FOTBAL  »  Superliga  »  REMEMBER

Cornel Dinu despre rivalitatea Dinamo - Steaua: "Nu mai există respectul de pe vremuri" :(

Articol de GSP - Publicat joi, 05 februarie 2009 00:00

Cornel Dinu este de acord cu Gigi Mulţescu, care spune că relaţiile dintre jucătorii Stelei şi ai lui Dinamo s-au deteriorat foarte mult în prezent, deşi în anii '80 existau numeroase prietenii între fotbalişti din tabere rivale.

În Gazeta Sporturilor de astăzi, Dorin Goian a declarat că echipa sa va face tot posibilul pentru a împiedica Dinamo să iasă campioană, în cazul în care "roş-albaştri" vor ieşi din lupta pentru titlu!

"Aceste povesti au apărut abia după anii '80. Pe vremea aceea existau doar trei echipe care contau în fotbalul românesc, Dinamo, Steaua şi Universitatea Craiova. Pe atunci nu erau aceste rivalităţi exagerate, exista un respect între jucătorii celor două tabere, respect care a dispărut astăzi", a spus Dinu.

Cornel Dinu a explicat şi cauza pentru care situaţia s-a schimbat în decursul timpului:

"Toate se întîmplă pentru că societatea nu mai are reguli, iar atunci cînd se înfiripă nişte reguli, acestea nu sunt respectate. Banii sunt doar o consecinţă ai acestui fapt, nu o cauză primordială a rivalităţilor din ziua de azi", spune "Procurorul".

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat
Liga Campionilor

Scene ireale cu primarul la stadion: „Mi-ați spus despre metodele tiranice ale antrenorului! Asta-i dictatură! Iar noi nu acceptăm dictatura nicăieri”
Liga 2

L'Equipe nu l-a iertat pe Istvan Kovacs după cartonașul roșu acordat în Bayern - PSG: „Specialist în cartonașe, fidel reputației de arbitru sever”

A câștigat Cupa Campionilor cu Steaua și i-a făcut campanie lui Călin Georgescu: „E o mârșăvie și o idioțenie să spui că e un candidat pro-Putin și pro-legionari. Plec din țară dacă va câștiga Lasconi”

Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”

Comentarii (2)
 •  05 Februarie 2009, 20:31

Corect, nea Cornel! Au intrat pe fir bautorii de bere proasta, oieri, manelistii... Nu mai exista gentlemeni! Astia nici aranjamente nu stiu sa faca!!

 •  05 Februarie 2009, 17:28

asa e dinule....nu se mai respecta fotbalistii...si asta numai din cauza conducatorilor de cluburi care zi de zi le baga numai prostii in cap...ex:ciobanu catre banel..fiorentina -steaua"sa il injuri p mutu si sa ii rupi picioarele"astea sunt vb???si nu numai el...toti.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează