GSP SPECIAL  »  SUPERREPORTAJE  »  SECU ÎN SPORT

Grigore Sichitiu: "Sînt curat!"

Articol de GSP - Publicat marti, 07 iulie 2009 00:00

Grigore Sichitiu neagă că ar fi avut vreo legătură cu fosta Securitate

- Domnule Sichitiu, numele dumneavoastră apare în mai multe documente CNSAS.
- Nu ştiam nimic despre acest lucru! Ceea ce vreau să spun de la început este că eu nu am dat nici o notă despre nimeni. Eu am avut un alt statut, mai ales că sînt fiu de PNŢ-ist!

- Totuşi, au încercat vreodată racolarea dumneavoastră?

- Au încercat să se apropie de mine, dar de fiecare dată i-am refuzat! Exista mereu un om în grup cu noi la deplasările externe, îl vedeam în apropierea noastră! Nu numai că i-am refuzat, dar în '89 am fost dat afară de la FRF pentru că un fotbalist a rămas în Danemarca, iar ofiţerii mi-au reproşat: "Ai văzut ce ai păţit dacă nu ai colaborat cu noi?". :X Am fost singurul şef de delegaţie dinainte de ‘89 pus pe liber fiindcă i-a rămas un sportiv peste hotare.

- În acele note se face referire la o posibilă condamnare penală a dumneavoastră!
- Doamne fereşte! Eu nu am fost în viaţa mea la un tribunal, ce condamnare să am? Sînt lucruri pe care ei probabil că le-au fabricat pentru că nu am dorit să devin unul de-al lor. că ar fi avut vreo legătură cu fosta Securitate

Despre Ţîră: "Recrutat în calitate de colaborator"
În volumul 10 din dosarele "Sport" aflate în arhiva CNSAS, fostul atacant al Rapidului ('84-'88, '90-'95) apare ca şi colaborator al Securităţii! Pasaj din nota 002867, 19 decembrie '84, dinspre Securitatea Mehedinţi către Bucureşti: "Fănel Ţîră, fost fotbalist la CSM Drobeta Tr. Severin, pe perioada cît a fost elev la Liceul Industrial nr. 1 a fost recrutat în calitate de colaborator şi a furnizat o serie de materiale informative". Replica lui Ţîră: "Nu am semnat nimic. Sînt împăcat. Se poate şi verifica ceea ce spun eu".

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Blestemul accidentărilor continuă! Titularul de la FCSB, OUT până în 2025 » Campioana primește o nouă lovitură grea
Superliga

Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”

Stadionul din Pripyat, de lângă Cernobîl, arată într-un mod incredibil: ce a crescut în locul gazonului, la 38 de ani de la dezastru
Campionate

Preoți-antrenori, 2500 de mici, mămăligă amestecată cu bormașina și o galerie cu Mirel Rădoi, Claudiu Răducanu sau Adi Ilie prezenți » GSP a asistat la „cuplajul anului”, la o parohie: „Mama nu m-a lăsat, dar m-a vopsit mamaie”

Comentarii (9)
 •  07 Iulie 2009, 12:38

Tu esti "LACRIMA LUI OVIDIU" !!

 •  07 Iulie 2009, 12:09
Postat de pe 07 Iulie 2009, 11:35

Rapidul a lupatat prin suporterii sai impotriva comunismului si a lui ceausescu. Ca au fost oamenii in conducerea rapidului securistii, asta e altceva. o sa gasim cativa, dar nu toti. la stielisti era obligatoriu sa joci cu secu

GHEORGHE GHEORGHIU DEJ RAMINE MARELE VOSTRU ADMIRATOR SI PRIETEN !!! SECRETARUL GENERAL AL PARTIDULUI COMUNIST ROMAN DIN EPOCA RUSEASCA STALINISTA !! CEL CARE A TRIMIS LA CANAL MII DE ROMANI NEVINOVATI !!! DIXIT !!

 •  07 Iulie 2009, 11:35

Rapidul a lupatat prin suporterii sai impotriva comunismului si a lui ceausescu. Ca au fost oamenii in conducerea rapidului securistii, asta e altceva. o sa gasim cativa, dar nu toti. la stielisti era obligatoriu sa joci cu secu

Vezi toate comentariile (9)
Comentează