Articol de Luminița Paul - Publicat vineri, 10 iulie 2020 13:27 / Actualizat vineri, 10 iulie 2020 14:31
Alexandra Dulgheru își amintește cu cele mai specifice detalii prima întâlnire cu All England Club: finala disputată la dublu junioare, dineul oficial, rochia bleumarin cu pietricele
- În perioada 29 iunie-12 iulie era programat turneul de la All England Club, anulat însă din cauza pandemiei de COVID-19. GSP vă oferă în schimb amintiri, povești și momente inedite
„A fost cea mai importantă, cea mai frumoasă experiență a mea la un Grand Slam de juniori", spune Alexandra despre ediția din 2006. „M-am lipit de iarbă, m-a marcat. Au fost și multe momente grele, dar pe acelea tindem să le uităm, ne amintim de ce a fost frumos", spune ea, rotunjind înapoi pe ghem firul întâmplărilor acelui an.
Prima întâlnire cu suprafața verde, sfaturile prețioase primite de la o legendă, australianul Tony Roche, finala atinsă împreună cu ucraineanca Kristina Antoniciuk, apoi dineul oficial la care au visat intens cele două adolescente, toate au lăsat în penumbră accidentarea de care suferea Dulgheru.
„Ce Wimbledon frumos a fost atunci! Aveam o problemă la cot și la antebraț. De la rachetă. Am jucat foarte mult cu Wilson, mi-a plăcut, dar cumva nu-mi mai pria modelul și am parcurs tot turneul bandajată", detaliază Piti.
„La mine cumva rezultatele foarte bune parcă vin atunci când am o problemă mare. Câteodată cred că durerea mă face să fiu mai alertă, mai atentă", explică jucătoarea în vârstă de 31 de ani.
„Prima întâlnire a fost magică, nici nu mai conta rezultatul. Am văzut clubul, iarba aceea imaculată, mirosea a tradiție... Începeam să am dureri din ce în ce mai mari la cot, cu toate acestea simțeam că plutesc pe teren", rememorează Alexandra, care la simplu a ajuns până în „sferturi", unde a pierdut la Tamira Paszek.
Dineul, motivația supremă
Pe tabloul de dublu s-a înscris alături de Kristina Antoniciuk, pe care o știa dinainte. „Cochetă, cu un joc foarte frumos, mânace, talentată, dar un pic genul acela care căreia nu-i place prea mult să muncească", o descrie Piti pe ucraineancă.
„Mă gândeam cum s-o motivez, să se implice, pentru că dacă o făcea, juca foarte bine, altfel eu cam duceam greul, eram mai activă pe teren. Avea însă momente în care juca nonșalant, pe inspirație". Și motivația a venit în mod aproape miraculos.
Au avansat în sferturile de finală și au aflat că toți câștigătorii și finaliștii din orice probă merg la dineul oficial de la finalul turneului. Abia vorbise cu mama ei despre asta, când „peste jumătate de oră vine Antoniciuk și mă trage de mână: <Auzi, Alexandra, ai aflat de dineul oficial de la sfârșit? Trebuie să ajungem în finală neapărat! Nu ratez așa ceva, îți dai seama, hai, să-i dăm bătaie! >Își găsise motivația!", a rememorat cu umor Dulgheru acel moment.
Și au ajuns în finală, dar pentru româncă durerea era tot mai deranjantă. „Venea prin cot, țineam racheta în mână, dar nu mai strângeam, nu mai aveam de unde". Le-au înfruntat acolo pe rusoaicele Alisa Kleibanova și Anastasia Pavliucenkova
„Eram cu un cap și jumătate mai mici decât ele, mai sfrijite, parcă jucau juniori cu seniori, mă întrebam pe unde le pasez, serveau bine amândouă, erau solide. A fost 6-1, 6-2 pentru ele, dar am simțit că nu mi-am apărat șansa cum trebuie din cauza accidentării, am fost mai mult victime decât competitoare", rezumă Alexandra finala.
Ca un cer înstelat
Partea dulce a fost însă dineul oficial, căpșuna cu frișcă de pe tort. „Am avut o rochie atât de frumoasă!, bleumarin cu pietricele, dădeau impresia de cer înstelat", povestește românca, nostalgică.
