Articol de GSP - Publicat duminica, 20 septembrie 2009 00:00
Patronul timişorenilor speră ca echipa sa să iasă din tiparul formaţiile româneşti, care după o experienţă pozitivă în Europa, au avut evoluţii slabe în campionat
Patronul Timişoarei, Marian Iancu, le-a transmis ieri jucătorilor că vrea să vadă şi în meciul de astăzi cu FC Vaslui acelaşi angajament ca în partida de la Amsterdam. "Trebuie să fim serioşi cu obiectivul din campionat, să îl socotim de prim rang. Am vorbit cu jucătorii şi cu toţii conştientizăm că este foarte important titlul. Am stabilit că nu trebuie să desconsidere nici una din competiţii. Oricît de obosit, de tînăr ar fi, oricît de slabă dispoziţie de joc ar avea, să dea totul, să învăţăm din experienţele avute de alte echipe. Dacă nu se poate, este obligatoriu să ne alegem priorităţile", a avertizat Iancu.
Şeful bănăţenilor este convins că întîlnirea de la Vaslui va avea altă istorie faţă de ultima deplasare, cînd Poli a condus cu 2-0, dar moldovenii au revenit şi au cîştigat cu 4-3. "Venim după un meci în care am avut un arbitraj fără nici un fel de cusur, excepţional, am văzut că pot exista şi asemenea momente care te încîntă. Din atmosfera aceea venim. Nu cred că Vasluiul nu a evoluat, i-am văzut, se bazează pe un fotbal de calitate şi au un patron care a ieşit cu mult în evidenţă atunci cînd a pus piciorul în prag în ceea ce înseamnă arbitraje colaterale", a conchis Iancu.
"E mai ieftin"
Marian Iancu a explicat de ce s-a luat decizia de se vinde la pachet biletele pentru cele trei meciuri pe teren propriu din grupa Europa Legue. "Este o politică de marketing care a făcut ca preţul să fie acceptabil, o vînzare de bilete pentru fiecare meci în parte ar fi însemnat ca biletele să fie scumpe. Ar fi în plus manopera pentru vînzare, timpul de vînzare, toate s-ar aduna în preţul biletului", a spus Iancu.
“Probabil aș reacționa la fel ca și Gigi Becali, în aceeași situație. De aceea îmi aleg cu grijă antrenorii, să fie echilibrați”
MARIAN IANCU, patron Poli
FLASH
Revine Luchin
Srdjan Luchin a revenit ieri la Timişoara după un tratament efectuat la Nurnberg. Fundaşul lui Poli nu a mai jucat din prima etapă cu Gloria Bistriţa (1-0) din cauza unei pubalgii. "Am mers la un consult la doctorul Claudiu Nagy, a cărui familie este din Timişoara, ca să văd care sînt cauzele pubalgiei. A descoperit că aveam bazinul dislocat şi piciorul stîng era mai lung cu cîţiva centimetri. Probabil de la o căzătură zdravănă mi se trăgea. Mi-a pus bazinul la loc şi după trei terapii, puteam să alerg. Mi-au dat lacrimile de bucurie cînd am văzut că nu mai am dureri", a povestit Luchin, care se va antrena de luni.
Arman e hotărît
Suspendat în meciul cu Ajax, Arman Karamian a fost chemat de la Timişoara pentru a se alătura lotului lui Sabău în meciul de astăzi de la Vaslui. "Mi-a părut foarte rău că am lipsit, poate aveam şi eu vreo ocazie să dau gol, dar pot să joc acasă cu ei şi poate voi da aici", a spus Arman, care a sosit hotărît în Moldova: "Pentru noi e important tot: campionatul şi Europa League. Cu siguranţă am venit să cîştigăm. Ştim că va fi foarte greu, dar trebuie să muncim mult, să intrăm serios şi să ascultăm ce ne spune antrenorul".
Intrare liberă în Cupă
Poli le-a pregătit un cadou fanilor, intrarea fiind liberă la meciul cu Sănătatea Cluj din şaisprezecimile Cupei României. "Sperăm să fie cît mai mulţi specatori. Nu am jucat de ceva vreme pe teren propriu, de fapt în campionat din 6 partide, cinci am jucat în deplasare", a spus Iancu, care a ţinut să precizeze de ce a luat hotărîrea de a nu juca acasă cu Astra: "La Amsterdam, am văzut cum se rupeau bucăţi din gazon, aşa se întîmplă cînd nu apucă se se facă legătura între covor şi pămîntul de dedesupt. Ăsta era riscul şi la noi dacă jucam atunci, de aceea am preferat să ascultăm sfatul specialiştilor".