Articol de Luminiţa Paul - Publicat sambata, 12 aprilie 2008 00:00
Jucătorii de tenis îşi dezleagă greu punga, chiar şi pentru cauze umanitare.
Probabil că n-aţi auzit de ea. N-a urcat niciodată mai sus de locul 356 la simplu şi de 95 la dublu. Era jucătoare de tenis. Austriacă. Daniela Klemenschits. Acum cîteva zile s-a stins din viaţă. La 25 de ani. Şi ea, şi sora ei geamănă, Sandra, au fost diagnosticate în ianuarie 2007 cu o formă rară de cancer abdominal. În cazul Danielei, boala a avansat mai repede şi, în mijlocul suferinţei, al încercărilor de tot felul, al speranţei înăbuşite, bătălia a fost pierdută.
Anul trecut, în iunie, surorile au făcut un apel emoţionant pentru ajutor financiar, tratamentul pe care îl urmau ajungînd să fie din ce în ce mai costisitor. ATP şi WTA Tour au reacţionat, organizînd o strîngere de fonduri. Justine Henin, Roger Federer, Amelie Mauresmo, Marat Safin, Martina Hingis, Ana Ivanovici, Daniela Hantuchova, Maria Şarapova, Rafael Nadal şi Steffi Graf au donat obiecte pentru o licitaţie care a adunat 70.000 de dolari. Jucătorii au pus din propriul buzunar 50.000 de dolari.
Şi de aici poate începe discuţia. Nu ştim cît costa tratamentul. Ştim însă cam cît cîştigă cei enumeraţi mai sus. Din tenis şi din afara lui. Federer aproape l-a ajuns din urmă pe Pete Sampras, omul care strînsese cei mai mulţi bani din turnee, şi e acum pe la cota 39 de milioane de dolari. Anual însă, elveţianul face din contracte publicitare alte 36 de milioane. Maria Şarapova a agonisit aproape 12 milioane din tenis şi îşi completează veniturile cu 27 de milioane pe an. Sînt doar două exemple. Toţi cei care au dat obiecte la licitaţie au adunat măcar 4 milioane de dolari din sport. Iar ceea ce au dat de la ei pentru tratamentul Danielei Klemenschits, în total, se ridică la 50.000 de dolari! Adică mai puţin decît o sfertfinalistă la Miami, al cărei premiu a fost de 73.500.
Sigur, am uitat de impozite. Şi sigur, e mult mai simplu şi mai comod să faci altora socoteli. Chiar şi aşa însă, parcă acele fete, care au ajuns la situaţia disperată de a cere ajutor public, meritau un pic mai mult. La finalul lui 2004, cînd valul tsunami a devastat o parte din Asia, fostul campion de Formula 1 Michael Schumacher a donat, fără nici un comentariu şi fără să aştepte statuie, 1 milion de dolari. Avea şi de unde, a avut şi puterea să se desprindă de acel milion. Poate că în asta stă, de fapt, toată filosofia.
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat
FCSB se pregătește să-l înfrunte pe „Mentalistul” lui Olympiakos » Dușman al fotbalului modern