominație fermă, ce a suportat unele deraieri, însă a înaintat până la urmă clar spre acumularea de recorduri, titluri și valuri de glorie. 

Duminica trecută, Nole a câștigat al doilea Roland Garros al său și al 19-lea trofeu major din carieră. Parisul, cu zgura sa închiriată pe termen lung de Nadal, era reduta cel mai greu de cucerit, dar faptul că a reușit acest lucru, învingându-l pe traseu chiar pe regele ei, arată cât de puternic este sârbul. 

A ajuns la un singur pas de a-i egala pe Rafa și Roger, care au câte 20 de cupe de Grand Slam. E singurul care s-a impus măcar de două ori în toate concursurile majore. Iar țintele lui sunt mereu mai înalte. 

Novak Djokovic: „Încă nu sunt acolo" 

Când Federer a câștigat al 17-lea titlu al său de Mare Șlem, la Wimbledon 2012, Djokovic avea abia 5, dar această cursă de recuperare nu l-a intimidat niciun pic. „Nu m-am gândit niciodată că e o misiune imposibilă să-i ajung pe cei doi", a mărturisit Novak duminică, în conferința de presă de după finală. 

„Sigur, încă nu sunt acolo, lângă ei, dar e doar un trofeu mai puțin. Pe de altă parte, ei încă joacă, evident, o fac grozav, mai ales Rafa, cu nivelul arătat. Toți avem șanse la Wimbledon, la celelalte turnee. Sunt patru pe an, toți concurăm pentru aceste trofee". 

Djokovic nu a ascuns niciodată că vrea să fie cel mai mare din istorie, că acesta este visul lui. „Voi continua cursa de urmărire, în același timp îmi voi pava propriul drum, drumul meu autentic. Toți avem călătorii diferite, asta e situația". Tentația lui pentru 2021 este însă de a realiza Golden Slam. Are deja primele două titluri majore cucerite, dacă adaugă Wimbledon și US Open, între ele Jocurile Olimpice, gloria sa ar ajunge până la nori. 

Doar 4 jucători au reușit acest lucru în carieră, Steffi Graf, Serena Williams, Andre Agassi și Rafael Nadal, însă Djokovic îl poate face în același an, ceea ce doar Graf a izbutit până acum, în 1988. 

Djokovic și-a amintit de 2016: „Atunci am pierdut în turul 3 la Wimbledon”

„Totul e posibil și sunt într-o poziție bună", a punctat Nole. „Dar, știți, la fel eram și în 2016. Apoi am pierdut în turul al treilea la Wimbledon. Anul acesta avem doar două săptămâni între finala de la Paris și primul tur de la Wimbledon, ceea ce nu este ideal pentru că faci trecerea între două suprafețe complet diferite, încercând să fie o tranziție cât mai lină, rapidă și eficientă", a conchis el. 

O țintă înaltă, dar nu imposibilă. Cu tot ce a atins Djokovic până acum în carieră, aproape nimic nu are imposibil pentru el, dar primul răspuns va fi veni pe iarba londoneză, acolo unde are cinci titluri și este deținătorul trofeului.

Trofeele de Mare Şlem ale lui Novak Djokovic

Următoarea țintă a lui Novak Djokovic: Wimbledon! Ce vrea în acest an: Golden Slam
Novak Djokovic sărutând trofeul de la Roalnd Garros FOTO Guliver/GettyImages
  • Australian Open (9) 2008, 2011, 2012, 2013, 2015, 2016, 2019, 2020, 2021 
  • Roland Garros (2) 2016, 2021 
  • Wimbledon (5) 2011, 2014, 2015, 2018, 2019 
  • US Open (3) 2011, 2015, 2018

„Cred că este posibil" 

Marian Vajda, antrenorul lui Nole din 2006, cu o mică întrerupere, a declarat după finala de la Paris că are încredere în forțele sârbului. „Am vorbit cu Goran și ne-am spus că dacă face Marele Șlem anul acesta, ne dăm demisia ca antrenori", a spus el, râzând.

Următoarea țintă a lui Novak Djokovic: Wimbledon! Ce vrea în acest an: Golden Slam
Marian Vajda în tribune la Roland Garros FOTO Guliver/GettyImages

 „Cred că e posibil, foarte posibil. Îi place să joace la Wimbledon și US Open. Am fost îngrijorat pentru perioada de zgură pentru că în ultimii zece ani, deși a avut rezultate grozave, nu a reușit prea mult la French Open. Dar câtă vreme Novak e sănătos, și acum este, e într-o formă grozavă, e capabil să facă Marele Șlem", a subliniat Vajda. 

 „Se pune sub presiune" 

Ce admiră antrenorul slovac cel mai mult la Nole? „Totul. Îmi place felul în care abordează lucrurile mereu. Este un profesionist total. Se pune sub presiune mare la antrenamente, mereu vrea să îmbunătățească fiecare element al jocului său. Este ceva uimitor. Asta admir, că vrea să mai bun, și mai bun. Îmi amintesc că și eu, ca jucător, îmi doream să fac acest lucru, dar nu am putut. Mi-am atins limita la un moment dat. Novak însă vede în continuare loc de a crește la serviciu, rever, voleuri, la joc per total. Iar asta mă face fericit ca antrenor", a conchis Marian Vajda.

Citește mai multe știri din tenis:

Povestea emoționantă a cehoaicei Barbora Krejcikova, dublă învingătoare la Roland Garros: „Mereu voi fi acea fetiță din micul meu oraș”

Stefanos Tsitsipas, dezvăluire sfâșietoare după finala Roland Garros » A primit o veste teribilă chiar înainte de a intra pe teren

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gesturile ȘOCANTE surprinse de reporterii GSP la Arena Națională! Ce arăta kosovarul Dellova către fanii români în timp ce fugea spre vestiare
Nationala
Gesturile ȘOCANTE surprinse de reporterii GSP la Arena Națională! Ce arăta kosovarul Dellova către fanii români în timp ce fugea spre vestiare
De ce a fost întrerupt meciul România - Kosovo! Filmul complet al haosului de pe Arena Națională
Nationala
De ce a fost întrerupt meciul România - Kosovo! Filmul complet al haosului de pe Arena Națională
Așa arată arena de 1,85 miliarde $ în care se vor bate Mike Tyson și Jake Paul » Imagini colosale
Box
Așa arată arena de 1,85 miliarde $ în care se vor bate Mike Tyson și Jake Paul » Imagini colosale

Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”

Daniel Oprița, singurul antrenor invincibil din primele două ligi, s-a destăinuit în Gazeta: „Dacă tot n-avem drept de promovare, le-am spus un lucru” + „Sportiv, Steaua a mers cu același nucleu până în Liga 1”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează