Articol de GSP - Publicat vineri, 18 septembrie 2009 00:00
Golurile lui Culio şi Traore au instalat-o pe CFR Cluj pe primul loc în grupă
La prima adiere de Champions League, CFR a gravat numele Clujului pe harta Europei, cu o seară de vis în faţa Romei (2-1). La un an şi o zi distanţă, orice comparaţie cu seara magică de pe "Olimpico" pare desuetă, frizînd chiar ridicolul. "Vişiniii" şi-au pierdut bucuria de a juca, chiar şi în Europa League, erorile tehnice inundînd peisajul tactic conceput pentru a neutraliza Copenhaga.
Zece minute s-au scurs pînă la primele fluierături din tribune, care au amendat concursul de bărbierit mingea în preajma careului, declanşat de Cadu şi Alcantara. Pe Culio ar fi trebuit să-l cauţi cu binoclu în teren, atît de discret a fost argentinianul în jocul lent, previzibil şi încîlcit al clujenilor.
Monotonia unei prime reprize a fost dereglată doar de incadescenţa unor şuturi spre poarta lui Wiland, răsărite din acţiunile lui Dubarbier (10, 45) sau Deac (29). Cînd nu s-au apărat, danezii i-au dat frisoane lui Nuno Claro, Santin provocînd rumoare, cu o execuţie de brazilian (42).
Intră Traore, CFR cîştigă
La cabine, s-au regăsit şi clujenii. Prima acţiune închegată a meciului, croită din piciorul lui Peralta, l-a găsit pe Culio în careu şi imaginea prăfuită din prima parte s-a developat cu un gol norocos (53). Vikingii au ieşit la joc, iar şutul lui Peralta din marginea careului a fost deviat în corner de Larsson (65). Santin a închis topul acţiunile de poartă ale danezilor la buturile lui Nuno Claro cu o lovitură de cap alături (71). "Dumbo" Traore a punctat şi el pentru liniştea lui Conceicao, sub bara transversală (74). Deac l-a imitat pe ivorian, dar golul nu a fost validat (86). Ameninţarea a trecut pentru antrenorul lusitan, dar sabia a rămas deasupra, atîrnată de un fir subţire.
Kone s-a accidentat grav!
Yssouf Kone s-a accidentat grav la ultima fază a primei reprize. Ivorianul a şutat violent spre poartă, după care s-a prăbuşit făcînd semne disperate spre echipa medicală. Atacantul e suspect de ruptură la coapsa piciorului stîng, care dacă se confirmă îl va ţine cel puţin o lună pe tuşă. Înainte de a părăsi terenul, Kone s-a apropiat de Traore, cel care l-a înlocuit, încurajîndu-l pe tînărul său coleg.
Solbakken, interesat de Ajax - Poli!
Antrenorul norvegian al lui FC Copenhaga, Stale Solbakken, a urmărit cu mult interes meciul Ajax - Poli, de pe un monitor instalat în zona mixtă. Tehnicianul a vizionat partida pînă în minutul 55, a plecat la vestiare, dar s-a întors în minutul 72, în timp ce echipa sa era la încălzire. Norvegianul a rămas în faţa televizorului pînă la final, interesîndu-se şi de rezultatul lui Dinamo la Graz.
Ştirile meciului
» Dacă anul trecut în Liga Campionilor media spectatorilor prezenţi la meciurile CFR-ului de pe teren propriu a fost de 20.000, cu FC Copenhaga au luat loc în tribune doar 8.000.
» Accidentat la spate, brazilianul Ailton nu a rezistat decît 27 de minute în teren. Vedeta danezilor a fost înlocuită de senegalezul Dame N'Doye, fratele jucătorului de la Dinamo.
» Clujenii au cerut penalty în minutul 24, la un presupus henţ al lui Wendt, însă "centralul" a lăsat jocul să continue.

Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat