GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  SUPERSTIŢII

"Marţi 13" şi alte superstiţii la fotbaliştii români

Articol de GSP - Publicat luni, 12 ianuarie 2009 00:00

Pentru marţi, 13 ianuarie 2009, Agenţia Mediafax a realizat un material în care prezintă cele mai trăznite superstiţii ale fotbaliştilor, tehncienilor şi conducătorilor din România:

Românii sunt printre cei mai superstiţioşi jucători din Europa, crede fostul internaţional Gică Popescu, care se fereşte mereu de ziua de marţi 13, însă una dintre cele mai bizare metode de alungare a ghinionului era folosită în timpul carierei de Rică Răducanu şi Dan Coe: îi urau sănătate mortului.

Gheorghe Popescu spune că în cariera sa a întâlnit fotbalişti superstiţioşi doar în România şi Turcia. "Am superstiţii şi acum, nu numai când eram fotbalist. Şi acum mă feresc, ca multă lume, de ziua de marţi, 13. Când eram fotbalist, mă închinam înainte de a intra pe teren. Cele mai ciudate superstiţii mi s-au părut să nu îţi tai unghiile înainte de meci sau să nu fluieri în vestiar.

Chestia cu superstiţiile nu am întâlnit-o decât la fotbaliştii români, nu şi în străinătate. Ba nu, şi la turci! Şi jucătorii turci sunt foarte superstiţioşi. La Galatasaray, imi aduc aminte că aproape toţi îşi ţineau ghetele cu crampoanele în sus, ca să le poarte noroc", a declarat Gheorghe Popescu, pentru MEDIAFAX.

Jucătorul echipei AC Siena, Paul Codrea, a spus pentru MEDIAFAX că nu are alte superstiţii în afara semnului crucii pe care îl face de fiecare dată când intră pe gazon: "Nu am superstiţii, decât îmi fac semnul crucii înainte de a intra pe teren. Mulţi colegi de-ai mei sunt însă foarte superstiţioşi. Chiar şi la echipele din străinătate am întâlnit fotbalişti care cred în superstiţii, dar nu ca ale românilor".

Tehnicianul Emeric Ienei nu a avut şi nici nu are superstiţii legate de ziua de 13, dar nu a permis niciodată soţiei să asiste la meciurile echipei sale. Chiar şi la finala Cupei Campionilor Europeni din 1986, dintre Steaua şi Barcelona! "Eu nu am avut niciodată superstiţii legate de ziua de 13. Pe 13 septembrie, este ziua fiicei mele şi este şi Ziua Pompierilor. Ba, din contră, când ajungeam la un hotel eu îmi alegeam să stau la camera 113 sau 213 sau alta care să aibă cifra 13.

Aveam însă alte superstiţii. Spre exemplu, nu îi dădeam voie soţiei să urmărească meciurile echipei mele de pe stadion. Când am fost la Sevilla, la finala Cupei Campionilor Europeni, ea a văzut meciul la televizor, din camera de hotel. Puteam merge împreună la alte meciuri, dar nu la cele ale echipei mele. Sau când eram fotbalist şi găseam o piatră pe stradă îmi spuneam că o să câştigăm dacă reuşesc să o şutez într-un reper pe care mi-l fixam. Copilării!", a spus Ienei.

Fostul portar al echipei naţionale Necula Răducanu se fereşte de pisica neagră şi nu dă niciodată bani în ziua de luni pentru a nu-i merge prost, dar nu consideră că marţi, 13, ar fi o zi cu ghinion. "De când eram fotbalist nu prea mai îmi aduc aminte, dar ştiu că nu dau niciodată bani de luni ca să îmi meargă bine toată săptămâna. Şi mă feresc şi de pisica neagră. Iar când eram fotbalist şi înainte de vreun meci vedeam un mort spuneam: «Să-i dea Dumnezeu sănătate!».

Pe vremea aia, fiecare aveam câte o superstiţie. Legat de marţi, 13, eu nu am nicio problemă. Azi îmi merge bine. Nu mă deranjează nici ziua de marţi, nici 13", a spus Răducanu, pentru MEDIAFAX.

Colegul său de la Rapid şi de la echipa naţională, Liţă Dumitru, spune că unul dintre cei mai superstiţioşi şi cei mai credincioşi fotbalişti pe care i-a întâlnit a fost Anghel Iordănescu: "Legat de ziua de marţi, îmi aduc aminte că o uram pentru că aveam cele mai ale dracului antrenamente. Aveam un antrenament fizic în care ne punea să alergăm până când ne prindeam din urmă. Alte superstiţii nu am avut. A, mă închinam înainte de a intra pe teren şi mă rugam să-mi dea Dumnezeu sănătate.

Cel mai credincios cred că era Puiu Iordănescu. El se punea în genunchi în fiecare seară şi se ruga la Dumnezeu sa-l ajute. Şi l-a ajutat! Cea mai haioasă superstiţie mi s-a părut a lui Dan Coe. Când eram la Rapid, înainte de derbiuri, dacă vedea un mort zicea să-i dea Dumnezeu sănătate. Superstiţia asta a preluat-o şi Rică Răducanu".

Vicepreşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Alexandru Boc, se fereşte cât poate de ziua de marţi, 13, iar în perioada cât a fost fotbalist s-a ferit să-şi taie unghiile în ziua meciului sau să fluiere cineva în preajma sa. "Păi toată lumea se fereşte de ziua de 13, nu numai eu. Pentru că, în general, aduce ghinion, mai ales când e şi marţi, când se spune că sunt trei ceasuri rele.

Eu spre exemplu, azi, când am venit spre Constanţa, nu am depăşit viteza de 100 de kilometri la oră, deşi eram pe autostradă. Sper să nu păţesc nimic până diseară la ora 12.00. Când eram fotbalist aveam mai multe superstiţii. Nu-mi tăiam niciodată unghiile înainte de meci şi nici nu permiteam cuiva să fluiere în jurul meu.

Cea mai ciudată superstiţie o avea săracul Dan Coe, când eram colegi la Rapid. După şedinţa tehnică de dinaintea fiecărui meci se duce la toaletă să se roage, ca să nu-l vedem noi", a spus Boc pentru MEDIAFAX.

Antrenorul secund al echipei naţionale de fotbal a României, Ştefan Iovan, spune că nu a avut niciodată superstiţii şi că a jucat foarte mult timp cu numărul 13 pe tricou: "Nu am avut niciodată superstiţii, nici măcar nu mă închinam când intram pe teren. În plus, eu am jucat foarte mult timp cu numărul 13 pe tricou".

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Blestemul accidentărilor continuă! Titularul de la FCSB, OUT până în 2025 » Campioana primește o nouă lovitură grea
Superliga

Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”

Stadionul din Pripyat, de lângă Cernobîl, arată într-un mod incredibil: ce a crescut în locul gazonului, la 38 de ani de la dezastru
Campionate

Preoți-antrenori, 2500 de mici, mămăligă amestecată cu bormașina și o galerie cu Mirel Rădoi, Claudiu Răducanu sau Adi Ilie prezenți » GSP a asistat la „cuplajul anului”, la o parohie: „Mama nu m-a lăsat, dar m-a vopsit mamaie”

Comentarii (3)
 •  13 Ianuarie 2009, 21:43

Foarte interesant articolul. Pe langa superstitii, am aflat ca exista si cifra 13 :)))) Inapoi la scoala domnilor

 •  13 Ianuarie 2009, 18:00

NU exista marti 13. marti 13 e un mixaj neinspirat intre cele 3 ceasuri rele de marti si vineri 13, ziua ghinioanelor ce are la radacina ziua in care cavalerii templieri au fost intemnitati.

 •  13 Ianuarie 2009, 17:05

cel mai prost obicei din domeniul superstitiilor a romanilor ii de a merge la biserica inainte de meciuri sau turneele final s acuma imi aduc aminte cu stupoare cum in handbal la europene norvegiencele erau pe teren la antrenament inaintea meciului cu romania si fetele noastre erau in biserica in loc sa transpire inaintea meciului decisiv.rezultat o echipa cu 95% fara nici o credintza s-au pisat pe noi

Vezi toate comentariile (3)
Comentează