Articol de Roxana Fleşeru - Publicat duminica, 07 octombrie 2018 19:04
Germania a trecut azi cu 3-2 (14, -19, 30, 19, 15) de Brazilia în Grupa E a Campionatului Mondial feminin, care se desfășoară în aceste zile în Japonia.
"Este un succes imens pentru noi. Am fost conduși cu 2-0 la seturi și 21-17 în cel de-al treilea. Ce am reușit noi se întâmplă o dată în 100 de meciuri. Ne-am dorit să luptăm și ne-am arătat spiritul. Sperăm să ne iasă și în celelalte meciuri", a spus Felix Koslowski, antrenorul Germaniei.
Din grupa E mai fac parte Serbia, Olanda, Japonia, Republica Dominicană, Puerto Rico și Mexic. Primele trei clasate merg mai departe, în a treia fază a grupelor. Pe primul loc este Serbia, care a câștigat toate meciurile de până acum cu 3-0.