SPORTURI  »  TENIS  »  WIMBLEDON

Jaqueline Cristian, învinsă de Bianca Andreescu în primul tur de la Wimbledon 2024

Jaqueline Cristian e outsideră în fața Biancăi Andreescu / Sursă foto: Imago Images +30   FOTO
Jaqueline Cristian e outsideră în fața Biancăi Andreescu / Sursă foto: Imago Images

Articol de - Publicat luni, 01 iulie 2024 20:47 / Actualizat luni, 01 iulie 2024 23:06

Jaqueline Cristian (26 de ani și 62 WTA) a părăsit turneul de la Wimbledon, ea fiind învinsă de Bianca Andreescu (24 de ani și 176 WTA) în două seturi, 6-4, 6-2.

Sezonul de iarbă este doar o insulă verde într-o mare de hard și o peninsulă de zgură. Se joacă doar trei săptămâni pe această suprafață într-un sezon și e greu pentru jucători să-și fixeze repere. Înainte de a intra pe teren la Wimbledon, jucătoarea din România a jucat la Bad Homburg, unde a câștigat un meci în calificări și a fost apoi învinsă în primul tur.

Bianca Andreeascu a avut o perioadă mai bună înainte de turneul de la All England Club, ea disputând finala 's-Hertogenbosch, dar fiind învinsă în primul tur la Bad Homburg, la fel ca Jaqueline.

Jaqueline Cristian, eliminată de Bianca Andreescu de la Wimbledon

În ceea ce privește experiența de la Wimbledon, Jaqueline Cristian s-a aflat pentru a doua oară pe tabloul principal de la Londra, după ce anul trecut a ajuns în turul al doilea. Bianca Andreescu este prezentă pentru a patra oară pe grila principală, dar nu a trecut niciodată mai departe de turul al treilea pe care l-a atins la ediția din 2023.

Partida dintre cele două jucătoare, programată inițial pe Terenul 15, a fost mutată pe Terenul 2, unul mai mare, dar care n-a avut parte de o asistență numeroasă, câțiva români fiind prezenți pentru a le încuraja pe Bianca și Jaqueline.

În istoricul lor comun figura o singură întâlnire anterioară, disputată în 2018 și pe care jucătoarea care reprezintă Canada a câștigat-o în două seturi. La Wimbledon, Cristian a rămas aproape de Andreescu, dar a pierdut primul set cu 4-6, după ce și-a cedat serviciul a doua oară la 4-3. Începuse cu unele emoții meciul, dar a revenit imediat și a egalat la 1.

Românca nu a mai avut inspirație să facă la fel și în setul al doilea, iar campioana de la US Open din 2019 s-a desprins, conducând cu 4-0. Românca a reușit să facă și ea un game, dar până la urmă a fost învinsă cu 6-4, 6-2.

Două românce joacă marți

România a avut șase reprezentante pe tabloul principal de la Wimbledon, patru jucând în prima zi, în timp ce Ana Bogdan Bogdan și Gabriela Ruse urmează să evolueze marți. Prima o va întâlni de la ora 13:00, pe Terenul 5, pe Cristina Bucsa, din Spania, iar a doua se va duela de la ora 15:00, pe Terenul 1, cu Elena Rybakina, campioana din 2022.

Șase jucătoare din România pe tablou

La Wimbledon 2024 au fost 6 jucătoare române pe tabloul principal, dintre care Sorana Cîrstea este favorită 29, iar Gabriela Ruse și Anca Todoni au venit din calificări. Din 2007 încoace, „tricolorele” nu au lipsit de pe tabloul principal, iar Simona Halep este performera.

Al treilea turneu de Mare Șlem al anului, cel de la Wimbledon, disputat pe iarbă, a debutat astăzi, având din nou un număr important de jucătoare române la start.

Wimbledonul a avut din 2007 încoace în mod constant românce pe grila principală. Atunci a fost doar Edina Gallovits, eliminată în prima rundă, dar din sezonul următor au fost 4 „tricolore” doi ani la rând, apoi în mod constant 5 sau 6. Analiza Gazetei, AICI.

De remarcat pentru anul acesta prezența în premieră pe tablou a tinerei Anca Todoni, 19 ani, aflată doar la a doua încercare din carieră, reușită, de a trece de calificări la un concurs major.

FOTO. A început Wimbledon! Tradiție, splendoare în iarbă și căpșuni

Elegantul Wimbledon va capta atenția fanilor tenisului timp de două săptămâni / foto: Guliver/Getty Images
Elegantul Wimbledon va capta atenția fanilor tenisului timp de două săptămâni / foto: Guliver/Getty Images
Elegantul Wimbledon va capta atenția fanilor tenisului timp de două săptămâni / foto: Guliver/Getty Images
Elegantul Wimbledon va capta atenția fanilor tenisului timp de două săptămâni / foto: Guliver/Getty Images
Elegantul Wimbledon va capta atenția fanilor tenisului timp de două săptămâni / foto: Guliver/Getty Images
+25 FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează