SPORTURI  »  TENIS  »  ATP

Revenire-șoc în ATP » Toni Nadal va antrena un jucător de top, dar nu pe nepotul său!

Toni Nadal l-a antrenat pe Rafael Nadal până în 2017. foto: Guliver/Getty Images
Toni Nadal l-a antrenat pe Rafael Nadal până în 2017. foto: Guliver/Getty Images

Articol de GSP - Publicat joi, 08 aprilie 2021 15:00 / Actualizat joi, 08 aprilie 2021 15:24

Toni Nadal (60 de ani), antrenorul care l-a șlefuit pe Rafael Nadal, revine în circuitul ATP, dar nu în loja nepotului său! 

E știrea momentului în tenisul masculin: Toni Nadal îl va pregăti, începând cu Mastersul de la Monte Carlo, pe Felix Auger-Aliassime (20 de ani, 22 ATP), una dintre marile speranțe ale circuitului, scriu jurnaliștii de la Marca

În 2019, la doar 19 ani, Felix Auger-Aliassime ajungea până pe locul 17 în lume. Acesta a impresionat în special în perioada junioratului, candianul reușind în 2016 să câștige titlul în proba de juniori de la US Open. Până acum, Felix a disputat deja șapte finale în circuitul ATP, pierzându-le însă pe toate, capitol pe care Toni Nadal și-a propus să-l îmbunătățească.

În decursul ultimului an, Felix Auger-Aliassime s-a antrenat de mai multe ori, în preajma lui Toni, la Academia lui Rafael Nadal, însă nimeni nu anticipa o oficializare a acestui parteneriat. Într-un interviu acordat în luna martie a acestui an, Rafa Nadal dezvăluia că, în 2017, el și Toni s-au despărțit pentru că unchiul său „a obosit să călătorească”.

Revenire-șoc în ATP » Toni Nadal va antrena un jucător de top, dar nu pe nepotul său!
În urmă cu câteva luni, Felix Auger-Aliassime s-a antrenat sub privirile lui Toni Nadal

Toni a fost cel care l-a „inventat” pe Rafa Nadal 

Toni Nadal e omul care i-a pus racheta în brațe lui Rafael Nadal, pe care l-a antrenat timp de 27 de ani, între 1990 și 2017. Alături de unchiul său, Rafa a devenit cel mai bun jucător pe zgură din toate timpurile și a cucerit nu mai puțin de 16 trofee de Mare Șlem. 

Rafa și Toni au încheiat colaborarea în 2017, când antrenorul a anunțat că vrea să ia o pauză de la călătorit și să se dedice muncii la Academia Rafael Nadal din Manacor, acolo unde ocupă funcția de director. Din 2017, Nadal e antrenat de fostul lider mondial Carlos Moya, dar și de Francisco Roig. 

VIDEO Victor Hănescu spune în premieră un episod cu Rafael Nadal: „Asta arată ce fel de om este

Citește și alte știri din tenis: 

5 lucruri neștiute despre Hubert Hurkacz, câștigătorul surpriză de la Miami: antrenorul îl compară cu un gigant + de ce închide ochii atunci când lovește mingea

L’Equipe anunță: „Roland Garros a fost amânat!” » Când se va disputa + probleme cu calendarul

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Stiri extrasport
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Stiri extrasport
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta dintre Georgescu, Ciolacu și Lasconi! Unde se poate face diferența
Stiri extrasport
Numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta dintre Georgescu, Ciolacu și Lasconi! Unde se poate face diferența

Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”

Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?

Comentarii (3)
347655969058390
Ion Popescu  •  09 Aprilie 2021, 11:28

O stire imens de importanta pentru sportul romanesc !

vali.gazzaev
vali.gazzaev  •  08 Aprilie 2021, 16:16
Postat de vali.gazzaev pe 08 Aprilie 2021, 16:15

Ciudat. Daca despartirea de Rafa a fost din cauza calatoriilor prea dese cu avionul, un antrenor cu norma intreaga pt Auger ar insemna acelasi program incarcat. E posibil sa fi fost o oboseala mentala dupa 27 de ani petrecuti impreuna, dar argumentul asta face cu atat mai surprinzatoare revenirea lui Toni. Este de notorietate faptul ca Toni Nadal e un tip extrem de strict, foarte sever. Cred ca foarte putini oameni s-ar adapta stilului sau, dar daca si daca Auger este acea persoana, atunci isi va relansa cariera si va succes. Spun relansa, pt ca Auger, desi era senzational in urma cu vreo 2 ani, pare ca acum a pierdut din turatie. Varsta e inca de partea lui, de asemenea si calitatile fizice exceptionale. Are tot ce-i trebuie din punct de vedere fizic si tehnic pentru a deveni #1. Mai trebuie munca si mental. Aici Toni poate sa-l ajute decisiv, dar conditia, asa cum am precizat, e sa se adapteze la exigentele extrem de ridicate ale ibericului

*daca Auger ; va avea succes

vali.gazzaev
vali.gazzaev  •  08 Aprilie 2021, 16:15

Vezi toate comentariile (3)
Comentează