„Stăteam la Roehampton, am mers să ne aranjăm și am ajuns ultimele la dineu pentru că terminasem ultimele meciul. A trebuit să străbatem tot salonul, cu privirile ațintite spre noi până am ajuns la masa noastră. A durat câteva ore, a fost frumos, elegant. După ce se terminase totul, intrasem într-o melancolie, nu voiam să se încheie", spune fostul număr 26 mondial. Pentru că fusese „cea mai frumoasă experiență a mea la un Grand Slam de juniori". Și așa va rămâne mereu.
4 prezențepe tabloul principal de la seniori a bifat Alexandra Dulgheru, cea mai bună performanță fiind atingerea turului al treilea în 2010
„Ce scrie pe ușă?"
Dulgheru a făcut cunoștință cu iarba în 2006, dar înainte de Wimbledon, la Halle, în Germania. O primă întâlnire însoțită de o anecdotă. „Terenurile se închideau la ora șase, pentru că trebuie amenajate, să se schimbe fileurile, să păstreze iarba într-o stare bună", rememorează românca.
„Am ajuns acolo și am intrat, deși nu aveam voie. A venit un oficial și mi-a făcut un pic de morală. M-a întrebat: Ce scrie pe ușă? „Că după ora șase să nu mai intru, dar nu jucam, am vrut doar să văd", am răspuns". Mi-a replicat că nu contează, că după ora șase nu are voie nimeni să intre pe teren, indiferent de scop. M-a trimis într-un colț și mi-a zis să stau acolo. După cinci-zece minute a venit și m-au întrebat cum a fost. Era vorba de principiu, dacă toată lumea ar merge pe teren, nu ar fi OK", completează ea lecția de la Halle.
Sfaturi de la Roche
La Halle se ține anual un turneu ATP 500, iar Piti spune că l-a prins acolo în 2006 pe Roger Federer. „Era cu Tony Roche, la care am mers, m-am prezentat și i-am spus că este prima oară când joc pe iarbă, ce sfaturi puteți să-mi dați? Mi-a zis că e foarte importantă prima minge, serviciul și returul, să bag cât mai mult primul serviciu, să stau cât mai jos pe picioare, să schimb mai repede lung de linie decât pe alte suprafețe și să folosesc mai mult serviciul în exterior și apoi să dau în partea cealaltă. I-am mulțumit frumos, i-am spus că o să pun în practică la antrenament", detaliază Alexandra.
„Multă lume spune că primul contact cu iarba contează foarte mult, îți dai seama dacă îți place sau nu, iar mie mi-a plăcut. M-am simțit bine, deplasându-mă rapid, mă avantaja fiindcă ajungeam repede la minge. Se terminau punctele mult mai repede, erau intense, scurte și trebuia să fii foarte atentă la ce e pe teren"- Alexandra Dulgheru
„Tot timpul am revenit și am jucat bine pe iarbă cât am fost sănătoasă. Chiar m-am gândit dacă a fost doar o excepție atunci, ca feeling sau îl voi simți și pe mai departe. Da, l-am simțit..." - Alexandra Dulgheru
"După fiecare turneu, mai ales de Mare Șlem, la care joci bine, te simți bine, dar și stors, ai trăit multe emoții, ai trecut prin multe" - Alexandra Dulgheru
Juniori români la Wimbledon
CAMPIONI | ||
| An | Nume | Probă |
| 1993 | Răzvan Sabău | simplu |
| 2000 | Ioana Gașpar – cu Tatiana Perebâinis | dublu |
| 2002 | Florin Mergea, Horia Tecău | dublu |
| 2003 | Florin Mergea | simplu |
| 2003 | Florin Mergea, Horia Tecău | dublu |
FINALIȘTI | ||
| 2004 | Monica Niculescu – cu Marina Erakovic | dublu |
| 2005 | Monica Niculescu – cu Marina Erakovic | dublu |
| 2006 | Alexandra Dulgheru – cu Kristina Antoniciuk | dublu |
Citește mai multe episoade despre Wimbledon:
)
)
)
)
)
)
)
)
