SPORTURI  »  VOLEI  »  RECORD

Recordul incredibil stabilit de o echipă de volei din Italia în sportul mondial!

Volei Conegliano e echipa momentului în volei FOTO IMAGO
Volei Conegliano e echipa momentului în volei FOTO IMAGO

Articol de - Publicat joi, 25 februarie 2021 14:56 / Actualizat joi, 25 februarie 2021 16:21

Imoco Conegliano a obținut 50 de victorii consecutive în toate competițiile. Miercuri seara, în Liga Campionilor, „panterele” au salvat două mingi de meci și pot continua numărătoarea

Imoco Volley Conegliano este echipa momentului în voleiul mondial. Campioana Italiei a obținut miercuri seara, în Liga Campionilor, a 50-a victorie consecutivă în toate competițiile.

"Panterele", cum sunt supranumite voleibalistele clubului din nordul Italiei, erau foarte aproape să se oprească la victoria cu numărul 49. Asta pentru că în disputa cu Savino Scandicci, prima manșă din sferturile de finală ale Ligii Campionilor, gazdele au condus cu 2-1 la seturi, iar în setul 5 au ratat două mingi de meci. La capătul unul thriller care a durat 2 ore și 25 de minute, Conegliano s-a impus cu 3-2 (17-25, 29-27, 28-30, 25-23, 17-15).

Vedeta echipei și a naționalei Italiei, Paola Egonu, a adus 38 de puncte pentru învingătoare. Conegliano nu a mai pierdut un meci din 12 decembrie 2019, Perugia fiind ultima echipă care a câștigat în fața "panterelor". În actualul sezon au 23 de victorii în sezonul regulat din Serie A1, ultima etapă urmând să se dispute pe 27 februarie, la Chieri.

Recordul incredibil stabilit de o echipă de volei din Italia în sportul mondial!
"Panterele" la borna 50 de victorii consecutive, afișul postat de cei de la Conegliano

Au fost la București în 2018

Imoco Conegliano este o echipă înființată în 2012. În acest timp a câștigat trei campionate în Italia, două Cupe, patru Supercupe și Campionatul Mondial al Cluburilor în 2019. În 2018, Conegliano a fost prezentă în Final Four-ul Ligii Campionilor de la București. A pierdut atunci dramatic în fața celor de la Vakifbank, 2-3 în semifinale, și a învins Galatasaray în finala mică, 3-0. În 2019 a venit iar în România, la Sibiu, trecând în grupe cu 3-0 de Volei Alba Blaj. În același an a jucat finala Ligii Campionilor, pierdută cu 1-3 în fața celor de la Gorgonzola Novara. Vedetele echipei actuale pregătite de Daniele Santarelli sunt Paola Egonu, Monica De Gennaro, Kimberly Hill sau Joanna Wolosz.

Volei Alba Blaj, victorie în semifinalele Challenge Cup

Un român candidat pentru Hall of Fame » Gabriel Cherebețiu este printre nominalizați

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Nicolae Stanciu nu s-a prezentat la reunirea lotului » Ce urmează pentru căpitanul României
Stranieri
Nicolae Stanciu nu s-a prezentat la reunirea lotului » Ce urmează pentru căpitanul României
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Riscuri zero » Artificiul financiar ingenios prin care Dan Șucu a intrat în afacerea Genoa: cum s-a făcut, de fapt, tranzacția
Campionate
Riscuri zero » Artificiul financiar ingenios prin care Dan Șucu a intrat în afacerea Genoa: cum s-a făcut, de fapt, tranzacția

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează