Articol de GSP - Publicat vineri, 23 august 2019 21:25
Simona Halep (27 de ani, 4 WTA) se află la New York, acolo unde va participa la turneul de Mare Șlem de la US Open, care începe luni.
Până să debuteze la Flushing Meadows, Simona Halep a primit un cadou inedit de la NHL: un tricou personalizat cu numele ei, al echipei Vegas Golden Knights.
Apartenența tricoului a creat confuzie pe Twitter: fanii au fost nedumeriți de ce Halep a primit un tricou din partea echipei din Vegas, din moment ce românca participă la un turneu în New York. Un alt urmăritor i-a transmis Simonei că speră ca „numărul 13 să-i poarte noroc”.
„Multe mulțumiri celor de la NHL pentru acest cadou! Abia aștept să merg să văd un meci de hochei”, a scris Halep pe Twitter.
La tweet-ul Simonei a răspuns și Darren Cahill, care a tachinat-o: „Vii la Vegas?”. „Ha ha, poate!”, a fost reacția campioanei de la Wimbledon.
Simona Halep, traseu ușor
Simona Halep o va înfrunta în primul tur o jucătoare venită din calificări, iar în turul secund ar putea da peste Katerina Kozlova (Ucraina, 25 de ani, 74 WTA). În turul al treilea, Simona ar putea da peste Sorana Cîrstea.
Traseu virtual Simona Halep
- Tur 1: jucătoare din calificări
- Tur II: Katerina Kozlova / jucătoare din calificări
- Tur III: Sorana Cîrstea / Katerina Siniakova / Barbora Strycova
- Optimi: Bianca Andreescu / Caroline Wozniacki / Lesia Tsurenko
- Sferturi: Sloane Stephens / Petra Kvitova / Jelena Ostapenko /
- Semifinală: Naomi Osaka / Kiki Bertens