Articol de Roxana Fleşeru, Luminița Paul - Publicat joi, 16 mai 2024 23:07 / Actualizat joi, 16 mai 2024 23:07
Younes El Aynaoui, 52 de ani, s-a întors la București la peste două decenii de la titlul cucerit în 2001. Devenit antrenor, el a vorbit pentru GSP despre carieră, momentele de vârf, accidentări, tenisul actual, impactul Big 3 și generația care vine.
Timpul l-a tratat cu blândețe pe Younes El Aynaoui, acum în vârstă de 52 de ani, unul dintre cei trei jucători marocani importanți din anii 1990-2000, alături de Hicham Arazi și Karim Alami. Fizic este neschimbat, alura longilină, cu cei 1,93 metri ai săi și aproape niciun gram în plus. Firele albe din coama cârlionțată, vijelioasă, spun ceva mai mult despre trecerea anilor, dar atât.
El Aynaoui a fost campion la turneul ATP bucureștean în 2001, atunci când îl învingea în ultimul act pe spaniolul Albert Montanes cu 7-6 (5), 7-6 (2) la capătul unui traseu în care cedase un singur set, în sferturile de finală. Mai jucase și în 1999, când se oprise în „sferturi”.
El a revenit recent la București, odată cu întoarcerea turneului ATP după o pauză de 8 ani, de data aceasta în calitate de antrenor al francezului Hugo Gaston, 23 de ani, actual număr 96 ATP, cu care lucrează din aprilie 2023.
Câștigător a 5 turnee ATP în carieră și fost număr 14 mondial, El Aynaoui e reținut de multă lume datorită meciului-mamut cu Andy Roddick din sferturile de finală ale Australian Open 2003, când a pierdut 19-21 în decisiv, după ce a avut o minge de meci.
Marocanul rememorează cu claritate și cu o undă de umor acel episod de prim-plan al carierei, subliniind că multă lume abia atunci l-a descoperit, deși avea deja 31 de ani și multe sezoane în circuit.
Accidentările i-au fărâmițat ultimii ani ai carierei, el retrăgându-se în 2004. A încercat să revină în 2007, apoi în 2008 și 2010, atunci când a și devenit, la 38 de ani, cel mai vârstnic jucător care câștigă un meci în circuitul ATP de la Jimmy Connors în 1995.
Ce a urmat până în ziua de azi, când se află la prima experiență individuală ca antrenor, dar și multe alte lucruri inedite despre carieră, tenisul actual, exigențele circuitului, Big 3, familie a elaborat în interviul exclusiv pentru GSP.ro, acordat în timpul Țiriac Open.
Younes El Aynaoui: „Bucureștiul este în inima mea”
- Younes, cu siguranță toată lumea te întreabă despre celebrul meci cu Roddick de la Australian Open. Dar voi începe cu finala pe care ai câștigat-o aici, la București, în 2001, ce amintiri ai din acel moment?
- Îmi amintesc că a fost un meci extraordinar împotriva lui Albert Montanes. Era foarte greu cu el pe zgură la acea vreme. Cred că a fost o finală în trei seturi.
- Două seturi, dar tie-break-uri.
- Tie-break, da. Îmi amintesc că a fost foarte strâns. Cred că a fost al doilea meu titlu, la București, după Amsterdam. Am fost cu toată familia, cu fiul meu, care era foarte mic. Este întotdeauna o săptămână specială pentru un jucător atunci când câștigi un turneu. S-a întâmplat doar de cinci ori în întreaga mea carieră. Așa că Bucureștiul este una dintre ele.
Aș spune că cea mai mare amintire pe care am avut-o a fost cea legată de oamenii din jurul turneului, de atmosferă. Am simțit cu adevărat că mă încurajau. Și da, așa cum am spus, am câștigat doar cinci titluri, iar Bucureștiul este în inima mea.
- Ai câștigat și la Casablanca. Ce a însemnat pentru tine să cucerești un titlu în țara ta? Nu sunt atât de multe concursuri în Africa.
