Articol de Daniel Scorpie - Publicat luni, 13 octombrie 2008 00:00
După recitalul cu balticii, sîrbii şi-au depus candidatura la calificare. Noroc că nu-i întîlnim decît la primăvară
Serbia a dat de pămînt cu Lituania şi i-a furat paşaportul de lider al grupei. Sîmbătă seară n-a fost loc de surprize la Belgrad. Pentru că Radomir Antici i-a citit pe baltici şi a avut mult mai puţine emoţii decît la victoria chinuită cu Feroe. Iar miercuri speră să profite de reculul Austriei: "Dacă nu batem şi la Viena, ne amăgim degeaba". Bine că meciul cu noi e abia pe 28 martie!
Antici este optimist: "Sînt foarte mulţumit de joc şi, mai presus de rezultat, de faptul c-am făcut progrese. Avem idee de joc, ne-am organizat perfect în apărare, am dovedit forţă în atac. I-am simţit motivaţi, dar nu trebuie să cădem pradă euforiei. Vreau să încheiem anul în frunte". Are şi motive. În afara celor trei goluri, primele două din pasele lui Milijas, sîrbii au ratat şi alte ocazii, inclusiv un penalty, acordat la henţul în careu comis de Klimavicius, care a fost eliminat.
Antici i-a lăudat în special pe Krasici, autorul golului 2, şi pe Stankovici, "motorul echipei", revenit după leziunea din primul minut cu Franţa. Şi a explicat de ce l-a scos pe Dragutinovici: "S-a plîns de dureri la spate şi am preferat să nu risc. Dar sper să-l recuperez pentru Austria".
Miza pe Zigici
Radomir Antici a repus pe picioare "naţionala" Serbiei, redîndu-i încrederea. Selecţionerul adversarei noastre din martie i-a întins o mînă de ajutor şi lui Zigici, aflat într-un moment dificil la Valencia: "Deşi Pantelici şi Stankovici erau pe listă înaintea lui, l-am lăsat pe el să execute penaltyul. Chiar dacă a ratat lovitura, Zigici a evoluat bine şi s-a revanşat apoi cu gol pe final".
"Tot outsideri"
Jose Couceiro priveşte realist situaţia după primul eşec al Lituaniei. "Serbia, România şi Franţa rămîn favorite pentru a cîştiga această grupă echilibrată. Sîrbii au controlat jocul şi ne-a fost imposibil să mai remontăm handicapul de două goluri. Am riscat după pauză, dar totul s-a terminat după ce am rămas în zece. Viaţa noastră s-a complicat", a zis selecţionerul balticilor.

Glume în serie pe net cu David Popovici și CTP: o avalanșă de imagini generate cu AI-ul