Articol de GSP - Publicat vineri, 03 aprilie 2009 00:00
Gigi Becali a fost dus la sediul Poliţiei după o descindere spectaculoasă a trupelor speciale la reşedinţa din Pipera, fiind pus pus sub acuzare de sechestrare de persoane
"Gigi, sînt mascaţii la poartă!", a strigat mama lui Becali ieri dimineaţă la ora 7, în momentul în care s-a uitat pe geam. Finanţatorul Stelei era aşteptat de luptători din trupele speciale SPIR, pentru a se face o percheziţie în casă şi pentru a fi transportat la Poliţia Capitalei, acolo unde a fost audiat timp de cîteva ore.
"Trebuie să mergeţi cu noi pentru a fi audiat într-un dosar de sechestrare de persoane", i-a transmis procurorul de serviciu, care instrumentează cazul.
În acest timp, acasă la Becali erau imagini de coşmar. Două dintre fete plîngeau în hohote, cea de-a treia a plecat la şcoală printre mascaţi, soţia finanţatorului era în stare de şoc, iar mamei lui Becali i s-a făcut rău.
Poliţia Capitalei a emis un comunicat de presă în care se precizează că şapte persoane, printre care Gigi Becali şi Cătălin Zmă răndescu, au fost conduse la Poliţie, sub acuzaţia de lipsire de libertateşi uz de armă fără drept.
De ce a fost ridicat
În urmă cu două luni, Gigi Becali a povestit la GSP TV cum şi-a recuperat maşina furată de lîngă reşedinţa din Pipera. "Am apelat la anumite persoane şi într-o oră am zis să am maşina acasă. Am vrut să-i văd şi eu la faţă. I-am iertat imediat, pentru că doi dintre ei aveau copii", a spus Becali. Ieri, Poliţia a detaliat că în urma cercetărilor s-a stabilit că mai mulţi indivizi au blocat un autoturism aflat în trafic, iar cei trei ocupanţi ai maşinii au fost conduşi cu forţa şi reţinuţi trei ore împotriva voinţei lor într-o reşedinţă din Pipera aproximativ trei ore, pe motiv că au sustras maşina lui Gigi Becali.
Aseară, patronul Stelei a fost adus la Judecătoria Sectorului 1, pentru a vedea dacă va rămîne în arestul poliţiei pentru maxim 29 dezile sau va fi cercetat în stare de libertate.

UPDATE 06:37 » Instanţa a decis ca Gigi Becali să rămînă în arest pentru 29 de zile. Decizia este atacabilă cu recurs. Click pentru amănunte!
"Este un abuz ceea ce s-a întîmplat la reşedinţa domnului Becali, iar brigada de intervenţie şi cei implicaţi vor răspunde pentru aceste lucruri"
Cătălin Ciubotă, avocat Gigi Becali
"Îmi pare rău de ce a păţit el azi, dar aţi văzut şi voi ce bine mi-a vrut mie. Trădarea în viaţă e cel mai mare păcat. Pentru mine s-a încheiat totul de cînd am plecat din Ghencea"
Gică Hagi
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”