- Nu, bineînțeles că nu. Este foarte special. Am pierdut în finală cu câțiva ani înainte, în 1993, cu Guillermo Perez-Roldan. Și, în sfârșit, am reușit să câștig. A fost uimitor, să câștig în fața familiei, în fața propriului public. Joci tot anul în diferite țări. Așa că, atunci când e timpul să joci acasă, e întotdeauna special.
De atâtea ori am vrut să mă descurc bine încât am fost puțin nervos. Dar apoi a venit în 2002, împotriva lui Cañas, finala câștigată. Și a fost, de asemenea, unul dintre cele mai bune momente din cariera mea.
- Și acum ajungem la meciul de la Australian Open. Cred că ai fost întrebat de sute de ori despre acea partidă.
- Acest meci, aproape că aș putea spune că a fost o a doua carieră, pentru că atât de mulți oameni nu mă cunoșteau. Chiar și aici, unii oameni spuneau: „Oh, este un jucător mai tânăr din Maroc”, dar eu eram în circuit de 15 ani sau mai mult. Dar acest lucru m-a făcut mai faimos, aș spune, în întreaga lume. Pentru că, până în ziua de azi, multor oameni le place să-mi amintească acest meci. Le-a plăcut. A fost un meci foarte lung, cu toată atitudinea de fair-play dintre noi doi.
Iar pentru mine, bineînțeles, a fost o șansă de a fi în semifinale, pentru că am jucat de patru ori în sferturi de finală. Acolo am avut o minge de meci. Dar sunt fericit că am jucat acest meci. Astăzi, când îl văd pe Andy, avem întotdeauna un salut călduros între noi și acest lucru va rămâne pentru tot restul vieții mele.
Younes El Ayanoui: „Uneori uiți cât de norocos ești”
- Ai fost numărul 14 ani în lume, dar ai avut și multe accidentări în carieră. Crezi că acestea ți-au influențat traseul?
- Accidentările vor veni mai devreme sau mai târziu în carieră. Întotdeauna încercăm să ne antrenăm la maximum. Pentru mine, din păcate, a fost vorba de gleznă. Mi-am luxat glezna foarte rău. Am suferit două operații. Nu se știe niciodată dacă aș fi putut să mă descurc mai bine, dar asta m-a făcut mai puternic și m-a făcut să realizez cât de norocos sunt că sunt în formă.
Așa că, după acea accidentare, cred că am primit premiul de Revenirea anului ATP și apoi am atins cea mai bună clasare a mea. Am învățat din asta că uneori uiți cât de norocos ești doar pentru că poți să fii în formă și să joci, după ce ai fost departe de terenuri aproape un an și jumătate. Asta m-a făcut să mă bucur de fiecare minut, de fiecare zi de după aceea. Și cred că m-a făcut mai puternic.
5titluri ATP a câștigat Younes El Aynaoui în carieră, Amsterdam 1999, București 2001, Doha 2001, Casablanca și Munchen 2002. A disputat alte 11 finale, ultima în 2003, tot la Casablanca
- După ce ți-ai încheiat cariera, ai locuit în Franța timp de mulți ani. Dar ai stat și în Spania când erai jucător.
- Da, când eram jucător, din motive de antrenament, locuiam în Barcelona. Este o vreme frumoasă. Mulți jucători erau din Barcelona, acum sunt un pic mai puțini. Dar, după carieră, mi-am luat o perioadă de pauză. Am patru băieți! Am fost ocupat timp de câțiva ani (râde).
Apoi am decis să mă întorc la tenis. Așa că m-am dus să lucrez pentru Federația de Tenis din Qatar cu prietenul meu, Karim Alami, care este directorul turneului de acolo. Asta timp de doi ani și jumătate, după care m-am dus să lucrez cu Federația Franceză la Roland Garros, cu juniorii și apoi cu pasul spre profesioniști.
La un moment dat am renunțat, iar Hugo m-a chemat într-o relație particulară, unu la unu, pentru mine ca antrenor al lui. De un an, de la Marrakesh, lucrăm împreună. Și mă bucur de asta. Am lipsit puțin din circuit, așa că mă bucur să mă întorc, să-mi revăd vechii fani și să revin în locuri ca acesta.
Younes El Aynaoui: „Când antrenorul spunea ceva, imediat credeai”
- Cum este să faci aceleași deplasări și să mergi la aceleași turnee, dar ca antrenor, nu ca jucător?
- Sincer să fiu, este un pic mai ușor, dar uneori este foarte diferit, pentru că nu mai controlezi. Încerci doar să-l ajuți pe jucător. Și este, de asemenea, o nouă generație. Acest jucător este născut în anul 2000, așa că nici măcar nu m-a văzut jucând. În primul rând, trebuie să capeți încrederea din partea jucătorilor și apoi poți fi un pic mai... Nu mai dur, dar mai direct.
În perioada mea, când antrenorul spunea ceva, imediat credeai în ce vrea să faci și îi urmai sfaturile. Astăzi, tinerii sunt un pic mai... au nevoie mai întâi să obțină încredere și apoi le poți trimite informațiile. Dar, ca să fiu sincer, este mai stresant când stau pe bancă decât atunci când joc. Cel puțin acolo dau totul. Nu pot face prea multe, doar încerc să ajut.
4sferturi de finală, două la Australian Open, 2000 și 2003, și US Open, 2002 și 2003, reprezintă cele mai bune rezultate ale marocanului în turnee de Grand Slam
- Jocul s-a schimbat destul de mult în acești ani. Cum vezi tenisul din acest punct de vedere?
- Toată lumea încearcă să joace foarte repede acum. Înainte se folosea mai mult tactica, mai mult serviciu-voleu. Toată lumea are un singur joc, este vorba de forță. Din punct de vedere fizic, jucătorii sunt foarte puternici. Ei devin profesioniști foarte devreme. Acum ai copii de 12, 13 ani, care termină școala și doar joacă tenis.
Nivelul este mai ridicat, este mai puternic. De asemenea, mult mai mulți jucători încearcă să devină profesioniști. Din păcate, sunt doar câțiva jucători în fiecare an care ajung în top 100. Așa că nu este ușor și există o concurență foarte mare.
- Există, de asemenea, ceva care s-a schimbat. Îmi amintesc că la turneele de la București toți jucătorii erau în centrul de presă, intrau pe calculatoare, vorbeau între ei. Acum fiecare are echipa lui.
- Da, asta s-a schimbat. Nu mai vezi un jucător care călătorește singur. Înainte se întâmpla asta. Dacă ești singur, trebuie să comunici cu celălalt. Astăzi, fiecare jucător are în jurul său cel puțin 2, 3, 4 persoane. Cina se ia cu echipa. Chiar dacă simt că există o atmosferă bună între jucători, nu cred că aceștia împărtășesc atât de mult. Noi împărțeam.
- Am avut poate mai mult de 20 de ani cu Big 3, ei au dominat tenisul. Acum este mult mai multă varietate în ceea ce privește personalitatea, jocul. Cine îți place mai mult dintre acești tineri jucători?
- Cred că avem o generație foarte frumoasă care vine cu Alcaraz, cu Sinner, Rune și acești jucători joacă un tenis fantastic și, de asemenea, se pare că au o personalitate foarte puternică. Toată lumea a fost puțin îngrijorată, după ce am avut acei campioni uriași, că poate tenisului îi va lipsi ceva. Dar eu cred că acești tineri au totul.
Chiar dacă am văzut ce au făcut Roger, Rafa și Novak, este uimitor să obții atât de multe victorii în turneele de Grand Slam, cred că această tânără generație va fi foarte spectaculoasă de urmărit. Este foarte interesant că sunt atât de mulți și poate că vom avea diferiți câștigători, nu de fiecare dată același. Dar cred că tenisul este pe mâini foarte bune.
- Deci vezi că este mai deschis decât înainte?
- Da, pentru că ceea ce s-a întâmplat a fost uimitor, să vezi trei tipi câștigând toate turneele de Grand Slam. Chiar dacă mi-ai fi spus acest lucru, pentru că am jucat împotriva lui Roger sau Rafa când erau tineri, că acești băieți aveau să ajungă să câștige 20 de Slamuri... L-am văzut pe Guga Kuerten câștigând trei Roland Garros-uri sau Bruguera, Bjorn câștigând 5, iar acești băieți au reușit să câștige 20. Nu sunt sigur că vom vedea asta imediat cu tinerii care vor veni.
16victorii asupra unor jucători de Top 10 a reușit El Aynaoui în carieră, inclusiv una în fața unui număr 1 mondial, Lleyton Hewitt, în „optimi” la Australian Open 2003
- Poți să spui câteva cuvinte despre fiecare dintre cei din cei 3 mari?
- Cred că nu putem spune prea multe lucruri negative, ci doar pozitive, pentru că ceea ce au realizat este uimitor. Nu doar în teren, ci și în afara lui, au dat exemple extraordinare cu fanii, cu presa, cu atitudinea de pe teren. Am fost foarte norocoși să vedem acele finale și toate acele meciuri pe care le-au oferit în toți acești ani.
Sunt exemple minunate pentru tineri. Uneori mi-aș dori ca tinerii jucători să se uite mai mult la acest tip de jucători, mai mult decât la jucători precum Kyrgios sau Benoit Paire, pe care tinerii jucători îi plăceau mai mult decât pe ceilalți.
- Vii din Maroc, erau 3 jucători foarte buni din generația ta, tu, Hicham Arazi și Karim Alami. Ce s-a întâmplat și ce trebuie să se întâmple pentru ca mult mai multe țări, continente să aibă deschidere către tenis?
- Da, cred că organizarea unor astfel de turnee ca acesta este cea mai bună formă pentru a-i atinge pe tinerii jucători. În cazul meu, am avut șansa de a-i vedea pe jucătorii ATP când eram foarte tânăr și așa m-am îndrăgostit de acest sport. Astăzi suntem încă norocoși să avem un ATP 250 în Maroc de mulți ani și sunt sigur că se va întâmpla. Unii jucători tineri încearcă, dar, așa cum am spus, este foarte dificil. Unii dintre ei sunt 200, 300, dar nu au reușit să facă pasul.
Cred că am fost norocoși să fim toți trei împreună, a fost un fel de competiție sănătoasă între noi. Când unul câștiga, și celălalt se gândea că poate reuși. Dar nu există o rețetă pentru a construi un campion. Unele țări investesc foarte mulți bani și se chinuie să aibă campioni.
În Maroc, bineînțeles, tenisul încă este un sport selectiv. Nu oricine poate juca, așa cum se întâmplă în Europa, unde este mai ușor de jucat. Dar să sperăm că în anii următori vom avea câțiva campioni și din Maroc.
Inedit despre Younes El Aynaoui
- A câștigat Premiul ATP de Revenire a Anului în 1998, după ce a reușit să urce de pe locul 444 pe 49, revenind după o accidentare care l-a ținut departe de terenuri 7 luni în 1997.
- În 2017, la 45 de ani, a participat la un turneu ITF cu premii de 15.000 de dolari, în Manama (Bah), organizat de un prieten, unde a câștigat două meciuri în calificări și unul pe tabloul principal. A devenit astfel cel mai vârstnic jucător cu clasament ATP.
- Unul dintre cei patru fii ai săi, Neil, în vârstă de 22 de ani, este fotbalist, evoluând din 2023 pe postul de mijlocaș în Ligue 1, la Lens.
Rezumatul sfertului de finală Andy Roddick - Younes El Aynaoui de la Australian Open 2003
Citește și:
)
)
)
)
)
)
)
)
){kind=small}
