SPORTURI  »  TENIS  »  DEZVĂLUIRE

Toni Nadal spune că dacă n-ar fi fost unchiul lui Rafael, acesta ar fi renunţat să mai fie antrenat de el: ”M-ar fi concediat!”

Rafael şi Toni Nadal, un parteneriat de toată viaţa aflat într-un moment de cumpănă Foto: Guliver/GettyImages
Rafael şi Toni Nadal, un parteneriat de toată viaţa aflat într-un moment de cumpănă Foto: Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat luni, 15 februarie 2016 00:00

Perioada confuză a spaniolului continuă şi la Buenos Aires, acolo unde Nadal cucerea titlul anul trecut.

De data aceasta, el a fost învins în semifinale, sâmbătă, de promiţătorul tânăr austriac Dominic Thiem, 6-4, 4-6, 7-6 (4). A avut o minge de meci la 5-4 în setul al treilea, însă n-a fructificat-o, arătând în continuare o acută lipsă de încredere. Încă din 2015, când rezultatele n-au mai întâmpinat excelenţa sezoanelor anterioare, Rafa a fost întrebat dacă nu intenţionează să facă o schimbare în staff-ul său tehnic. Multiplul campion de Mare Şlem a respins sugestia, iar un posibilă explicaţie e oferită chiar de antrenorul său, Toni.

"Am avut norocul să fiu unchiul lui, de aceea i-a fost atât de greu să mă schimbe. Iar pentru mine lucrurile au fost şi mai dificile pentru că dacă n-am fi fost rude, probabil că m-ar fi înlocuit", a fost tehnicianul în cotidianul spaniol El Mundo. De-a lungul anilor, Toni s-a ferit să-şi asume merite pentru succesele nepotului său. Numeroase, de altfel. 14 titluri de Mare Şlem dintr-un total de 67, medalie olimpică de aur, poziţia de lider mondial. "Nu eu l-am ridicat pe Rafael, el s-a ridicat singur. În cazul tenisului, jucătorul este cel care îl face pe antrenor să fie bun şi nu invers", a filozofat Toni Nadal.

La rândul lui, Rafa a spus de mai multe ori că nu intenţionează să renunţe la cei din preajma sa. "Am avut o carieră incredibilă cu echipa de acum, aceeaşi echipă de la început. Aşa că dacă lucrurile nu merg bine nu e din cauza lor, ci din cauza mea. Dacă trebuie schimbat ceva, eu sunt acela", spunea el în urmă cu câteva luni.

"Voinţa se învaţă la fel ca o lovitură. Cred că în viaţă cel mai important lucru este voinţa, iar eu am fost un antrenor preocupat mai mult de caracter decât de partea tehnică"
Toni Nadal

"Nu sunt îngrijorat, am făcut lucruri bune. Mi-a lipsit consistenţa. Am avut momente bune, lovituri câştigătoare. Am încercat să înving, am luptat până la final"
Rafael Nadal

Lovitura înfăşurată

Toni Nadal a povestit şi cum a ajuns Rafa să lovească forehand-ul cu acel final răsucit, în care roteşte racheta pe deasupra capului. "Mi-ar fi plăcut să-l văd toată viaţa lovind în faţă, aşa cum am exersat de când era mic. Încă ţin minte momentul în care a schimbat, era meciul contra lui Coria, la Monte Carlo. Rafa avea 16 ani. Până atunci, lovise drept, dar atunci întâlnea mingea puţin mai târziu şi îşi trecea mâna peste cap. Evident, mie mi-ar plăcea să văd o execuţie ca a lui Federer, nu ca a lui Rafael, dar asta e", a conchis Toni.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Stiri extrasport
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Stiri extrasport
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta dintre Georgescu, Ciolacu și Lasconi! Unde se poate face diferența
Stiri extrasport
Numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta dintre Georgescu, Ciolacu și Lasconi! Unde se poate face diferența

Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”

Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează