Articol de Cătălin Popescu - Publicat luni, 22 decembrie 2008 00:00
Jose Peseiro a refuzat ultima propunere de reziliere a contractului şi le-a transmis şefilor de la Rapid că va fi prezent la reunire
Jose Peseiro şi cei trei colaboratori ai săi vor pleca mîine în vacanţă. Tehnicianul portughez nu a acceptat rezilierea contractului şi e hotărît să revină la echipă la începutul anului viitor: "Tot ce pot spune e că voi fi prezent la reunirea lotului, pe 12 ianuarie". ;)
De ce insistă Peseiro să continue la Rapid? Portughezul nu poate accepta faptul că a dat greş în România, fiind conştient că CV-ul său ca antrenor va avea de suferit din această cauză. "Încă mai am încredere în această echipă, nu e nimic pierdut, putem lua titlul", a spus tehnicianul giuleştean. În plus, din cauza criza financiară din fotbalul mondial, lui Peseiro îi va fi foarte greu să mai obţină un contract precum cel care îl are acum cu Rapidul, 60.000 lunar, adică 720.000 de euro pe an.
La ultima discuţie pe care a avut-o cu şefii din Grant, Peseiro a făcut o contraofertă: restanţele salariale, 240.000 de euro, şi o despăgubire de 50.000 de euro. De asemenea, secunzii lui au solicitat banii pe care îi au de încasat, cîte 40.000 fiecare, plus încă 20.000 de euro de căciulă. Ceea ce înseamnă că pentru a scăpa de stafful portughez, şefii din Grant trebuie să achite aproape jumătate de milion. :X George Copos nu e de acord şi vrea să-i convingă pe lusitani să accepte doar o parte din restanţe. Jose Peseiro va avea azi o nouă întîlnire cu directorul general Grigore Sichitiu.
Nu e afectat
Atitudinea lui Peseiro din ultima săptămînă i-a lăsat mască pe rapidişti. Lusitanul a fost tot timpul foarte degajat şi nu a părut nici o clipă îngrijorat de soarta sa. Deşi soţia şi fetiţa sa au părăsit România la începutul săptămînii trecute, fostul secund de la Real Madrid a rămas singur la Bucureşti, petrecîndu-şi mare parte din timp în Băneasa Shopping City. "Nu m-am grăbit să plec pentru că îmi place aici, e un oraş frumos, mai ales în această perioadă a anului", a glumit portughezul.
470 de mii de euro e suma pe care o solicită Peseiro şi secunzii săi pentru a-şi rezilia contractele. 360 de mii din aceasta reprezintă restanţe salariale
"Singura certitudine e că pe 11 ianuarie vom reveni în România, iar a doua zi ne vom prezenta la antrenamente. Din ce ştiu eu, încă se mai poartă negocieri"
PEDRO CAIXINHA, antrenor secund Rapid
"Sperăm să rezolvăm cît mai repede problema pe cale amiabilă pentru a demara şi noi negocierile cu un alt antrenor"
GRIGORE SICHITIU, director general Rapid

Imagini scandaloase la Slobozia - Farul! Ce a putut să-i facă un copil lui Colțescu