FOTBAL  »  Superliga  »  ORDINUL LUI GIGI BECALI PENTRU HORIA MOCULESCU:

Gigi Becali: "Dumnezeu să fie în imn!"

Articol de - Publicat joi, 04 iunie 2009 00:00

Cunoscutul compozitor spune că în maximum două luni va definitiva versurile noului imn al Stelei, dar că are dificultăţi din cauza cerinţelor religioase ale patronului

Steaua e singura echipă dintre puterile fotbalului românesc care nu are în acest moment un imn oficial. Deşi în ultimii 10 ani mai multe personalităţi ale muzicii româneşti au încercat să propună un imn, printre aceştia numărîndu-se formaţiile Gaz pe Foc şi Bere Gratis, dar şi compozitorul Horia Moculescu. Nici unul n-a "prins" în Ghencea, iar steliştii i-au propus în urmă cu o jumătate de an tot lui Moculescu să compună un imn.

Acesta a dezvăluit însă de ce n-a reuşit nici pînă acum să-l definitiveze. "Am avut o discuţie cu Gigi Becali şi mi-a zis că trebuie neapărat să apară cuvîntul Dumnezeu în versuri. I-am replicat că un imn care trebuie preluat şi cîntat de toţi suporterii e greu să mai fie imn dacă apare şi Dumnezeu, i-am explicat că locul Divinităţii nu e în versurile unui imn al unei formaţii de fotbal. Mi-a spus aşa: «Să fie ceva, acolo, de Dumnezeu, dar să fie!»", a mărturisit Moculescu la GSP TV.

"Trei imnuri am început să scriu pentru Steaua. Pe toate le-am greşit. Sper ca în perioada următoare să am mai multă inspiraţie"
Horia Moculescu, compozitor

"Oricum, am de gînd ca la finalul lunii iulie, cel mai tîrziu, să termin noul imn. Nu va avea mai mult de două strofe şi cred că se va numi «Steaua noastră este Steaua»"
Horia Moculescu, compozitor

FLASH

Steaua, sub Vaslui, CFR şi Timişoara

În clasamentul cluburilor întocmit pe luna mai de Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului, roş-albaştrii se află pe poziţia 162, în urcare cu 18 locuri faţă de precedenta ierarhie. Cel mai bine clasată echipă românească este FC Vaslui (locul 94), urmată de CFR Cluj (locul 110) şi de Poli Timişoara (locul 142). Alte echipe româneşti: Urziceni (172), Dinamo (189) şi Rapid (332).

Acuzaţi că nu au plătit autocarul
Societatea de la care Steaua şi-a achiziţionat în 2007 autocarul în valoare de 300.000 de euro a acţionat în judecată clubul din Ghencea. Motivul? Întîrzierea plăţii cu 32 de zile faţă de data emiterii facturii. Cefin România a solicitat suma de 36.430 de lei, adică diferenţa de bani rezultată din schimbarea cursului euro, plus penalităţi de întîrziere în valoare de 31.947 lei. Roş-albaştrii au replicat ieri printr-un comunicat în care au susţinut că diferendul, cauzat de "inadvertenţe de comunicare", va fi soluţionat pe cale amiabilă.

Promovaţi, dar fără prime
Jucătorii echipei Steaua II, care a promovat în liga secundă, şi-au luat ieri salariile, însă nu au primit nici o primă pentru obiectivul îndeplinit. "În contractele semnate nu scrie că trebuie să obţinem o anumită sumă de bani dacă promovăm. Aşteptăm şi noi", a explicat unul dintre fotbalişti pentru site-ul stelisti.ro. Antrenorul Leo Strizu a completat: "Mi se pare normal ca un obiectiv să fie plătit şi sînt sigur că Gigi îi va premia pe băieţi".

Ultimele noutăţi

- Tiago Gomes, în ziarul portughez Maisfutebol: "Nu ştiu dacă să rămîn în Ghencea sau să încerc o experienţă nouă". 92% dintre cei 2.130 de fani care au votat pe stelisti.ro vor ca mijlocaşul să fie cumpărat definitiv.

- Steliştii vor avea zilnic cîte un antrenament, de la ora 11:00. Nici unul nu va fi deschis presei. Ultima şedinţă de pregătire la care mass-media a avut acces a fost în februarie.

- Peluzele Nord şi Sud au anunţat că vor protesta contra conducerii, alături de Asociaţia Suporterilor Stelişti, sîmbătă, 6 iunie, de la ora 17:00, în Parcul Moghioroş.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Blestemul accidentărilor continuă! Titularul de la FCSB, OUT până în 2025 » Campioana primește o nouă lovitură grea
Superliga

Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”

Stadionul din Pripyat, de lângă Cernobîl, arată într-un mod incredibil: ce a crescut în locul gazonului, la 38 de ani de la dezastru
Campionate

Preoți-antrenori, 2500 de mici, mămăligă amestecată cu bormașina și o galerie cu Mirel Rădoi, Claudiu Răducanu sau Adi Ilie prezenți » GSP a asistat la „cuplajul anului”, la o parohie: „Mama nu m-a lăsat, dar m-a vopsit mamaie”

Comentarii (33)
 •  04 Iunie 2009, 18:42

eu zic sa fie amintit si DNA-ul

edmondo
edmondo  •  04 Iunie 2009, 16:32

scuze, altul a conceput-o, iar tu ai rumegat-o...

edmondo
edmondo  •  04 Iunie 2009, 16:30

celui care s-a "intitulat" andrei: asa iti manifesti tu frustrarea? steaua e echipa cea mai minunata si mai iubita din tara, iar la polul opus e dinamo. orice ai concepe tu, nimic nu poate dauna stralucirii pe care steaua o are indiferent de locul din clasament! forta steaua!

Vezi toate comentariile (33)
Comentează